Pe aceeași temă
De ce NATO este astazi o alianta atat de dezbinata? Ce a produs aceste clivaje?
In sensul sau traditional, o alianta militara este un raspuns natural in fata unei amenintari colective percepute ca atare de catre toti membrii sai. Aceasta perceptie comuna a existat din primul moment al crearii Aliantei si pana la sfarsitul Razboiului Rece. Nu a mai existat de atunci. Aceasta realitate geopolitica explica mai mult decat orice altceva actuala ruptura dintre cele doua maluri ale Atlanticului si din interiorul Aliantei: nu mai exista o amenintare comuna a carei iminenta sa ii faca pe aliati sa actioneze solidar. In anii ‘90 a inceput un amplu proces de transformare, care a fost in sine o poveste de mare succes, daca ne raportam la efectele sale asupra spatiului euroatlantic: extinderea zonei de libertate si stabilitate in intreaga Europa, mentinerea pacii in imediata sa vecinatate (in Balcani). Dar este din ce in ce mai clar ca, in epoca globalizarii, NATO nu se poate izola de ceea ce se intampla dincolo de granitele sale geografice traditionale. Principalele provocari pentru pacea si securitatea statelor membre nu mai provin din Europa (cum se intampla de secole), ci din afara spatiului euroatlantic. Si, pentru ca lumea devine un loc din ce in ce mai integrat si interdependent, evenimente care se intampla foarte departe de Europa si Statele Unite pot afecta in mod dramatic securitatea, prosperitatea si libertatea celor din interiorul NATO. Pentru a fi eficienta in aceasta noua lume lipsita de granite, este necesar ca Alianta sa aiba capacitatea de a raspunde, de a se deplasa oriunde si oricand apare o provocare la securitatea statelor membre. Dar asta inseamna, in mod obligatoriu, a avea abilitatea de a actiona global, nu doar regional. Cei care insista ca o postura si un profil global afecteaza eficacitatea responsabilitatilor regionale ale NATO, fie nu inteleg noua lume, fie imping Alianta spre un rol marginal.
Ce inseamna a conta in mediul de securitate de dupa 11 septembrie 2001? Care sunt implicatiile pentru statele membre?
In era politicii globale, a actiona eficient inseamna a avea o prezenta globala folosind o varietate de capabilitati - intre care cele militare reprezinta doar un tip. Diplomatic si economic, natiunile europene opereaza deja la o scara globala. Astfel, ele aduc o contributie majora in mentinerea ordinii si stabilitatii internationale. Ceea ce lipseste este o strategie care sa combine aceste multiple capabilitati intr-o formula de actiune globala eficienta. In parte, motivul il constituie faptul ca statele europene prefera sa actioneze global prin intermediul UE sau al ONU, neconsiderand NATO un instrument potrivit pentru asta. Pe de alta parte, exista un dezacord profund intre cele doua maluri ale Atlanticului, intre Europa si Statele Unite, legat de ceea ce inseamna actiune globala eficienta. Se constata astfel nevoia formularii unui concept strategic care sa exprime consensul membrilor Aliantei in legatura cu noile provocari, dar si cu modalitatea de a le raspunde. Iar Afganistanul este un foarte bun loc pentru a initia un astfel de exercitiu. In plus, o coordonare NATO-UE pe toate palierele devine extrem de importanta, in contextul in care dorim o comunitate euroatlantica in stare sa conteze in modelarea dinamicilor globale.
Sunt elitele europene actuale disponibile sa mearga dincolo de intelegerea NATO ca o alianta de aparare cu o misiune regionala, europeana? Vor folosi resursele si infrastructura Aliantei impotriva amenintarilor globale?
In trecut, NATO a fost o alianta militara cu fundament politic. Este necesar sa devina o alianta politica, pe un fundament militar. In consecinta, actiunea principala trebuie intreprinsa la nivel politic, acolo unde este nevoie de o reala dezbatere cu privire la scopul fundamental al NATO. Pledoaria conform careia NATO trebuie sa ramana o alianta regionala, centrata in special pe Europa, poate sa multumeasca o parte dintre statele membre, dar va avea serioase consecinte pentru celelalte. Nu doar Statele Unite, ci si alte state membre impartasesc convingerea ca, intr-o masura din ce in ce mai mare, securitatea lor depinde de evenimente care se intampla dincolo de Europa, astfel ca, desi ar prefera sa le raspunda impreuna cu aliatii lor din NATO, vor fi fortati sa o faca singuri din cauza insistentelor anumitor state in a limita implicarea NATO preponderent la Europa. Rezultatul va fi o accentuare a clivajelor, in joc fiind chiar relevanta NATO. Vom avea o alianta din secolul XX incapabila sa se adapteze conditiilor secolului XXI.
Ce inseamna articolul 5 din Tratatul NATO in lumea amenintarilor globale? Poate fi extins si in zona securitatii energetice, ca modalitate de adaptare a apararii colective la amenintarile secolului XXI?
Articolul 5 este expresia clasica a unui angajament de aparare colectiva, fiind un concept relationat in primul rand cu amenintarile militare. Din acest punct de vedere, relevanta sa ramane centrala, asa cum a fost inca din momentul fondarii Aliantei. Atat timp cat exista amenintari militare, apararea colectiva va ramane un aspect vital al securitatii internationale. A largi sfera angajamentului pentru a acoperi si amenintari de alt tip (fie ca vorbim de amenintari energetice sau ecologice) inseamna a impinge conceptul dincolo de granitele sale naturale. Asta nu inseamna ca Alianta nu poate sa dezvolte un raspuns comun in fata acestor provocari; nu exista nimic care sa impiedice acest lucru. Dar asta inseamna ca articolul 5 trebuie rezervat exclusiv acelui tip de amenintari pentru care a fost proiectat initial.
Putem sa vorbim de un potential rol al NATO in implementarea doctrinei "responsabilitatii de a proteja"?
"Responsabilitatea de a proteja" este o norma globala, codificata de catre membrii Natiunilor Unite in 2005, si care afirma ca fiecare stat are responsabilitatea de a-si proteja cetatenii. Atunci cand un stat esueaza sa se ridice la inaltimea acestei misiuni, este de datoria comunitatii internationale sa intervina si sa-si asume aceasta responsabilitate, inclusiv prin utilizarea fortei militare. Fiind o alianta militara, NATO are capacitatea operationala de a actiona in scopul impunerii acestei norme. In acelasi timp, fiind o alianta de democratii, NATO are obligatia de a se implica in protejarea popoarelor victime ale abuzurilor sistematice (vezi fosta Iugoslavie). Fara indoiala, NATO poate actiona ca "enforcer", atat timp cat exista vointa politica de a utiliza Alianta in acest sens. Intrebarea care se pune insa, mai ales dupa masacrele din Bosnia, Rwanda, Darfur, Congo, este aceasta: daca nu NATO, atunci cine?
Pentru a ramane relevanta in era politicii globale, ar trebui NATO sa se transforme in ceea ce dumneavoastra numiti o alianta globala a democratiilor lumii?
Sunt un mare sustinator al crearii unei aliante a democratiilor, a unui "concert al democratiilor" si cred cu tarie ca toti membrii NATO ar trebui sa faca parte dintr-o asemenea formula. De asemenea, pledez pentru acordarea statutului de membru NATO inclusiv statelor din afara spatiului euroatlantic. Pentru a ramane o alianta eficienta capabila sa actioneze in lumea globalizata de astazi, NATO nu se poate limita la un membership exclusiv regional. Insa, pe fond, ambele procese trebuie sa fie dezvoltate in paralel: pe de o parte, un NATO global, cu parteneri si membri globali, iar pe de alta parte, o alianta a democratiilor lumii care sa se transforme intr-o retea eficienta de cooperare politica si economica, cu impact real asupra dinamicilor internationale.
* expert in probleme euroatlantice al Brookings Institution (Washington D.C.); fost director pentru Afaceri Europene in cadrul Consiliului de Securitate Nationala (principalul forum de consiliere a presedintelui SUA pe politica externa).
A consemnat Octavian Manea
