De același autor
B. Europa Orientala, secolele VIII-X
Voi prezenta acum alte cateva dispute teologice, desfasurate in alta zona a continentului si in alta epoca (secolele VIII-X), cu cateva secole inaintea controverselor iudeo-crestine din Paris (1240), Barcelona (1263) si Tortosa (1413- 1414), prezentate in numarul anterior al revistei 22. O alta diferenta este prezenta pe scena disputei a teologilor musulmani pe langa cei crestini si evrei. Dar, in unele cazuri, mai este o deosebire tipologica. Asa cum am vazut, controversele confesionale publice atestate in Evul Mediu Occidental vizau religiile crestina si mozaica, arbitru fiind un suveran crestin, iar scopul fiind demonstrarea superioritatii religiei crestine in vederea convingerii evreilor sa se converteasca. Disputele teologice desfasurate in Europa Orientala au avut un scenariu esential diferit. In primul rand, suveranul care arbitra controversa putea fi un arbitru impartial, pentru ca nu apartinea nici uneia dintre confesiunile in disputa. In al doilea rand, confruntarea avea loc intre reprezentanti ai celor trei religii monoteiste, fiecare incercand sa demonstreze superioritatea religiei sale cu scopul de a-i converti pe suveran si pe supusii sai.
Disputa teologica din capitala Imperiului Khazar, 740
Intre secolele VII-X s-a constituit Imperiul Khazar, la Nord de Marea Neagra, M-tii Caucaz si Marea Caspica. Vorbitori ai unei limbi tiurcice, khazarii au supus circa 30 de etnii eterogene dintr-un urias areal din stepele dintre Volga si Nipru: slavi, maghiari, proto-bulgari (pe Volga), pecenegi, cumani, guzi, baskiri, oseti, circazieni etc. Buni militari, khazarii percepeau biruri de la triburile supuse, dar si taxe vamale pe principalele cai comerciale pe directiile E-V si N-S.
Imperiul Khazar se afla in competitie cu doua supraputeri: Imperiul Bizantin si Califatul de la Bagdad. Supraputeri din toate punctele de vedere, inclusiv teologic. Ele beneficiau de doua puternice religii monoteiste: crestinismul si islamismul. Samanismul "primitiv" al khazarilor nu le permitea nici unitatea religioasa a nenumaratelor triburi eterogene din punct de vedere cultural, nici competitia ideologica cu supraputerile teocratice din sud. Suveranul khazar, kaganul, a decis sa adopte si el o religie monoteista. Dar pe care dintre ele? Adoptarea crestinismului sau a islamismului l-ar fi transformat automat in vasal al Bizantului, respectiv, al Califatului. Khazarii si-ar fi pierdut independenta, iar imperiul lor ar fi devenit o provincie marginasa a unui alt imperiu. Sfatuit de consilierii evrei de la curte, kaganul a optat pentru a treia solutie, extrem de ingenioasa si fara precedent: convertirea la mozaism - o religie monoteista care era la temelia celorlalte doua. S-a creat astfel o lume tripolara. Evident, decizia a fost una de natura politica. Un fenomen "unic in istorie", a comentat J.B. Bury. "O lovitura de maestru geniala", a comentat Arthur Koestler1.
Convertirea s-a produs in anul 740, in urma unei dispute teologice organizate la curtea kaganului Bulan, in cetatea Itil de pe Volga. In jurul anului 960, kaganul khazarilor, Iosif, ii scria urmatoarele lui Hasdai Ibn Shaprut (evreu sefard, ministru al califului Cordobei): "Imparatul Bizantului si califul musulmanilor i-au trimis skaganuluit solie cu daruri de pret si cu bani si cu oameni invatati care sa-l faca sa treaca la credinta lor; dar regele Bulan era invatat si a trimis dupa un evreu cu multa stiinta de carte si multa istetime si i-a pus laolalta pe acestia trei sa tina voroava despre credintele lor"2.
Timp de mai multe zile cei trei teologi care se confruntau (evreu, crestin si musulman) au incercat sa-l convinga pe suveran ca religia pe care o sustinea fiecare este mai buna decat a celorlalti doi. Nefiind in stare sa ia o decizie, kaganul Bulan a apelat la o stratagema ingenioasa. Iata continuarea scrisorii: "Bulan i-a intrebat separat pe mahomedan si pe crestin pe care dintre celelalte doua religii o considera mai buna. Intrucat amandoi au indicat iudaismul, kaganul a decis ca aceasta trebuie sa fie religia adevarata. Ca urmare, a adoptat-o"3.
Si alte documente din epoca (arabe si ebraice) confirma convertirea khazarilor la iudaism in urma unei dispute teologice tripartite. Se poate aminti Cartea regatelor si a drumurilor a istoricului arabo-spaniol Al-Bakri (sec. al XI-lea), care a preluat informatia dintr-o carte pierduta azi a celebrului istoric Al-Masudi (sec. al X-lea), dar si o carte in araba (Kitab al-Khuzari, 1140) scrisa de poetul iudeo-spaniol Iehuda Halevi4.
Disputa teologica de la resedinta de vara a suveranului khazar, 860-861
La inceputul secolului al IX-lea Bizantul se confrunta cu grave probleme politico-militare. In sud, flota araba din Egipt prada insulele Cipru si Rhodos (805-807) si cucerea Creta (826) si Sicilia (835), castigand suprematia in bazinul central si oriental al Mediteranei. Din nord, bulgarii condusi de Hanul Crum (mort in 814) si normanzii (varegii, coborand cu corabiile lor pe Don si Nipru) atacau Bizantul. Din est, Califatul de la Bagdad ataca intr-una cetatile bizantine din Asia Mica (in 781, 798, 806 etc.), califul Harun al Rashid reusind sa impuna Bizantului grele tributuri anuale. In plus, disputa iconoclasta (incheiata in 843) a slabit Imperiul si din punct de vedere teologic. Bizantul avea nevoie de noi aliati, de noi vasali. Misionarismul crestin incepe sa actioneze in toate directiile (musulmanii din Califatul arab, mozaicii din Khazaria, crestinii slavi din Moravia). Intra in scena un mare misionar, un campion al disputelor teologice din epoca: Constantin-Kiril "filozoful" (circa 826-869). El este chemat de la Salonic la Constantinopol, impreuna cu fratele sau Metodiu. Principalele lor date biografice apar intr-un text hagiografic, scris in slavona si tradus in latina: Vita Constantini-Cyrilli si Vita Methodii5. Eu am folosit date mai ales din traducerea in romana a textului, tiparit in 1813 la Manastirea Neamt6.
Prima disputa teologica la care a participat tanarul Chiril (avea 24 de ani) s-a desfasurat pe la 850, la Samarra, resedinta califilor abbasizi, la nord de Bagdad. Problemele ridicate de teologii musulmani in timpul confruntarii doctrinare au fost: cum se impaca monoteismul crestin cu tripla ipostaza a divinitatii si de ce islamismul este unitar, iar crestinismul se confrunta cu erezii si schisme. Disputa teologica a avut loc in palatul califului Al-Mutawakkil (847-861) si s-a incheiat nedecis. Carturarul crestin, se spune in Vita Cyrilli, nu a biruit, ci "a ramas nebiruit". Chiar si un text hagiografic are nuante.
Pentru Bizant, Imperiul Khazar ar fi fost aliatul ideal impotriva arabilor si un stat-tampon in fata navalirilor din stepele Asiei. Problema-cheie era insa convertirea khazarilor la crestinism. Din nou a fost trimis in misiune Chiril, insotit de fratele sau Metodiu. Era in epoca imparatului Mihail III (842-867) si a Patriarhului Photios (858-867), el insusi se pare de origine khazara, fiind poreclit "mutra de khazar". Conform cartii Vita Cyrilli, initiativa ar fi apartinut unei factiuni crestine din Khazaria, care a trimis o solie la Bizant: "Intru acea vreme au venit la imparatul Mihail soli de la cozari, zicand: «Cerem sa trimiteti la noi pe oarcarele barbat carturariu din voi, carele sa poata a sa intreba s= disputat cu evreii si cu sarachinii si, de-i va birui, apoi a voastra credinta o vom primi»".
Chiril si Metodiu au tratat misiunea cu toata seriozitatea. In toamna anului 860, in drum spre Khazaria, s-au oprit "la cetatea Hersonului, care sa hotareste cu cozarii". "sEit au zabovit acolo vreme multa - scrie in Vita Cyrilli -, pana ce s-au invatat bine limba cazaceasca skhazara, de faptt. Tot acolo si limba evreiasca au deprins". Chiril si Metodiu au ales o veche colonie greceasca, Cherson, un oras cosmopolit din Crimeea (numita si "Khazaria Mica"), unde sederea lor putea trece neobservata si unde puteau sa invete nu numai limbile locului, dar si specificul karait al mozaismului khazar (nu e acceptat Talmudul si nici o alta traditie rabinica, in afara textului scris vetero-testamentar). Apoi ei au strabatut drumul pana la Derbent, resedinta de vara a kaganului, aflata pe tarmul vestic al Marii Caspice. "S-au dus la cozari - se spune in Vita Cyrilli - si s-au primit cu cinste de cagan, boiarul cozarilor; ca si scrisoare de la imparatul grecilor catre cagan avea. Si multa intrebare s= disputat au avut acolo fericitul Constantin cu cozarii si cu iudeii si cu sarachinii."
Disputa teologica s-a desfasurat "inaintea lui kagan" si a curtii sale. Rezultatele religioase ale confruntarii au fost insa relativ modeste. In hagiografia lui Chiril se spune ca mai multi khazari, inclusiv de la curte, "au luat sfantul botez, insa nu toti, ci oarecare parte". In scrisoarea de raspuns adresata imparatului Mihail III kaganul i-a laudat pe fratii calugari pentru intelepciune si i-a promis doar ca va lasa sa se boteze pe "tot cel ce va voi". Se pare ca rezultatele diplomatice ale ambasadei lui Chiril au fost mai mari decat cele teologice. Kaganul a promis o alianta cu "imparatul grecesc": "Suntem priateni ai imparatiei tale si gata la slujba ta, oriunde vei avea trebuinta"7.
Disputa teologica de la Kiev, 988
In anul 965, sub conducerea cneazului Sveatoslav al Kievului, rusii au declansat o mare campanie impotriva khazarilor. Armata acestora a fost infranta. Khazarii au pierdut hegemonia asupra vastului lor imperiu, inclusiv asupra triburilor slave de la nord. S-a creat un nou conglomerat multinational si pluriconfesional, care - pentru a supravietui - avea nevoie de o religie puternica si unitara. Sarcina si-a asumat-o fiul lui Sveatoslav, Vladimir (980-1015). Odata cu urcarea pe tron (980), el a strans pe una din colinele Kievului un mare numar de idoli ai diferitilor zei slavi (Perun, Veles, Dajdbog etc.), poruncind oamenilor sa le inalte rugaciuni si sa le aduca jertfe. Incercarea lui Vladimir de a crea un panteon panslav si de a impune un cult statal a esuat.
Pe de alta parte, statele din jur nu puteau ignora noua putere care se contura la orizont: cnezatul rus. Delegatiile de misionari nu au intarziat sa apara la curtea din Kiev. Trebuia optat pentru una dintre cele trei religii monoteiste exogene, in dauna religiilor politeiste indigene. Solutia adoptata a fost din nou organizarea unei dispute teologice. In 988, la curtea cneazului Vladimir s-a desfasurat o confruntare interconfesionala la care au participat reprezentanti ai tuturor religiilor monoteiste: musulmani (trimisi de hanul bulgarilor de pe Volga, convertiti de arabi la islamism in 922), evrei (trimisi de kaganul khazarilor, convertiti la iudaism in 740), crestini ortodocsi (trimisi de imparatul Bizantului, Vasile II) si crestini catolici (o delegatie germana). Crestinii au participat cu doua delegatii de misionari distincte, semn ca schisma intre Biserica Ortodoxa si cea Catolica se produsese deja la sfarsitul secolului al IX-lea, cu toate ca ruptura formala a avut loc abia in 1054.
Disputa teologica de la Kiev este amanuntit descrisa in Cronica rusa timpurie (sec. al XII-lea). Iata episodul in rezumat, cu citate din cronica. Misionarii islamici i-au descris cneazului Vladimir privilegiile de care te bucuri in Paradisul musulman, unde fiecare barbat primeste 72 de fecioare. Fiind "napadit de pofta de femei" si avand "800 de concubine", cneazul i-a ascultat "aprobator". Dar cand teologii islamici au ajuns la obligatia circumciziei si, mai ales, la abstinenta de la carnea de porc si de la bautura, Vladimir nu a mai vrut sa-i asculte. "Bautura - a spus el - este bucuria neamului rus. Fara placerea asta nu putem trai". A urmat delegatia germana. Cand misionarii catolici au spus ca una dintre cerintele religiei lor este postul prelungit, suveranul a raspuns: "Plecati de aici; parintii nostri nu au impartasit o asemenea dogma". A luat apoi cuvantul a treia delegatie de misionari, cea a khazarilor mozaici. Vladimir i-a intrebat de ce nu mai stapanesc Ierusalimul. Ei au raspuns: "Dumnezeu s-a maniat pe stramosii nostri si ne-a imprastiat printre arieni din pricina pacatelor noastre". "Cum puteti nadajdui sa-i invatati pe altii - a exclamat cneazul - cand voi insiva sunteti imprastiati chiar de mana Domnului? Va asteptati ca si noi sa impartasim aceeasi soarta de bunavoie?" Al patrulea misionar a fost un invatat crestin-ortodox. Inainte de a face apologia propriei credinte, el a adus aspre critici celorlalte trei. Musulmanii ar fi "mai blestemati ca ceilalti oameni", evreii l-ar fi crucificat pe Isus, iar crestinii catolici - in termeni mai blanzi - ar fi "rastalmacit datinile". Apoi el s-a lansat intr-o lunga prezentare apologetica a Bibliei, incepand cu Facerea lumii si incheind cu cererea ultimativa ca Vladimir sa accepte botezul. Doar pe jumatate convins de teologul ortodox, cneazul a trimis soli, "zece barbati buni si intelepti", sa studieze la fata locului practicile religioase ale celor patru confesiuni. La intoarcerea din misiune, delegatia i-a raportat suveranului ca serviciul religios bizantin este "mai frumos decat al altor natii", astfel ca ei n-au stiut "daca se afla in cer sau pe pamant". Fastul ceremoniilor bizantine l-a castigat pe cneazul kievean si, pana la urma, el a acceptat botezul in 9898. Crestinismul de rit ortodox a devenit religia oficiala in cnezatul rus - un act de o importanta politica si culturala covarsitoare pentru istoria lumii.
C. Europa Centrala, secolul al IX-lea
In Europa Centrala, disputele teologice la care am sa ma refer i-au avut ca protagonisti pe Chiril si Metodiu. Aceste controverse au fost de alt tip decat cele comentate pana acum, find diferite atat de cele bipartite din Europa Occidentala, cat si de cele tripartite din Europa Orientala. Nu a mai fost vorba de controverse interconfesionale, ci intraconfesionale. Cu alte cuvinte, au fost dispute doar intre teologi crestini, desfasurate la granita dintre sferele de influenta a Bisericii romane si a celei bizantine.
Disputa teologica din capitala Moraviei, 863-864
In anul 862 a sosit la Constantinopol, la imparatul Mihail III, o scrisoare de la Rastislav, suveranul Moraviei Mari, un stat slav aflat in Centrul Europei. Principele Rastislav cerea bazileului sa trimita la curtea sa un episcop care sa traduca in limba slava Sfintele Scripturi si sa creeze in Moravia un episcopat independent de Arhiepiscopia Bavariei. Imparatul Mihail si Patriarhul Photios l-au insarcinat tot pe Chiril cu aceasta noua si grea misiune. Chiril a acceptat-o si a inventat un alfabet nou. In Vita Cyrilli se sustine ca a fost vorba de o revelatie divina, urmare a unui post de 40 de zile. Cu alfabetul glagolitic (din slav. glagol = "cuvant"), ulterior modificat si numit alfabet chirilic, Sf. Chiril a scris traducerea din greaca in slavona a Evangheliilor. Prin aceasta, limba si literatura slavona au intrat intr-o noua (si glorioasa!) zodie culturala.
Ajunsi in primavara anului 863 in capitala Moraviei Mari, la Velehrad, Chiril si Metodiu au inceput procesul de inlocuire a limbii latine din Liturghie cu limba slavona. O operatie care implica instruirea clerului local si care ducea la inlocuirea ritualului latin cu cel bizantin. Intrigati, episcopii din Francia Orientalis ("multi arhierei si preoti, iara mai ales de la Apus, de limba latineasca") i-au provocat la o disputa teologica, probabil la curtea cneazului Rastislav. Ei i-au acuzat pe Chiril si Metodiu de erezie, sustinand ca "numai cu trei limbi, cu care a fost scris sde Pilatt titlul cel de pe cruce, se cade sa se savarseasca dumnezeiasca Liturghie: evreiaste, greceste si romaneste s= latinestet"9. De fapt, cei eretici erau episcopii germani, care practicau erezia trilingvismului10. Teoria celor "trei limbi sacre" se baza pe un text evanghelic: "Pilat a scris titlul si l-a pus deasupra crucii. Si anume era scris: Isus Nazariteanul Regele Iudeilor. Si era scris evreeste, latineste si elineste" (Ioan, XIX, 19-20 si Luca, XXIII, 38). Polemistii teologi au opus autoritatii acestui episod evanghelic autoritatea altui episod evanghelic. Este vorba de Pogorarea Sfantului Duh, in ziua Cincizecimii, cand apostolii "au inceput sa vorbeasca in alte limbi". "Ii auzim pe apostoli vorbind, intr-ale noastre limbi, despre faptele marete ale lui Dumnezeu" (Faptele Sf. Apostoli, II, 4-11).
Disputa teologica de la Venetia, 867
Dupa 3-4 ani, Chiril si Metodiu au parasit Moravia, traversand spre sud Panonia slavizata. Ei se indreptau spre Venetia, probabil pentru a se imbarca pe o corabie catre Constantinopol. La Venetia, insa, Chiril a fost din nou provocat la o confruntare teologica publica pe tema trilingvismului. Dupa cum descrie Vita Cyrilli, provocarea a fost destul de agresiva. "Nici n-a ajuns bine Chiril la Venetia ca episcopii, preotii si calugarii latini s-au napustit asupra lui gramada, ca ciorile asupra soimului, atatand erezia celor trei graiuri, zicandu-i: «Ia spune, omule, cum de ai alcatuit o scriere pentru slavi si i-ai invatat sa o foloseasca, o scriere cum nimeni mai inainte nu a gasit? Noi cunoastem numai trei graiuri in care se cuvine sa fie laudat Dumnezeu in scris: evreiesc, grecesc si latinesc»". Se pare ca disputa doctrinara l-a avut ca arbitru pe Vitalie, Patriarhul Venetiei, iar Chiril s-a confruntat cu un adevarat "sinod local". Raspunsurile lui Chiril s-au bazat pe ideea egalitatii popoarelor in fata lui Dumnezeu, care s-a pogorat sa mantuiasca "pre toate neamurile" si deci "toate neamurile trebuie cu ale sale glasuri s= graiurit sa slaveasca pre Dumnezeu". Istoricul Tachiaos observa faptul ca, desi Chiril era grec, iar clerul latin ii oferea prilejul sa-si apere privilegiul limbii sale, el a respins aceasta sansa tocmai pentru a nu suprima libertatea duhovniceasca a slavilor.
Disputa teologica de la Roma, 868
Disputa de la Venetia risca sa se transforme intr-un conflict major. Papa Nicolae I cel Mare (858-867) a simtit pericolul si i-a convocat pe fratii Chiril si Metodiu la Roma pentru a curma polemica. Lucrurile ar fi putut sa degenereze, mai ales ca Papa era certat cu Patriarhul bizantin Fotie, care ii trimisese pe cei doi misionari. Dar, in timp ce ei erau pe drum, Papa a murit, astfel ca la Roma i-a intampinat noul Papa, Adrian II (867-872). Disputa teologica a continuat in 868 si la Roma, pentru ca unii preoti "trilingvisti" - numiti de noul Papa "pilatisti" - au reactionat cu vehementa fata de "cartile slavonesti" aduse din Moravia. Si totusi Papa Adrian II si suita sa de episcopi le-au asigurat celor doi "apostoli ai slavilor" o primire triumfala. "Cartile slavonesti" au fost puse pe altar si sfintite de Papa in bazilica Sf. Petru. Ba chiar Papa si Sfintii Chiril si Metodiu le-au folosit la o "sfanta liturghie in slavoneste, intr-o biserica in mijlocul Romei", pentru a arata ca limba slavona nu e profana. Mai mult decat atat, hagiografii lui Chiril si Metodiu sustin ca papa Adrian II "a pus anatema asupra potrivnicilor, a celor ce ar indrazni a cleveti sau a huli cetirea si cantarea si liturghia slavoneasca". Majoritatea documentelor din epoca marcheaza explicit victoria "apostolilor slavilor" in disputele teologice purtate in Venetia si Roma. In 869 Chiril a murit la Roma si se spune ca pe patul de moarte l-ar fi rugat pe Dumnezeu sa distruga "erezia trilingvista"11.
Cum ar fi aratat lumea cu o Rusie islamica?
Studiul disputelor teologice are meritul de a pune in evidenta asemanarile si diferentele doctrinare. Dar miza studierii lor este mai mare. Sub aparenta unor "jocuri" la curtea suveranului, unele dintre aceste controverse teologice publice au schimbat decisiv istoria lumii. Putem sa ne intrebam in ce masura optiunea religioasa a suveranului in urma disputei teologice a raspuns unor necesitati obiective sau s-a datorat unor factori subiectivi si conjucturali. Cu alte cuvinte, ce rol a jucat intamplarea in cadrul acestor evenimente care au influentat atat de profund istoria Europei? Putem presupune, sa zicem, ca o alta componenta a delegatiilor de misionari ar fi dat, de pilda, disputei teologice de la Kiev o alta turnura si, in final, castig de cauza unei alte religii decat crestinismului de rit ortodox? Cum ar fi evoluat lumea dupa anul 989 si cum ar fi aratat ea astazi daca Vladimir ar fi optat pentru crestinismul catolic? Dar pentru islamism?
Suntem in plina ucronie, in plina dilema contrafactuala. Blaise Pascal incerca sa-si imagineze "cum ar fi aratat lumea daca nasul Cleopatrei ar fi fost mai scurt". La randul sau, Francis Fukuyama se intreba "cum ar fi aratat Europa daca Napoleon ar fi putut sa-si trateze depresia cu prozac". Din pacate, este un tip de exercitiu intelectual pe care istoricii il refuza. Spun "din pacate" pentru ca acest joc contrafactual are totusi rostul si semnificatiile sale. Altfel, nu ne ramane decat sa ne resemnam, citand aforismul tern si fatalist ca o lespede de mormant al lui Baruch Spinoza: "In istorie, ceea ce s-a intamplat era inevitabil sa se intample, iar ceea ce nu s-a intamplat era imposibil sa se intample".
1. Arthur Koestler, The Thirteenth Tribe. The Khazar Empire and Its Heritage, London, 1976; Ed. Romaneasca, Nagard, Roma, 1987, pp. 58-59.
2. Idem, p. 69.
3. The Jewish Enciclopedia, s.v. Chazars, vol. IV, New York, 1903.
4. C.A. Macartney, The Magyars in the Ninth Century, Cambridge University Press, 1968, p. 201.
5. A-E Tachiaos, Cyril and Methodius of Thessalonica, New York, 2000. Ed. Romaneasca: Sophia, Bucuresti, 2002.
6. Viata si ostenelele cuviosilor parintilor nostri Methodie si ale lui Constantin, carele s-au numit Chiril, in Vietile sfintilor din luna mai, Manastirea Neamt, 1813; cf. G. Mihaila, Raspandirea in Tarile Romane a scrierilor despre viata si activitatea fratilor Constantin-Chiril si Metodie din Salonic, in Studii de slavistica, vol. II, Ed. Academiei, 1971.
7. G. Mihaila, art. cit., pp. 50-54 si A-E Tachiaos, op. cit., pp. 38-62.
8. A. Koestler, The Thirteenth Tribe, chapter IV, 4; Ed. Rom., pp. 122-125.
9. G. Mihaila, art. cit., pp. 54-55; A-E Tachiaos, op. cit., pp. 63-86.
10. F.J. Thomson, SS. Cyril and Methodius and a Mythical Western Heresy: Trilinguism, in Analecta Bollandiana, 110, 1992, pp. 67-122.
11. G. Mihaila, art. cit., pp. 55-56; A-E Tachiaos, op. cit., p. 90-92; F.J. Thomson, art. cit., pp. 98-99.
*Prelegere prezentata in plen la Congresul European de Istorie a Religiilor, desfasurat la Bucuresti, 20-23 septembrie 2006. Fragment dintr-o carte in lucru: Dispute teologice publice.
