Pe aceeași temă
În raportul MCV de anul acesta ne-am trezit cu opt recomandări suplimentare față de cele douăsprezece de anul trecut. Care vi se par cele mai grave?
Cele care vizează independența sistemului judiciar și modificarea legilor justiției, precum și rolul CSM în legătură cu apărarea sistemului judiciar. Aceste recomandări au venit pe baza constatărilor Comisiei raportat la ce s-a întâmplat anul acesta. Deși aveam foarte puține lucruri de realizat ca să se ridice monitorizarea, ceea ce s-a întâmplat, mai ales în legătură cu legile justiției și cu unele măsuri anticorupție legate de schimbarea legislației penale, au determinat Comisia să formuleze aceste noi recomandări. În legătură cu legile justiției, Comisia accentuează că ceea ce s-a cerut a fost modificarea cu privire la numirea procurorilor șefi. Or, tocmai această schimbare nu s-a realizat. În schimb, au fost introduse alte prevederi, unele pozitive, solicitate chiar de sistemul judiciar, dar altele, considerate nocive, atât de sistemul judiciar, cât și de Comisie.
Parlamentul, guvernul au știut la ce să se aștepte, atâta vreme cât Comisia de la Veneția și GRECO au venit cu observații critice, iar Comisia Europeană transmisese suficiente avertismente. De ce credeți că a fost acest refuz de a da curs solicitărilor?
Mi-e greu să mă pun în pantofii Legislativului. Dacă ne uităm la avizele Comisiei de la Veneția și la ce spune Comisia Europeană în Raportul de monitorizare, vom vedea că o bună parte a magistraturii române s-a poziționat în același sens în ceea ce privește legile justiției. Am și dat un aviz negativ pe aceste legi din aceleași considerente. Nu neg că o parte dintre asociațiile profesionale a susținut unele chestiuni la care marea majoritate s-a opus și acest lucru rezultă și din avizul negativ. Un exemplu ar fi înființarea Secției speciale de investigare a infracțiunilor comise de judecători și procurori. Dar pentru că o parte a magistraturii a susținut crearea acestei Secții, Legistativul a mers mai departe. Ceea ce pot înțelege, dar în momentul în care vine și un observator extern și spune același lucru, luând act de îngrijorările sistemului, cred că era necesar ca Legislativul și Executivul să țină cont. Au dat niște ordonanțe de urgență, care n-au ținut seama decât într-o foarte mică parte de ceea ce spune Comisia de la Veneția. Mai mult, apropo de Secția de investigare a infracțiunilor comise de magistrați, ceea ce s-a spus în justificarea creării ei a fost că asigură o mai mare independență a judecătorului și că îl pune la adăpost de posibile abuzuri la care ar fi putut să fie supus dacă ar fi fost anchetat de un parchet special, cum era DNA. Lucru care poate fi discutat, fără îndoială. Dar observați că nu a dat în mâinile plenului CSM, care este organul care trebuie să apere independența, numirea procurorilor acestei secții, ci în mâna unei mici părți din Consiliu, respectiv, a trei judecători și a unui procuror. În versiunea inițială, ceea ce mi se pare important, plenul CSM avea atribuția de a-i intervieva pe procurorii simpli din această secție, dar nu și pe procurorul șef, ceea ce era o inconsecvență, în opinia mea. Cum corectează Executivul, prin noua Ordonanță 92, această inconsecvență? Ia de la plen și atribuțiile pe care le avea și le dă doar acestei comisii. Mai mult, precizează că această comisie poate să funcționeze și în minimum trei. Dacă spui că vrei să întărești independența creând această secție specială, atunci trebuia s-o dai în mâinile plenului CSM, nu ale unei mici părți și care este compusă în majoritate de judecători pentru numirea unor procurori.
Raportul MCV constată că CSM este ignorat, nu doar în ce privește avizele, de actuala putere politică, de ministrul Justiției. Încotro credeți că merg lucrurile?
E adevărat, avizele pe care ni le cer Legislativul și Executivul, în diversele proceduri, nu sunt conforme, ci doar consultative, ceea ce înseamnă că trebuie să ni le ceară, dar nu sunt obligați să țină seama de ele. Cred că, în virtutea unei colaborări loiale între instituții, ar trebui să se ajungă la consens în probleme majore, cum sunt cele privind independența justiției, ar trebui să ne așezăm la masă și să căutăm consensul. Pentru că așa nu se poate continua. Mie nu mi se pare normal să avem această imagine pe plan extern. Se constată că Bulgaria stă mult mai bine, ceea ce mie, ca parte din sistemul judiciar, mi se pare extrem de nedrept. Pentru că sistemul judiciar din România de doi ani este extrem de vocal și se manifestă ca un sistem independent și tocmai în virtutea acestei independențe s-a opus în mod transparent unor modificări. Desigur, Raportul MCV nu pune aceste lucruri în cârca sistemului, ci mai mult pe umerii celorlalte puteri. Din păcate, ceva cade și pe umerii CSM, despre care se reține că nu a reacționat ca un organism unit atunci când a venit vorba de aceste modificări. Am explicat că unii membri au avut opinii diferite la unele dintre modificările considerate vulnerabilități, cum ar fi cele privind această Secție specială. Au fost opinii diferite și cu privire la Inspecția Judiciară, unde s-a reținut o vulnerabilitate și unde iarăși nu am ajuns la un consens. Probabil ați observat că raportul Inspecției Judiciare pe 2016 nici până în prezent nu este aprobat. L-am aprobat pe cel pe 2017, nu și pe cel din 2016, cu multe sensibilități. Raportul ne spune ca urgent să numim un inspector șef și un interimar până la organizarea unui nou concurs. Noi putem să spunem că s-au modificat legile, că a venit guvernul prin ordonanță de urgență și a prelungit mandatul inspectorilor șef și adjunct și că n-am putut organiza concurs pentru că s-a atacat vechiul regulament în instanță și s-a suspendat. Pe de altă parte, cred că noi, Consiliul, nu trebuie să venim cu justificări, ci mai degrabă ar trebui să vedem cum am fi putut să facem să nu se ajungă la această situație, să expire mandatele celor doi inspectori, în condițiile în care Inspecția este considerată de mult o vulnerabilitate.
Ar trebui actuala putere să țină cont de recomandările Raportului MCV?
Cred că trebuie să țină cont de toate recomandările, pentru că ăsta e rostul monitorizării. Observați că la modificarea legilor justiției se cere să se respecte avizele Comisiei de la Veneția, la codurile penale se cere să se renunțe la acele dispoziții care pun în pericol lupta anticorupție. Ca dovadă, observați că scrie exact numărul de texte neconstituționale. În legătură cu numirea procurorilor șefi, în prezent având această interpretare dată de Curtea Constituțională, în sensul că ministrul Justiției are puteri foarte mari la numirea procurorilor șefi, cred că ceea ce trebuie să facă toate cele trei puteri este să colaboreze. Adică, da, ministrul propune, CSM dă un aviz, președintele numește, poate refuza o singură dată. Dar trebuie să existe o discuție pe felul în care aceștia sunt numiți, trebuie să existe o transparență a candidaturilor, a felului în care sunt evaluate candidaturile. Prin Ordonanța 92 se introduce un text care vorbește despre un interviu transmis online, dat în fața ministrului. Nu precizează care sunt criteriile pe baza cărora ministrul spune „îl aleg pe acest candidat și îi resping pe ceilalți“. Nu cred că simplul fapt că transmitem online un interviu înseamnă transparență în sensul solicitat de Comisia Europeană, atâta vreme cât nu există criterii.
Care sunt riscurile dacă România ar ignora recomandările MCV?
Riscurile sunt în primul rând de natură patrimonială. Vedeți ce se întâmplă în cazul Ungariei și Poloniei. Putem să fim supuși unei proceduri similare. Asta vizeavă fondurile care vin de la Uniune. Orice s-ar spune, este normal ca Uniunea să verifice dacă suntem adepți ai acelorași valori în baza cărora a fost creată. Ceea ce mi se pare pozitiv este că Uniunea își pune problema de a monitoriza toate statele care ar putea fi într-o situație ca a României, în care independența justiției este în pericol. Iată că nu suntem chiar singurii vizați. Dar asta nu ne bucură foarte tare.
Ce lipsește ca lucrurile să meargă pe drumul corect, să nu o luăm în sens invers, cum spunea Frans Timmermans?
E o diferență majoră între statele în care există încredere în instituții, cum sunt statele din Occident, și statele în care nu există încredere în instituții și încredere între oameni. Spun asta pentru că în statele unde există un nivel înalt de încredere n-ai nevoie de legi perfecte, pentru că instituțiile cooperează loial și niciuna nu va abuza de nicio pârghie pe care, eventual, i-o dă o lege imperfectă. Un exemplu care se tot dă: ministrul Justiției din Germania are niște puteri foarte mari asupra judecătorilor, nu doar asupra procurorilor, ei nu au un Consiliu. Dar nu se pune problema să abuzeze de aceste puteri, de pârghiile care îi sunt puse la dispoziție de lege. Deci nu legea este problema, oamenii sunt problema. Noi aveam legi bune, acum nu mai sunt, conform rapoartelor Comisiei Europene. Dar degeaba aveam legi perfecte pentru că, din păcate, nu am reușit în timp să ne schimbăm pe măsura legislației noastre. La asta trebuie să lucrăm. Consiliul a inițiat redactarea unor ghiduri de bune practici cu puterea executivă și cea legislativă. Avem un memorandum în care se spune că ar trebui să cooperăm între noi, parlamentul, spune MCV, a adoptat un cod de conduită pe care deocamdată nu l-a aplicat atunci când CSM a constatat că unii membri ai parlamentului au afectat prin declarațiile lor independența sistemului judiciar. Iată că vine Consiliul și întinde această mână în sensul sporirii încrederii între instituții, în sensul unei colaborări transparente.
Dar nu poți să colaborezi decât cu oameni care sunt de bună-credință.
Dar de undeva trebuie să începi.
Interviu realizat de ANDREEA PORA
