Pe aceeași temă
Dintr-un punct de vedere, acest referendum ar fi fost mai util dacă ar fi fost organizat în momentul în care societatea românească era direct mobilizată în confruntarea cu regimul Dragnea. Și mă refer la mobilizarea civică din iarna 2017. Atunci acest referendum ar fi avut un impact simbolic direct și ar fi putut acționa ca un factor de presiune suplimentar asupra majorității PSD-ALDE. În anii care au trecut de la OUG 13 putem constata că, pe frontul luptei împotriva statului de drept, PSD a repurtat o serie de victorii însemnate. Iar aceste victorii echivalează cu daune aproape ireversibile provocate statului de drept și democrației în România. Pe de altă parte, orice referendum, fie că este obligatoriu, fie că este consultativ, reprezintă o ocazie pentru cetățeni de a se pronunța. Și, de-a lungul întregii mele modeste cariere publice, am subliniat întotdeauna atașamentul meu față de ideea referendară. Referendumurile însă trebuie bine pregătite, populația trebuie bine informată, iar răspunsul trebuie să vină la capătul unui examen și al unei analize realizate de fiecare dintre cetățeni. Un referendum convocat în pripă și cu întrebări insuficient de bine calibrate poate avea un efect negativ neintenționat.
Care ar putea fi acesta?
În privința referendumului provocat de președinte, inițiatorul se confruntă cu două riscuri. Este, o dată, riscul neparticipării, iar în a doilea rând, în condițiile întrunirii cvorumlui, se confruntă cu riscul ignorării deliberate de către parlament a votului popular. Sigur că pentru președintele Iohannis putem prezuma că este mai important să puncteze pe două planuri: simbolic, acela de a răspunde unei cerințe exprimate la nivelul societății de ceva ani, iar în al doilea rând să puncteze pe planul mobilizării electorale, dat fiind faptul că este binecunoscut că o prezență scăzută la vot ar consolida votul PSD.
În privința intereselor electorale, ele sunt legitime. Interesul electoral este ilegitim, ca în cazul regimului Dragnea, când el devine un interes infracțional. A-ți promova ideile în detrimentul altor idei este chiar definiția pluralismului. Ceea ce se întâmplă în România acum este însă dramatic, prin faptul că statul nostru este luat în stăpânire de persoane care nu mai au interese electorale, ci au interese de supraviețuire individuale și de clan.
Pentru a maximiza participarea la acest referendum, trebuie să fie o întrebare clară, o întrebare cu potențial simbolic, dar și o întrebare suficient de limpede pentru cetățenii României.
Care sunt mizele pentru PSD? Dacă pică referendumul se va simți îndreptățit să meargă până-n pânzele albe cu îngenuncherea justiției?
Pentru PSD cred că sunt două mize. În primul rând, este miza alegerilor europarlamentare, iar aici pentru PSD esențială este ținerea participării jos și împiedicarea apariției unei emoții populare. De aceea referendumul poate fi o problemă pentru PSD, poate genera emoție și poate polariza opinia publică. Pe de altă parte, un referendum, ca să fie organizat, am spus, are nevoie de o întrebare clară și are nevoie de o dezbatere. E interesant de văzut cum va fi organizată dezbaterea publică în marginea întrebării, cine va fi tabăra „da“ și cine tabăra „nu“.
Cum va suna întrebarea, va fi o întrebare generală sau o întrebare specifică, va fi o întrebare care să se refere la anumite aspecte de natură constituțională sau va fi o întrebare care va ținti spre modificările recente operate de actuala majoritate? Iată câte întrebări sunt. De aceea implicarea într-un referendum este o acțiune care trebuie să aibă un obiectiv asumat. Referendumul nu trebuie să fie doar un vehicul, trebuie să fie un vehicul cu sens, pentru că nu te urci într-un autobuz doar pentru că trece prin fața ta.
Dumneavoastră spre ce variantă, spre ce idee de întrebare ați merge?
Eu m-aș asocia unui punct de vedere pe care l-a exprimat în spațiul virtual colegul Radu Carp, care opina în direcția legării acestei întrebări de angajamentul european, respectiv, de respectarea principiilor care revin României în baza tratatelor pe care le-a semnat în momentul aderării și în baza MCV. Pentru că, de fapt, problema fundamentală a modificărilor inițiate de majoritatea PSD-ALDE este că scot România de pe un traiect european și euroatlantic. Este, după părerea mea, formula rezonabilă prin care asociezi politica românească politicii europene. Subliniez faptul că între cele două nu există ruptură, ci complementaritate.
Poate fi înteles un astfel de mesaj de către cetățenii mai puțin informați, să zicem?
Nu este greu de înțeles pentru cetățean ce este Europa. Europa este exact ceea ce d-l Dragnea detestă. Dacă te adresezi electoratului susceptibil de a-și mobiliza energia în direcția blamării electorale a d-lui Dragnea, acest referendum poate avea un sens. Dar un referendum nu poate să-l cuprindă pe d-l Dragnea în întrebare. Eu nu sunt la nivelul intelectual al d-lui Dragnea, care evoca un posibil tip de consultare de genul „câte case este nevoie să furi ca să devii președintele României“. Poate că în Turcia lui Erdoğan sau în Rusia lui Putin se pot formula asemenea întrebări, dar, într-o țară care respectă standarde europene, întrebarea, după părerea mea, trebuie să privească principii, proceduri, instituții și valori, iar nu curiozități de ordin penal. Ca un simplu cetățean ce mă aflu, cred că apelul la valorile europene în acest moment poate fi o bună ocazie de a testa dacă aceste valori europene au relevanță într-o zi de consultare europeană, pe de o parte, și, pe de altă parte, dacă aceste valori europene pot fi traduse pentru electoratul românesc în cuvinte clare, dure și cu impact.
Potențialul de mobilizare poate crește, pentru că o campanie electorală ternă la europarlamentare este rețeta victoriei PSD, care se teme de emoții, de idei, se teme de el însuși și se teme de ostilitatea pe care o poate naște în rândul cetățenilor României. Nu e puțin lucru ca de aproape doi ani tu să ai manifestații de stradă la un nivel ridicat, ciclic. Nu e nici rețeta prăbușirii de la guvernare, dar nu e nici rețeta popularității.
Dar aceste alegeri europarlamentare nu conțin în ele însele, după acești doi ani, substanța antipesedismului? Spre deosebire de alte alegeri europarlamentare, nu aceasta e miza acum?
Pentru această miză este nevoie de partide. Prin partide cetățenii își vorbesc lor înșilor. Or, dacă partidele noastre de opoziție, cu tot regretul o spun, sunt mai degrabă legate la limbă și incapabile de a-și mobiliza propriul electorat, această voce nu se va auzi. Probabil că pentru președinte ideea unui referendum este un factor suplimentar de stimulare. Dar, atenție, gândit inept, un referendum poate fi un factor suplimentar de sinucidere politică. Pe vremea marxism-leninism-stalinismului exista un laitmotiv: „să nu ne îmbătăm de propriile succese“ și primul președinte al RSR, Nicolae Ceaușescu, ne atrăgea atenția totdeauna că „mai e mult de făcut“. Și într-adevăr, Ceaușescu a avut mult de făcut până a întors România într-un stadiu de „societate socialistă multilateral dezvoltată“. Mi-aș dori totuși ca noi să avem parte de președinți care-și propun obiective mai puțin faraonice și mai binevoitoare libertății decât cele ale președintelui RSR sau ale președintelui Iliescu.
Revenind la miza alegerilor pentru PSD. Pare mai determinat, mai agitat ca altă dată. Este vorba și de o miză personală pentru Dragnea?
E vorba de o dinamică electorală. După europarlamentare urmează prezidențialele. Iar pentru d-l Dragnea visul de mărire este dependent de atingerea obiectivelor de parcurs. Putem prezuma că un scor slab la europarlamentare nu ar fi de natură să-i întărească potențialul de candidatură. Nu doar d-l Dragnea este într-o situație delicată. Și liberal-uselistul Călin Popescu Tăriceanu are nevoie de un scor bun pentru ALDE, scor care să-i întărească argumentul că, de fapt, doar USL-ismul poate aduce PSD-ului victoria. Nu e un joc de cuvinte. USL trăiește în forme extrem de bine consolidate și aș îndrăzni să spun că există forme care trimit până la Administrația Prezidențială, la președinte, ale acestui USL-ism, inclusiv lipsa de combativitate în raport cu PSD în anumite momente.
Credeți că direcția de noncombat, de low profile, pe care am putut-o constata și la PNL un timp, a fost dată de președinte?
Actualul președinte a dorit să nu fie Traian Băsescu.
Este legitim să te detașezi de predecesorul tău și să încerci să-ți inventezi un stil prezidențial. Dar ceea ce nu mi se pare sănătos pentru starea democrației noastre este să legi acest stil prezidențial de pasivitatea prezidențială. Atâta tot.
Cum vi se par listele pentru europarlamentare? La PNL, de exemplu?
PNL și-a ales cap de listă pe cineva care nu aparține acestui partid, ceea ce înseamnă, de fapt, că e neîncrezător în propriile sale energii - o primă observație. A doua observație: pe listele PNL coexistă personalități stimabile din punct de vedere european și cu un track record impecabil, precum d-l Siegfried Mureșan, cu personalități pe care foarte puține lucruri le recomandă pentru a face pasul către politica europeană. A fi un excelent primar de municipiu nu înseamnă a fi un excelent europarlamentar. Nu servești interesul țării luându-l pe edil de la munca sa și trimițându-l în PE. Cred că un partid inteligent ar trebui să facă o sinteză inteligentă între resursele intelectuale și resursele politicienilor de profesie. D-l Hava, ca să mă refer la domnia sa, este un eminent primar, rămâne de văzut dacă va fi un bun europarlamentar.
Dar la USR și PLUS? Vedem că se confruntă în ultima perioadă cu tot mai multe critici venite din zona potențialului său electorat. Ar trebui oare mai multă claritate ideologică?
Această alianță este purtată pe valul entuziasmului popular. Rămâne de văzut în ce măsură aceste două partide vor fi capabile: 1) să se cristalizeze, 2) să se clarifice și 3) să performeze. Ele sunt de-abia la începutul unui lung drum, care presupune traversarea unor înfruntări electorale mult mai grele decât europarlamentarele. Iar, în cazul unui politician precum Dacian Cioloș, clarificările sunt necesare, pentru că în ultima vreme partidul domniei sale a fost prins într-o serie de controverse care sunt legate de absența unui profil doctrinar - mă refer la intervențiile nefericite ale d-nei Oana Bogdan, despre care aflăm că e o „forță mortice”. Nu sunt controverse oarecare, ci controverse care sunt o hârtie de turnesol pentru o anumită dezordine ideologică din acest partid. Am să vă spun foarte direct: cred că orice partid trebuie să aibă o axă și o linie de orientare clară. Nu putem fi și de stânga, și de dreapta în același timp. Putem și trebuie să facem alegeri. Să privim la marii politicieni români din trecut. Ei i-au pus pe oameni în fața unor alegeri simple: sunteți de partea sclaviei sau de partea libertății? În vremurile noastre, alegerile trebuie să fie simple: sunteți de partea capitalismului, în cadrele domniei legii, sau sunteți de partea oligarhiei și a statului cleptocratic? Sunteți pentru un anumit tip de valori sau pentru altele? Acest tip de întrebări sunt întrebări doctrinare. Cei care spun cetățenilor „intrăm într-o epocă postdoctrinară“ nu fac decât să-și ascundă propria lor lipsă de disponibilitate de a răspunde doctrinar la întrebări doctrinare.
Aceste partide au fost de la început nondoctrinare, lucru care pare că s-a consolidat într-o adevărată ideologie. În plus, nu ar trebui să se știe spre ce familie europeană se îndreaptă. Cochetează cu „macaronismul“?
Aceste două partide vin pe urmele rupturii macroniste, dacă mă pot exprima așa, ruptură care își propune să arunce la „coșul de gunoi al istoriei“, în formula clasicilor unei epoci trecute, ideologiile. Probema este că pe ușa din dos ideologiile totdeauna se întorc. Pentru că orice cuvânt am spune, orice atitudine am avea, noi ne trădăm orientarea ideologică. Facem proză, ca d-l Jourdain, fără să știm și chiar cei care spun că sunt nonideologici devin uneori, cum ați subliniat, „mai ideologici“. Este cazul d-nei Oana Bogdan, care în derapajele ei este mai riguros ideologică decât cei pe care îi acuză de închistare ideologică. De aceea cred eu că este corect să ne plasăm în cadrele oferite de politica europeană. Să știm: suntem liberali de tip ALDE, adică liberali mai spre stânga, suntem social-democrați, suntem conservator-populari sau suntem o nouă forță care se conturează în Europa, o forță anti-establishment de tip populist. Aceste întrebări le vedem în politica europeană în dispută, de pildă, între PPE și Viktor Orbán. D-lui Orbán i se pun acum întrebări de substanță privitoare la identitatea conservatoare a FIDESZ. Cred că în Europa de astăzi e nevoie nu de ideologii nebuloase, ci de un angajament ferm în favoarea unor valori, iar valorile sunt înscrise într-o opțiune privitoare la profilul societății.
Pe de altă parte, nu putem nici să ignorăm că acest „macronism“ cu mari ambiții reformatoare plutește între ape. Lucrurile sunt în mișcare în toată Europa, iar frontul populist, naționalist câștigă teren...
Lucrurile sunt în mișcare, dar mișcarea este, în politica europeană, și viciu, și virtute. Din păcate, în politica europeană ceea ce putem observa, privind din perspectiva unei țări marginale și periferice ca România, este o clară lipsă de lidership. Iar acest lidership se bazează în multe cazuri pe premiza falsă că un politician este asemenea unui acrobat care face jonglerii și care din jonglerii își alimentează guvernarea. Ambițiile reformatoare ale președintelui Macron au primit din partea creștin-democraților germani o replică mai degrabă rezervată. E bine să vrei să fii Jupiter, dar trebuie să ai și fulgerele lui Jupiter.
Pentru lupta cu populiștii nimeni nu pare să dispună de fulgerele lui Jupiter...
Depinde foarte mult când te situezi în opoziție cu populismul, dacă ai credibilitatea necesară să o faci. Aceasta este problema fundamentală, pentru că populiștii sunt, cum s-a subliniat, și de dreapta, și de stânga. Iar răspunderea fundamentală în lupta cu populismul, în opinia mea, revine partidelor conservator-populare, care au această capacitate de a se adresa unui electorat care este sedus de manipularea tradiției și de falsificarea unor valori. Să ne amintim că, atâta vreme cât partidele conservator-populare în Europa au avut o busolă morală și ideologică, această dezordine europeană era la cote minime. Practic, populismul intră pe un teritoriu pe care îl abandonează partidele mainstream. Problema fundamentală este că în lupta cu populismul trebuie să mergi cu curaj pe teritoriile delicate ale dezbaterii publice și să învingi populiștii cu argumentele extrase din panoplia doctrinară a partidelor care se revendică de la ideologii respectabile.
Mai e posibil, pare o bătălie pe jumătate pierdută?
V-aș răspunde altfel. Observăm la Churchill, la Adenauer, la De Gaulle o imensă încăpățânare, o forță care alimentează tocmai credința în destinul lor. Or, un politician care dezarmează și spune: 5 Stele sau Lega îmi confiscă electoratul, nu am idei. Fals. Acest electorat este pierdut, pentru că vorbele și mesajele pe care tu le utilizezi nu reușesc să rezoneze și să înlăture de pe piață falsele răspunsuri ale populiștilor.
Dau un exemplu. Recent a apărut o eminentă biografie dedicată lui Churchill semnată de istoricul Andrew Roberts. Ce apare ca un fir roșu în această biografie este încrederea lui Churchill în misiunea sa. El avea o vorbă celebră: „Simt (spunea în 1940, când a devenit prim-ministru) că toată viața mea anterioară a fost pregătirea pentru acest moment“. Aș vrea și eu să văd nu tipul de politicieni de tip Macron, aș vrea să văd politicieni de tip Churchill, Adenauer, De Gaulle, oameni care spun: vă invit alături de mine și toate eforturile mele anterioare sunt o pregătire pentru a face efortul alături de voi, ca dintr-un efort comun să apară încrederea în viitor, și nu într-un viitor nebulos, al trotinetelor, al împărțirii proprietății, al exercițiilor utopice, ci un viitor în care oamenii să aibă acces la elementele demnității umane. Este exact ceea ce nonideologicii ideologi ai timpurilor noastre nu înțeleg, este exact tipul de politică pe care o refuză, politica care a dat naștere Europei pe care noi astăzi suntem pe cale să o distrugem prin inepție și prin dezarmare.
Revenind la România, PSD, ALDE, de exemplu, sunt niște impostoare în raport cu ideologiile europene, cele de care vorbeați. La USR și PLUS e un talmeș-balmeș. Nu mai contează oare aceste lucruri în România, și nu numai, în ultimă instanță?
Asta este o problemă extrem de complicată, anume incompleta europenizare a politicii de la noi. Este clar că sunt foarte multe imposturi. PSD nu este un partid social-democrat. ALDE e liberal într-un sens în care distorsionăm conceptele. Cred că pentru USR și PLUS logica lor este una în două viteze. O logică internă de a-și capacita propriul electorat și o logică în pasul următor, de a încerca să se lege de un potențial nou curent european. Și aici este vorba de o miză paneuropeană, pentru că totul va depinde de Macron, care este de fapt ideologul nonideologic al acestor curente. Să nu mă înțelegeți greșit. Cred că a promova mesaje legate de apărarea statului de drept, de integritate, de o bună guvernare este esențial. Dar aceste mesaje trebuie totdeauna integrate, cred eu, într-un mesaj mai larg, care să privească către rolul pe care omul îl are de jucat în comunitate și în raport cu semenii săi.
Vedem că PSD bagă piciorul foarte puternic în accelerație pe ideea patriotismului, a naționalismului, „Patrioți în Europa“. Cum vedeți această formulă? E una de succes?
Permiteți-mi să fac o distincție. În cazul PSD, vorbim de un partid care este o fuziune între PSD și Antena 3. Ideologia PSD este o ideologie antipatriotică, antieuropeană, antinațională și îndatorată autocrațiilor eurasiatice. Ca atare, a evoca patriotismul de către PSD mi se pare indecent și obscen moral. A vorbi de patriotismul PSD este ca și cum ai vorbi de patriotism în cazul regimurilor Dej și Ceaușescu. Aceste regimuri nu cunosc noțiunea de patriotism, aceste regimuri cunosc doar noțiunea de lăcomie, de despotism, de iresponsabilitate și de totalitarism. În cazul d-lui Dragnea vorbim de un despotism de tip erdoğanist în curs de consolidare. Patriotismul, aveți dreptate, e o temă foarte delicată. Pentru că, dacă mă uit la sloganul electoral al PSD, „România merită mai mult“ și „Patrioți în Europa“, mi se pare că nu degeaba Urmuz este un scriitor român și nu degeaba vorbim de miracolele expresivității involuntare. Pentru că „Patrioți în Europa“ sună ca un slogan involuntar grotesc, iar „România merită mai mult“ este cu siguranță sloganul pe care orice om l-ar putea folosi într-o comunicare anti-PSD. De fapt, lucrurile sunt mai grave. Este vorba de un mesaj suveranist de tip ceaușist. Practic, Nicolae Ceaușescu trăiește sub guvernarea PSD o nouă nouă tinerețe, pentru că toate ideile pe care le găsim vehiculate în ideologia PSD sunt idei de extracție ceaușist-fesenistă. După 30 de ani, și ăsta e lucrul cel mai neliniștitor, la un an de la comemorarea centenarului și în anul în care noi ne apropiem de 30 de ani de la 1989, „executatul de la Târgoviște“, ca să folosesc o sintagmă involuntar urmuziană, este mai viu ca niciodată în mințile strategilor PSD și strategii PSD fac apel la ceaușism, știind că, undeva în adâncurile societății noastre, ceaușismul rezidual este o forță redutabilă.
Din perspectiva temei patriotismului și a naționalismului de care vorbeam, cum vedeți aducerea lui Rareș Bogdan în fruntea listei PNL?
Cred că aducerea d-lui Rareș Bogdan este în primul rând un semn al influenței telepoliticii în spațiul românesc. Să mă explic. Telepolitica înseamnă, în opinia mea, pe urmele unor analize consistente, un triumf al demagogiei. Iar demagogia este un pericol mortal pentru un partid popular-conservator. Pentru că, dacă este infectat de virusul demagogic, acest partid riscă să-și piardă substanța autentică. La rândul său, d-l Rareș Bogdan este o personalitate foarte complexă. Dacă îi facem o minimă biografie, îl găsim în anii 2012-2013 „în miezul unui ev aprins“ USL-ist. Aduc aminte cititorior revistei dvs. că la un moment dat d-l Rareș Bogdan era propus să preia televiziunea publică sub mandatul USL. D-l Rareș Bogdan are merite incontestabile, dar mesajul pe care îl propune este unul care uneori e direct contaminat de un tip de demagogie pe care eu personal nu îl prizez. Atât și nimic mai mult. Dar cine sunt eu să mă opun mariajului dintre PNL și d-l Rareș Bogdan? Cât despre d-na Carmen Avram, a reușit într-un interval de câteva zile să-și distrugă credibilitatea profesională, câtă o mai avea. Pentru că un candidat care ne mărturisește că este sedus de talentele oratorice ale d-nei Dăncilă e un candidat care își cucerește un loc în analele cultului personalității. Cred că nici în timpul regimurilor de democrație populară adeziunea la comunism nu era formulată atât de autentic și de genuin: mi-a plăcut, am ascultat-o, m-am regăsit. Cu alte cuvinte, cumpărarea conștiinței s-a realizat în timp real și fără nici un fel de probeme. D-na Carmen Avram s-a vândut pentru că a fost fermecată de cântecul oratoric al d-nei Dăncilă. D-na Carmen Avram intră în istorie cu această declarație. De realizatoarea Carmen Avram s-ar putea să uităm, dar nu de candidata Carmen Avram, care o egalează, de exemplu, pe Zoe Dumitrescu Bușulenga, care ne vorbea de noile vârste de măreție grecească ale comunismului românesc ceaușist. D-na Carmen Avram se află într-o companie ilustră.
Vedem ce se întâmplă chiar zilele acestea în justiție. Credeți că PSD va reuși să pună cruce justiției cu tot ce pregătește?
Ele pot fi daune ireversibile. Pe de altă parte, avem rațiuni de optimism. Există în corpul magistraților o reacție. Dar magistrații au nevoie de politicieni în lupta pentru apărarea valorilor statului de drept. Magistrații nu pot fi legislatori. Ca atare, cred că bătăliile electorale capătă o cu totul altă semnificație. Fiecare bătălie electorală pe care o avem de purtat de acum este una ale cărei mize sunt pe termen mediu și lung. Orice vot care merge în direcția PSD-ALDE este un vot care întărește edificiul acestui stat al arbitrariului, al bunului plac și al disprețului față de cetățean. Orice vot care se îndreaptă spre inamicii politici ai PSD - observați că am scos factorul doctrinar din ecuație - contribuie la șansa curățării societății noastre și a salvării puterii judecătorești de sub asediu.
Păreți destul de nemulțumit de președintele Iohannis. Ce putea face mai mult și n-a făcut?
În această luptă pe care au dus-o magistrații și cetățenii împotriva leviathanului PSD-ist, unii au avut sentimentul că sunt prea puțin sprijiniți de președinte. Și că președintele de multe ori a reacționat cu întârziere. Și că de președinte ar fi fost, de exemplu, nevoie, ca să fiu foarte precis, în clipele în care PSD era ezitant, în clipele acelea în care PSD avea nevoie de un nou prim-ministru în urma debarcării premierului anterior. În clipa în care a existat criza Grindeanu, criza Tudose. Să nu uităm de nefericita declarație a președintelui Iohannis de acordare a mandatului de formare a Cabinetului Dăncilă: „mai dau o șansă PSD să-și arate capacitățile“. Dacă există un moment de inflexiune, este acel moment care e legat de clipele în care PSD era vulnerabil, era sub asaltul străzii, care, s-a văzut, fisura PSD. Iar rolul unui președinte cred că este acela de a ataca inamicul cu toate armele de care dispune. Iar una dintre armele cheie ale unui președinte este aceea de a destabiliza PSD în momentul în care are nevoie de a trece prin președinte pentru a-și impune marioneta. S-a văzut foarte clar că, indiferent de criticile pe care le putem aduce din perspectiva obedienței d-nilor Grindeanu și Tudose, niciunul dintre ei nu o egalează în obediență și iresponsabilitate pe d-na Dăncilă. Iar din criza de politică externă în care am fost plasați de d-na Dăncilă, nu discut pe fondul probemei, discut pe proceduri, pe uzurparea unor atribuții care nu revin prim-ministrului, ci președintelui, vedem de fapt cât de grav a fost pentru această țară învestirea într-o asemenea poziție a unei personalități care este o clonă a d-lui Dragnea. Și cât de importantă ar fi fost specularea faliilor care există sau ar fi putut exista în interiorul PSD. Cred că acest partid este moștenitorul unei Românii care ne duce în trecut, o Românie captivă din ceaușism până în fesenism. În egală măsură, în momentul în care faci o listă și identifici răul cel mai rău, este clar că persoanele care se opun răului cel mai rău nu devin bune, dar devin mai puțin rele decât răul cel mai rău. Așa se face că, dacă tu, ca președinte, sub mandatul tău, observi expansiunea răului și nu încurajezi faliile din edificiul monolitic, te pomenești că acest edificiu monolitic devine și mai monolitic.
Credeți în convingerile ferme ale președintelui în apărarea justiției?
Cred că președintele Iohannis este de bună-credință. Dar simpla bună-credință nu te califică ca bun președinte. Un bun președinte trebuie să aibă momentele sale de curaj, pentru a mă exprima elegant. Curaj care înseamnă confruntare directă. Curajul înseamnă capacitatea de a-i inspira pe oameni, dar de a-i inspira prin propriul exemplu și prin sentimentul pe care îl dai că vorbele anunță fapte. Iar faptele unui președinte înseamnă multe. Când faci consultări, ele nu înseamnă consultări precum semnarea unui act notarial. Consultările înseamnă gestul cel mai important al unui președinte, gestul prin care un președinte poate destabiliza. Să ne amintim de modul în care Traian Băsescu a destabilizat majoritatea din jurul PSD cu ajutorul „soluției imorale“. I se reproșează lui Traian Băsescu „soluția imorală“. Dar, pe termen scurt, această „soluție imorală“ l-a privat pe Adrian Năstase și pe pesediștii asemenea lui de posibilitatea de a juca o nouă carte.
Dar pe termen lung?
Pe termen lung, totul trece prin schimbarea societății, prin schimbarea partidelor și prin curajul ideilor. Președinții nu sunt ființe perfecte. Ele sunt marcate de grade de imperfecțiune. Să nu înțelegeți de aici că sunt unul care îi ridică statuie lui Traian Băsescu. Observ doar că președintele Iohannis putea să încerce și el o „soluție imorală“, dar a preferat să acorde a treia oară mandatul PSD prin d-na Dăncilă. Care nu e o persoană comică, nu e o persoană care să ne trezească un sentiment de înduioșare. Este o personalitate care face rău României prin cauționarea unei politici ce riscă să ne îndepărteze de la cursul pe care l-am dorit timp de decenii, cursul euroatlantic.
Interviu realizat de ANDREEA PORA
