Mărirea și decăderea `nătărăului` de serviciu

Anul 2012 a redesenat o seamă de personaje contemporane care, lovite de temperatura ridicată a contextului politic românesc, au suferit mutații desfigurante.

În cele mai multe cazuri, afecțiunea se nu­meș­te „uselită“ și e dată de virusul interesului personal și al dregătoriilor. Unii și-au pierdut onoarea înșiruindu-se printre demolatorii sta­tului de drept, alții acuză o subită îngroșare a obrazului, fenomen direct proporțional cu importanța funcției, dar cei mai mulți au suferit o se­veră amputare a conștiinței, asociindu-se senin cu inșii re­pudiați de-a lungul anilor. Oa­meni aparent devotați va­lo­ri­lor democratice, autori de cărți și de filme, membri cu vizi­bi­litate ai societății civile, combatanți vocali îm­potriva comunismului, semnatari ai Pro­cl­a­ma­ției de la Timișoara, lideri ai protestelor îm­po­triva moștenirii Securității ș.a.m.d. au sărit pâr­leazul, devenind apologeți ai lui Voi­cu­les­cu-„Felix“, în ale cărui studiouri se simt ex­ce­lent, s-au pupat în bot cu Iliescu și urmașii, s-au înfrățit cu pegra politicii, tăcând mâlc și fratern când corupții dovediți iau calea puș­că­riei. De nerecunoscut pentru camarazii bă­tă­liilor de odinioară, ei se privesc în oglindă cu sa­tisfacție: au pus ceva kilograme, ceva ave­re la teșcherea, ceva relații și privilegii în bio­grafie, iar electoratul îi salută cu „Să trăiți!“. Altă viață...

O ilustrare expresivă a sindromului „uselitei“ este cazul Sorin Ilieșiu. Figură omniprezentă pe baricada revoluționară a tranziției ro­mâ­nești, Ilieșiu se descrie în toa­te biografiile ca un luptător neobosit împotriva co­mu­nis­mului. Da, el este autorul se­rialului de apeluri pentru con­damnarea comunismului, el este omul căruia i se da­to­rează cea mai extinsă pro­ducție postdecembristă de ape­luri, manifeste, co­mu­ni­ca­te, replici și alerte, cu puncte fixe „Jos Iliescu!“ și „Jos comunismul!“. Un exaltat autentic, Ilieșiu a fost cooptat fără re­zerve peste tot unde strigătul lui avea re­zo­nanță: GDS, Societatea Timișoara, organizații monarhiste, asociații umanitare și, mai mult, în Comisia prezidențială pentru analiza dic­ta­turii comuniste din România sub conducerea lui Vladimir Tismăneanu. Biografia sa de pro­fe­sor și cineast, cu producții remarcabile ca Pia­ța Universității (împreună cu Stere Gulea și Vi­vi Drăgan Vasile), Apocalipsa după Cioran (au­tor Gabriel Liiceanu) sau Monarhia salvează Ro­mânia, l-a făcut plauzibil pentru inte­lec­tua­lii dedicați procesului de democratizare. Un semn de întrebare asupra consecvenței sale a ridicat distincția „Meritul pentru învățământ“, acordată de președintele Ion Iliescu în 2004. După ani de „Jos Iliescu!“, Sorin Ilieșiu n-a re­fuzat-o. Ba s-a mândrit cu ea.

După o stație nereușită ca vicepreședinte al Alianței Civice, iată-l pe d-l Sorin Ilieșiu lansat de prin 2011 în politica activă, ca liberal de­plin. Pe site-ul Senatului scrie că e liberal din 2001, dar CV-ul din 2008 uitat în mediul vir­tual menționează „neînscris oficial“. Definit cu un calificativ caustic de CTP „cocoșul de ta­blă“ al liberalilor, Ilieșiu s-a instalat con­for­tabil în studiorile Antenei 3, într-o competiție deschisă cu lătrăii anti-băsescieni pe care i-a surclasat adesea, fiind dotat cu o îndârjire ma­niacală inegalabilă. Linșajele mediatice exec­u­tate de Antene sunt mult mai reușite cu el în echi­pă. Compatibilitate răsplătită cu premii APTR din juriul căreia Ilieșiu a făcut parte. Cu acest discurs țintit, și-a binemeritat locul de senator pe lista USL, fiind ales în 2012 într-o cir­cumscripție de Sibiu. Mutația etică a de­ve­nit tot mai vizibilă, ca o erupție pe față: i s-a pus pata pe președintele Băsescu, ceea ce era necesar și obligatoriu pentru orice liberal use­list. Apoi l-a asasinat pe Andrei Pleșu cu scrisori deschise acuzatoare, de care omul de cultură s-a amuzat și l-a iertat: „și-a vărsat fierea, și-a reperat onoarea, se poate ocupa, în continuare, de zborul pur al geniului pro­priu“. Cu obsesiile și isteriile sale întoarse pe dos, senatorul a reușit să se autoexcludă din mai toate organizațiile care n-au înțeles cum poate vajnicul luptător pentru decomunizare să îl apere acum pe turnătorul Dan Voiculescu și aparatul de propagandă (două mostre: „Având în vedere că justiţia din România e aservită politic, nu ştim cât de corectă a fost decizia justiţiei referitoare la relaţia cu Securitatea a d-lui Dan Voiculescu“ și „Apre­ciez lupta de astăzi a postului de televiziune Antena 3 împotriva derapajelor anti­de­mo­cra­tice ale politicii lipsite de umanism a re­gi­mului Băsescu“) și să se simtă excelent îm­preună cu turnători, corupți, penali din par­lament, așadar n-au tolerat „incom­pa­ti­bi­li­ta­tea etică și ideologică“. Iar acum, iată, dra­matica excludere din PNL cu 63 voturi „pen­tru“ și doar 2 „împotrivă“ în BPN. Și pen’ ce? Fiindcă i-a cerut liderului Antonescu să facă un pas în spate! Replica a fost năprasnică și exemplară, să învețe și alți liberali: Sorin Ilieșiu a fost etichetat de Șefu’ ca „nătărău“, „neghiob“, „nătâng“, „gogoman“. „Nu m-am așteptat“, a oftat tragic senatorul, convins că vinovat e destinul său de ins incomod. Un oportunist eșuat. //