Lumea după invazia rusească din Ucraina

UE, Occidentul în ansamblu, plătește prețul unei viziuni naive care a văzut diplomația ca o alternativă la război, ignorând senin ceea ce autocrații ne spuneau explicit de o bună bucată de vreme.

Alexandru Lazescu 08.03.2022

De același autor

„Războiul nu este altceva decât o continuare a politicii cu alte mijloace”. Cu acest citat celebru, care aparține nu mai puțin celebrului general prusac și teoretician al războiului Carl von Clausewitz, își începe istoricul Niall Ferguson un articol publicat în The Spectator, „Vlad Invadatorul: Putin vrea să reconstruiască Imperiul Rus”. „O întreagă generație de democrați liberali - de tip american și de  creștin-democrați și social democrați europeni – a încercat să ignore acest adevăr. Îngroziți de violența războiului, ei au căutat în zadar alternative pentru a-l evita. Când Vladimir Putin a ordonat anexarea Crimeei în 2014, Barack Obama a răspuns cu sancțiuni economice. Când Putin a intervenit în războiul civil sirian, au reacționat cu discursuri indignate”.

Apelurile la respectarea „ordinii internaționale bazate pe reguli” pe care le auzim emise mai ales de către înalții oficiali ai UE de la Bruxelles și de către mulți lideri europeni nu sunt nimic altceva decât o retorică goală, fără acoperire, atâta vreme cât nu dispui de argumentele de Hard Power cu care să impui sancționarea abaterilor de la regulile la care faci trimitere. Nimic fundamental nu s-a schimbat din perspectivă istorică din acest punct de vedere, cu toate că asta a fost iluzia fals întreținută din 1990 încoace. Cine dispune de Hard Power scrie, până la urmă, regulile. După cum spunea fostul ministru german de externe Sigmar Gabriel, „într-o lume cu carnivore, erbivorele au o viață grea”.

Agresiunea lui Putin din Ucraina și imensa tragedie care o acompaniază expun plenar falimentul acestei viziuni asupra lumii născute în perioada Pax Americana. De altfel, invazia din Ucraina, deși este o manifestare la cote extreme a acestei noi realități, nu este nici pe departe prima. Cu câțiva ani în urmă, de pildă, China a ignorat complet o decizie a Tribunalului de la Haga privind obstrucția navigației în Marea Chinei de Sud în urma unei acțiuni introduse de Filipine. UE nu a fost nici măcar în măsură să emită o declarație critică față de regimul de la Beijing din cauza opoziției Ungariei și Greciei, care au acționat ca agenți ai chinezilor.

„Cei care se tem de război abordează diplomația într-un mod greșit, ca și cum ar fi o alternativă la război”, scrie Niall Ferguson în articolul din The Spectator. „De aici se naște iluzia că, atâta timp cât discuțiile continuă, războiul este evitat. Dar dacă nu ești pregătit în cele din urmă să recurgi la forță, ca ultimă alternativă, negocierile nu fac decât cel mult să amâne agresiunea celeilalte părți. Caz în care războiul poate fi evitat doar dacă îi oferi de bunăvoie agresorului ceea ce el este pregătit să obțină cu forța”. Adică exact ceea ce s-a întâmplat în cazul Ucrainei, când voiajele la Moscova și convorbirile telefonice ale lui Emmanuel Macron și Olaf Scholz cu Vladimir Putin s-au dovedit complet inutile în oprirea invaziei.

Până la șocul acestei invazii, lumea occidentală a ignorat senină toate semnalele care ar fi trebuit să o pună în gardă. Începând cu cel transmis încă din 2007 de Vladimir Putin prezent la Conferința de Securitate de la München, unde își exprimase explicit nemulțumirea privind aranjamentul de securitate existent în Europa după terminarea Războiului Rece, pe care îl considera dezavantajos pentru Rusia- extinderea NATO către Est, deci și în România, era o „provocare serioasă”. Atitudinea occidentală nu s-a schimbat radical nici măcar în 2014 după anexarea Crimeei și preluarea de facto a controlului în Donbass de către Moscova. Sancțiunile moderate aplicate atunci de UE – care de altfel în ultima vreme erau tot mai activ contestate de unele state membre – au deranjat Rusia, dar nu au afectat-o în mod serios.

Într-un articol din septembrie 2014 din Revista „22”, după prima invazie rusească în Ucraina, scriam despre dezvăluirile făcute de Andrei Ilarionov (care a făcut parte din echipa inițială de consilieri ai lui Putin, dar a demisionat în 2005) cu ocazia unei conferințe ținute atunci la Palanga, în Lituania. Ilarionov spunea că Rusia se pregătește pentru un conflict major cu Occidentul de mai bine de zece ani (la acea vreme). Anexarea Crimeei, intervenția din Donbass și invadarea Ucrainei sunt parte din această strategie de cursă lungă. Și să nu uităm că agresiunea Rusiei din 2014 nu a avut nicio legătură cu o eventuală extindere a NATO, ci cu semnarea unui acord de asociere a Ucrainei la UE și rejectarea unuia similar cu Uniunea Euroasiatică, preferat de fostul președinte Ianukovici.

În esență, Occidentul nu a reacționat cu adevărat serios după toate aceste evenimente, după cum nu a luat în serios nici avertismente precum cel lansat de Ilarionov. „Sunt atât de supărată pe noi înșine pentru eșecul nostru istoric”, a scris acum pe Twitter Annegret Kramp-Karrenbauer, fostul ministru al apărării al Germaniei. „După Georgia, Crimeea și Donbass, nu am făcut nimic care să-l descurajeze cu adevărat pe Putin”. În timp ce în Franța, într-un interviu acordat săptămânalului Le Point, Bernard Bajolet, fost director DGSE (serviciul secret de informații externe francez), spune că „parcă totul s-a aliniat pentru a lăsa cale liberă megalomaniei lui Putin” și că Europa s-a lăsat anesteziată în întreaga perioadă de pace de după 1990. „Nu am înțeles pe deplin că ideea refacerii Imperiului Rus era în mintea lui Putin de multă vreme.”

De aceea, scrie Wall Street Journal, dacă e să tragem o lecție din cele ce se întâmplă acum e că ar trebui „să îi luăm în serios, la modul literal, pe autocrați, atunci când ne spun ce au de gând să facă”. Ceea ce înseamnă să-l luăm în serios și pe Xi Jinping, care vorbește despre Taiwan la fel ca Putin despre Ucraina. Încă din 2013, Xi spunea că „problema Taiwanului” nu poate fi amânată pe termen nedefinit, iar de atunci atât el, cât și alte voci influente de la Beijing au susținut că „reunificarea” trebuie realizată în mod pașnic sau prin forță.

„Prăbușirea regimurilor comuniste în Europa și dezvoltarea economică a Chinei i-au făcut pe mulți să creadă că Occidentul se va confrunta de acum înainte doar cu adversari ca noi - motivați de interesul economic propriu și gata să facă înțelegeri”, mai scrie Wall Street Journal. „De ani la rând, acei rivali ne-au spus că au alte planuri și ne-au spus ce sunt dispuși să facă. Domnul Putin demonstrează că este timpul să nu ne mai mințim pe noi înșine despre planurile acestor oameni care conduc regimuri amenințătoare.”

Vestul pare să se fi trezit în sfârșit acum la realitate. Am asistat la o expresie de unitate care i-a surprins pe mulți obișnuiți cu divergențele interne din interiorul UE. Și probabil și pe Vladimir Putin. Am văzut mai ales o schimbare dramatică de atitudine la Berlin. Prin renunțarea bruscă și completă la Ost Politik-ul care a marcat politica Germaniei de la Willy Brand încoace. A fost o „surpriză cosmică”  pentru Joseph Joffe, fost redactor-șef la Die Zeit. Care face totuși un apel la precauție, întrebându-se oare cât va dura această schimbare radicală, nu doar în Germania, ci pe întregul front occidental. „Dacă domnul Putin zdrobește Ucraina, va schimba întregul echilibru de putere, prin intimidare, în defavoarea Europei. Și, în orice caz, Europa va trebui să trăiască în continuare alături de Rusia și nu va dori să înfurie acest gigant brutal pentru totdeauna. Să hăituiești ursul nu este o strategie sustenabilă. Destinul nostru este marcat de geografie.” O probă de realism sau un pesimism excesiv? Timpul ne va oferi răspunsul.

Știm deja că războiul din Ucraina va schimba radical nu doar felul în care va arăta Europa în viitor, ci foarte probabil starea întregii lumi. Alianța strategică dintre Rusia și China, dar și maniera în care se raportează la invazie, la Rusia și la Putin nu lasă nicio îndoială asupra acestui lucru. Discuțiile de până acum despre turbulențele și reconfigurările geopolitice păreau niște chestiuni teoretice abordate de analiști. Iată că acum au devenit ceva foarte concret, ne afectează direct existența. Este o părere practic unanimă împărtășită și de Timothy Garton Ash, aceea că invazia Ucrainei de către Rusia „va schimba fața Europei pentru totdeauna”.  Speranța sa este aceea că, pe termen lung, previzibila înfrângere a Ucrainei se va transforma într-o victorie. Cu trimitere la titlul unei cărți despre revoluția maghiară din 1956. Ce e sigur, și aici el are dreptate, această enormă tragedie va cimenta identitatea ucraineană, adică exact ceea ce nu își dorește Putin pentru care Ucraina nu este nici măcar o țară.

La fel ca momentul 9/11, atacul ordonat de Putin asupra Ucrainei a zdruncinat din temelii certitudinile Vestului, scrie Telegraph. „Dacă acesta este un nou Război Rece, atunci, linia frontului tocmai s-a mutat în Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Ungaria și România”. În ceea ce privește felul în care va arăta de acum înainte „fața Europei” este greu de dat un răspuns. Sunt prea multe variabile. În primul rând depinde de ce se va întâmpla în Ucraina. Cât timp vor putea face față ucrainenii unui adversar net superior prin forța de foc, rachete cruise, aviație de bombardament etc., cu tot sprijinul militar din afară, evident limitat? Dacă Kievul cade, vom avea eventual un guvern mutat la Lvov, care va continua rezistența? Oricum, dacă ne uităm la exemple din trecut, controlul unui teritoriu, mai ales unul de dimensiunea Ucrainei, cu o populație extrem de ostilă, este mult mai greu de obținut decât victoria militară în sine. În aceste condiții, va încerca Rusia să forțeze o scindare a țării, anexând partea ei de est?

În fond, întrebarea esențială este cea pusă într-un articol publicat recent în Foreign Affairs: „Ce se întâmplă dacă totuși Rusia câștigă?” Este clar că se va ajunge la această nouă cortină de fier în Europa, ca în perioada comunistă, pe linia descrisă de țările menționate anterior. Dar este neclar cum va arăta arhitectura de securitate de pe continent într-un moment în care asistăm la ceea ce Emmanuel Macron descrie drept „un moment de cotitură în istoria Europei”. Vom avea oare noi membri NATO, Finlanda și Suedia, o posibilitate tot mai mult avansată în ultimele zile?  „Dacă Rusia își va atinge obiectivele politice în Ucraina prin mijloace militare, Europa nu va fi ceea ce a fost înainte de război. Pe de o parte, primatul SUA în Europa va fi consolidat. Însă sentimentul că Uniunea Europeană sau NATO poate asigura pacea pe continent va fi artefactul unei epoci apuse”, scriu autorii. //

0

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22