De același autor
Tehnic vorbind, președintele Iohannis nu are mare spațiu de manevră în a bloca „megațopăiala fiscal-bugetară“ și nici „contrarevoluția“ din justiție. Știe și președintele asta, o știu și liderii coaliției. Aberantele și periculoasele modificări ale fiscalității se preconizează a fi operate prin ordonanță de urgență, deci vor putea fi contestate la Curtea Constituțională doar de Victor Ciorbea, ceea ce e improbabil. Legile justiției pot fi refuzate o singură dată la promulgare, dar precedentele arată că parlamentul nu ține cont de obiecțiile președintelui, sau poate fi sesizată CCR, devenită însă o falangă a coaliței de la putere. Ce nu știu Dragnea și Tăriceanu este cât de mare va fi mobilizarea populației împotriva acestor măsuri, care, iată, au reușit să înfurie și coalizeze segmente sociale diverse, de la sindicate, care amenință cu grevă generală și proteste, la patronate și companii, până la societatea civilă apărătoare a statului de drept. Nu-i de ici, de colo o asemenea performanță, iar PSD-ALDE are destule motive să se teamă. Un prim semnal l-au primit deja duminica asta.
Ieșirea publică a șefului statului - de o duritate fără precedent la adresa guvernului, a liderilor coaliției, cu precădere a „domnului puțin obsedat“ și a ministrului Tudorel Toader - a avut ca scop principal să dea glas nemulțumirii acestor segmente de populație. A reușit și încă foarte bine. Iohannis este conștient că singura cale de a zădărnici planul de subordonare a justiției și de ruinare a economiei pe termen lung constă în forța de reacție a societății. A declarat că va folosi „toate pârghiile“, dar singura eficientă în acest context este conștientizarea și mobilizarea populației. Dincolo de apărarea unor principii și a interesului național, poate fi și un calcul politic la mijloc: în perspectiva deloc de neglijat a unei suspendări, ca și a unui nou mandat, are nevoie de sprijin popular. Următoarea perioadă va fi decisivă. Finalitatea acestui război dus de forțe politice prin excelență formate din incompetenți și impostori, conduse de doi mediocri certați cu legea, în jurul cărora s-au grupat inculpați de cea mai joasă speță, va depinde într-o bună măsură și de strategia pe care o va adopta șeful statului.
Pentru anihilarea acestei mobilizări civice se pregătește temeinic PSD după experiența de la începutul acestui an. Campania împotriva justiției are două obiective clare: 1) decredibilizarea acesteia, în special a DNA, pentru a facilita modificările legislative și 2) perdea de fum pentru debandada fiscală, minciuna cu mărirea salariilor și, în final, eșecul programului de guvernare. Să vedem cum arată ea și cine sunt principalii actori. Despre mijloacele de comunicare nici nu mai merită să discutăm, sunt arhicunoscute: Antena 3 - Voiculescu, România TV - Ghiță, B1 TV - Oancea, Bobi Păunescu (m-am întrebat mereu cum de se lasă târât într-un asemenea demers), Evenimentul zilei - Andronic și o multitudine de site-uri răsărite din neant, cu patronat prost ascuns.
Se observă lesne că în ultimele luni campania s-a concentrat obsesiv pe o direcție clară: „statul paralel“, cu excrescențele lui - „binomul“ și „sistemul“. Se repetă obsesiv că „statul paralel“, format din instituțiile de forță - DNA, SRI, judecători șantajabili, președinte -, sub pretinsa luptă anticorupție, execută la foc automat PSD-ALDE și în special pe liderii coaliției, pentru a răsturna rezultatul alegerilor și a-și asigura puterea absolută. Consecința: PSD este împiedicat să-și pună în aplicare programul de guvernare, politicienii sunt hărțuiți și băgați nevinovați la închisoare pe baza unor dosare fabricate. Cam așa arată propaganda în linii generale. Desigur, în spatele statului paralel se află forțe oculte, gen Soros, sau conspirații planetare încă neidentificate. Nu-i de râs. Sau, vorba lui Churchill (despre care un netot, Șerban Nicolae, spunea, pe lângă alte nemernicii, că a fost „asasin“ ca și Stalin): „Nu râde niciodată de prostia altuia. Ea este şansa ta“.
O bună perioadă de timp, „statul paralel“ a rămas cantonat în zona ficțiunii, poveștile lui Ghiță-fugarul cu cucuveauamov și parangheliile din vie s-au dovedit insuficiente, iar înlăturarea lui Coldea de la conducerea SRI a avut neajunsul că a fost percepută drept o desființare de facto a „binomului“. Dar impedimentele țineau în principal de lipsa probelor și, mai ales, a insuficienței personajelor intrate în joc: Ghiță, Udrea, Băsescu, Ponta. Toate lipsite de orice fel de credibilitate și suspectate fie că își apără pielea, fie de vendete. Vorbele lor, deși ventilate mediatic de canalele amintite, nu au putut da consistență poveștii. Așa că s-a trecut la planurile B și C.
În scenă au fost aduse „victimele“, fie direct, fie prin avocații acestora. Spațiul public s-a umplut până la refuz de rechizitorii trunchiate, de acuze fără niciun fel de probe la adresa procurorilor și a dosarelor „la comandă“ făcute de ei. Mesajul e clar: „țara procurorilor“ abuzivi care bagă nevinovați, în general adversari politici, la închisoare. Neajunsul acestei strategii este că majoritatea „victimelor“ sunt putred de bogate, fiind acuzate, unele chiar condamnate, pentru hoții de milioane de euro. Într-o țară săracă e complicat să convingi publicul că astfel de personaje sunt cinstite și nevinovate.
Următorul pas al campaniei „statul paralel“ au fost comisiile parlamentare de anchetă. Două ad-hoc: „sufrageria lui Oprea“ și SIPA, și una permanentă - SRI. Primele au fost create la ideea lui Andronic, patronul urmărit penal de la Evenimentul zilei, cealaltă, SRI, a început să lucreze la inițiativa lui Daniel Dragomir, fost ofițer SRI, condamnat deja în prima instanță într-un dosar de corupție și urmărit penal în dosarul Black Cube. Avantajele incontestabile ale acestor comisii sunt că au greutatea dată de parlament, pot lărgi aria personajelor chemate să recite partitura convenită, pot pune presiune pe șefii parchetelor, Kövesi și Lazăr, și au consecințe în plan legislativ prin deciziile date de CCR. Asistăm în momentul de față la o defilare a penalilor pe la aceste comisii și ulterior în media. Toți, indiferent că e vorba de Udrea, Dragomir, Andronic, Mitică Iliescu, Alina Bica, Ana Maria Pătru, Adrian Sârbu, Ovidiu Puțura sau cei doi lideri ai coaliției, Dragnea și Tăriceanu, istorisesc aproape în aceleași cuvinte povestea cunoscută a „statului paralel“ care a transformat anticorupția în vânătoare de politicieni nevinovați și, mai nou, a fraudat alegerile din 2009, împiedicându-l pe preacinstitul mafiot Cătălin Voicu să-și activeze rețeaua. Ca și în precedentele strategii, nu se aduc niciun fel de probe, iar unii mint cu nerușinare chiar și în chestiuni lesne verificabile, cum fac Udrea și Dragomir.
Aberația propagandei cu zisul „stat paralel“ este că absolut toți actorii și răspândacii ei au fost sau sunt parte a acestuia. Au avut legături trainice cu instituțiile de forță, în special cu SRI, ba chiar au deținut funcții importante, sau au fost „surse alternative“ de informații, stăteau la „şprițuri“ cu șefii serviciilor secrete și se vizitau în familie. Cea lărgită, desigur. În fapt, ei sunt „sistemul ticăloșit“, care, în disperare de cauză, inventează „statul paralel“.
Dar nici această campanie nu are succesul scontat, ca dovadă protestele de duminică. Probabil e doar începutul acelei mobilizări civice, care poate face ca statul paralel să se intersecteze cu realitatea într-un punct fix: pușcăria.