De același autor
Vladimir Putin a mizat pe faptul că Ucraina se va prăbuși, dacă nu în câteva ore, cu siguranță în câteva zile. Asta explică de ce n-a existat un plan „B” la invazia de la 24 februarie. Obsesia comparației cu Statele Unite i-a alimentat lui Putin iluzia că și regimul de la Kiev o să cadă la câteva zile după începerea invaziei, cum s-a întâmplat cu cel de la Bagdad. Numai că administrația Volodimir Zelensky n-a făcut implozie, oamenii Kremlinului n-au putut destabiliza țara, iar populația n-a primit cu flori armata rusă. Spre surprinderea unora, ucrainenii s-au mobilizat exemplar și au câștigat prima rundă din războiul cu Rusia.
Regimul Putin nu poate supraviețui unei înfrângeri.
Susținerea populației în primul deceniu s-a datorat unui fel de contract social care presupunea că oamenii renunță la unele libertăți în schimbul prosperității economice. Au fost anii în care au crescut salariile și pensiile, în care sute de miliarde de dolari erau investiți în proiecte sociale. Odată cu criza economică care a lovit Rusia în 2009, nivelul real al veniturilor a început să scadă, clasa de mijloc a sărăcit, contractul social a fost avariat, deci trebuia înlocuit cu altceva. Acel altceva a fost anunțat în toamna 2011 de Putin care candida pentru un nou mandat. Acest proiect era refacerea imperiului, de asta dată sub umbrela unei uniuni euro-asiatice, ca o revanșă în fața Occidentului. Putin dorea să rămână în manualele de istorie în galeria marilor conducători care „au adunat pământurile rusești”, în linia directă de succesiune a lui Aleksandr Nevski, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și Stalin. Acest nou contract social, între Putin și poporul rus, s-a consolidat în martie 2014, odată cu anexarea Crimeii. Ca el să-și producă efectele și să-i asigure președintelui susținerea populară, Putin trebuie să livreze victorii, să anexeze teritorii și să lase impresia refacerii statutului de mare putere. Deci, armata rusă devine esențială pentru supraviețuirea regimului. Acum, ea trebuie să-i livreze lui Putin o victorie, cât de mică. Însă realitatea este sumbră. S-a dovedit prost înarmată, echipată, antrenată și comandată. Astfel că Putin este forțat să se mulțumească cu foarte puțin. Important e să fie victorie. Dar pentru asta trebuie schimbat obiectivul. Și modificată tactica.
Dacă în prima fază a războiului, obiectivul Rusiei a fost să înlăture regimul prooccidental de la Kiev și să aducă la conducere un guvern loial Moscovei, în cea de a doua etapă, Putin urmărea să-l forțeze pe Zelensky să accepte condițiile de pace dictate de el. În primele luni, Putin visa să pună mâna pe toată Ucraina. După ce a înțeles că n-are nicio șansă, s-a concentrat pe cucerirea Lugansk și Donețk și păstrarea teritoriilor ocupate în sud, în Herson și Zaporoje, și ținerea Odesei sub amenințarea invaziei. În primele săptămâni, obiectivul Rusiei era distrugerea armatei ucrainene, în cea de a doua fază a războiului, încercuirea unităților ucrainene, retragerea lor și ocuparea de teritorii.
Odată cu schimbarea obiectivelor, tactica s-a modificat și ea. Armata rusă s-a concentrat pe câteva zone-cheie. În locul accentului pus pe mobilitatea trupelor și manevre ample, rușii au pariat pe artilerie. Pentru asta, armata rusă s-a concentrat în zone unde și-a asigurat o netă superioritate de forțe. Ținta, un sat sau oraș, era încercuită pe flancuri și supusă unui bombardament masiv și apoi asediată. După cucerirea respectivului obiectiv, armata rusă își consolida prezența acolo și trecea mai departe. Aceasta nouă tactică a făcut ca operațiunile ofensive ale armatei ruse să fie mai lente și mult mai prudente. Sunt operațiuni la scară mică, frontul de luptă se întinde doar pe câțiva kilometri. Rușii acumulează în acel raion artilerie grea, pe o adâncime de 15 km. Acțiunile ofensive sunt bine pregătite.
Practic, armata rusă, cu fiecare ofensivă locală, mai taie câte o felie din teritoriul ucrainean. E un fel de tactică a salamului, adaptată la vreme de război. Este singura care-i oferă lui Putin victoriile de care are nevoie. Dar lungește războiul și amână confruntarea decisivă.
Victoriile rusești din Donbas sunt rezultatul unui alt fel în care se poartă operațiunile militare. Țintele sunt înconjurate din trei părți. Această tactică scade riscul unei înfrângeri și asigură un control mai bun asupra terenului. E etapa în care, după ratarea încercuirii grupului de armate ucrainean din Donbas, care ar fi putut decide soarta războiului, Rusia s-a concentrat pe cucerirea de felii de teritorii. Victoriile rusești nu se traduc în distrugerea unor unități ucrainene și scoaterea lor din război, ci în ocuparea câtorva kilometri pătrați. Asta a făcut ca etapa a doua a războiului declanșat de Rusia să fie compusă dintr-o serie de acțiuni ofensive, soldate cu ocuparea unor puncte în urma unor asedii de scurtă durată.
La mijlocul lunii aprilie, după ce Moscova a anunțat schimbarea planului de luptă și concentrarea pe Donbas, armata rusă a pregătit o operațiune amplă de încercuire, formarea unui clește în care să-i prindă pe cei circa 40.000 de militari ucraineni din Donbas. La acea dată, asediul Azovstal nu se încheiase și bloca la Mariupol câteva mii de soldați ruși. Pentru operațiunile proiectate era nevoie de un număr mult mai mare de militari. De altfel, poate cel mai important motiv care a condus la limitarea planurilor Rusiei a fost insuficiența trupelor. În aprilie, când a început a doua etapă a războiului, s-a vorbit mult despre mobilizarea generală în Rusia. S-a speculat că va fi anunțată la 9 mai, când se organiza parada militară în Piața Roșie, de Ziua Victoriei. Însă Putin nu și-a asumat acest risc politic. În loc să crească armata, a decis să reducă obiectivele tactice.
Odată cu eșuarea planului încercuirii marilor unități ucrainene, generalii ruși s-au concentrat pe cucerirea unor mici felii din Donbas care urmau să fie prezentate de propaganda Kremlinului drept „eliberare”. Timp de două luni și jumătate, până la sfârșitul lunii iunie, ofensiva rusă ia forma unui lanț de operațiuni locale, din care cele mai importante sunt: ofensiva ratată care pleca spre sud, din Izium; asediul Popasna; asediul Liman; asediul Severodonețk etc. Toate aceste denumiri, care au ținut publicul cu sufletul la gură multe săptămâni, s-au consumat în raioane cu diametrul de 10 km, maximum 20, cu localități asediate, după același scenariu, din trei direcții. Rușii masau artileria într-un punct și mai aduceau acolo cele mai bune unități de infanterie. Bombardau mai multe zile zona până ce ucrainenii erau forțați să se retragă. Apoi infanteria avansa. Raportul dintre artileria ucraineană și cea rusească era între 1:10 și chiar 1:20. Această a doua etapă a fost un război de artilerie, care s-a remarcat prin pierderi umane uriașe, fără precedent în istoria recentă, și care face din războiul ruso-ucrainean unul dintre cele mai sângeroase din întreaga istorie.
De regulă, încercuirea, bombardarea și asediul durează trei-cinci zile. Sunt însă cazuri, de exemplu Severodonețk, în care luptele crâncene au durat mai multe săptămâni. Dacă intensitatea luptelor este mare, operațiunile sunt executate de mercenari Wagner, care sunt foarte diferiți de ceea ce erau în trecut. Le-a rămas generic numele de mercenari Wagner, în realitate sunt angajați de alte structuri private, controlate de serviciul secret al armatei, GRU, sau de personaje influente cu relații la conducerea Ministerului Apărării. Miza e împărțirea banilor, nu creșterea capacității de luptă. Potrivit legislației rusești, mercenariatul se pedepsește cu închisoarea, fiind interzis. Însă, în Donbas, mercenarii sunt cei care asediază localitățile, însoțiți de armatele locale, controlate de separatiștii din Lugansk și Donețk. Pierderile lor oricum nu sunt contabilizate în contul Ministerului Apărării de la Moscova.
Această etapă trebuia să se încheie cu ocuparea regiunilor Lugansk și Donețk în granițele lor administrative. Ultima victorie rusească a fost consemnată la 4 iulie, când trupele ucrainene s-au retras din Lisiceansk, evacuând fără luptă orașul din cauza zdrobitoarei superiorități rusești în artilerie. După mai bine de două luni și jumătate, armata rusă a avansat 40 km și a cucerit regiunea Lugansk. Abia de acum încolo va începe ofensiva din Donețk. Dacă mai apucă.
După Severodonețk și Lisiceansk, Putin a anunțat într-un discurs televizat că unitățile care au participat la luptele din regiunea Lugansk trebuie să se odihnească. Analiștii militari vorbesc despre faptul că Putin a anunțat o pauză operativă.
Da, armata rusă are nevoie de o pauză. Nu doar oboseala, ci și nevoia de completare a unităților. Pierderile au fost enorme în această etapă. De la începutul războiului, peste 200 de generali și ofițeri superiori au fost uciși în lupte. În patru luni de război, Rusia a pierdut 42 de piloți militari. Dar cea mai mare problemă pentru Putin este sistemul de rachete mobile HIMARS. În ultimele zile ale lunii iunie, deși abia primiseră câteva lansatoare, ucrainenii au reușit să lovească 10 depozite de armament și muniție, care se aflau de la 50 la 75 km în spatele liniei frontului. Noile arme primite din Occident încheie etapa a doua a operațiunilor rusești, cu câștiguri teritoriale minime și cu amenințarea unei contraofensive ucrainene înspre sud, în direcția Herson - Crimeea. Rusia trebuie să-și schimbe din nou tactica și să-și adapteze obiectivele la capacitatea militară, pentru ca iluzia victoriei să fie menținută. Dacă această contraofensivă ucraineană va fi victorioasă, iar armatele rusești vor fi obligate să se retragă cu mari pierderi, supraviețuirea regimului Putin va fi pusă sub semnul întrebării. //
