De același autor
le-a trebuit mai mult de un deceniu pentru a produce unificarea tuturor fractiunilor care se reclamau de la aceasta identitate, in vreme ce stanga socialista este inca divizata, PD si PSD devenind dusmani de moarte, desi sunt membri ai aceleiasi Internationale. Taranistii s-au divizat dupa plecarea lui Ciorbea de la guvern si, intr-un al doilea moment, dupa pierderea alegerilor in 2000. Expresiile organizationale ale acestei scindari, Alianta Nationala Crestin-Democrata (condusa de Ciorbea) si Partidul Popular Crestin (dirijat de Vasile Lupu), au disparut intre timp. Prima s-a topit in PNTCD, in vreme ce a doua a fuzionat cu Actiunea Populara (AP), partid creat in jurul presedintelui Constantinescu, inclusiv cu ajutorul unor fosti taranisti dezamagiti.
Pana in preajma alegerilor locale, PNTCD si AP au sperat sa atinga un sprijin public pe cont propriu. Cele doua formatiuni au cazut insa intr-o capcana: cum trecutul recent a contat pentru fiecare mai mult decat viitorul, taranistii si popularii au avut mai multe sa-si reproseze unii altora decat fiecare in parte adversarilor. AP nu a mai putut aparea astfel ca o alternativa, iar PNTCD a parut sa se cantoneze in disputa cu fostii colegi. Alegerile locale au reprezentat un soc pentru fiecare dintre cele doua forte politice. La alegerile pentru consilierii judeteni, PNTCD si AP au obtinut impreuna circa 3% din voturi, PNTCD adunand 177.058, iar AP, 85.601 optiuni. Cele 11 mandate de consilieri sunt obtinute, de fapt, in doar 3 judete: PNTCD are 6 alesi la Timis, iar AP are 3 in Harghita si 2 in Calarasi. Numarul de primari e si el infim, daca il raportam la cei 3.137 alesi la scara nationala: PNTCD are 35, AP - 8. Singura victorie care a iesit din aceste tipare a fost cea a lui Gheorghe Ciuhandu, care a castigat a treia oara primaria din orasul revolutiei, devenind apoi si presedintele PNTCD. Numarul de voturi castigate in alegerile pentru consiliile locale de cele doua formatiuni este de circa 310.000. Ceea ce inseamna mai putin decat obtinea CDR 2000 la ultimele alegeri parlamentare (546.135 la Camera si 575.706 la Senat) si chiar mai putin decat obtinea PNTCD la primele alegeri din 1990 (351.357 la Adunarea Deputatilor si 348.687 la Senat). Chiar daca tarziu, taranistii si popularii au realizat ca strategia aleasa pana acum este foarte riscanta. Mai ales in conditiile actualei situatii politice. Intr-adevar, alegerile locale din 2004 au consemnat confiscarea cvasi-completa a scenei politice de catre cele 6 partide care au obtinut reprezentare parlamentara in urma cu patru ani. Acestea au obtinut peste 90% din pozitiile locale din primarii si consilii. Noua lege a alegerilor generale votata pe 9 septembrie de Camera pregateste consolidarea acestei situatii, in care stabilizarea scenei politice romanesti este controlata prin cartelizarea PSD, PUR, PNL, PD, UMDR si PRM. Constantinescu si Ciuhandu au inteles miza si au fortat apropierea celor doua formatiuni. In cateva zile, negocierile au condus la degajarea mai multor variante si, chiar daca exista inca o incertitudine legata de calendarul electoral si post-electoral, fuziunea si participarea comuna in alegeri au fost acceptate de ambele parti. In Romania insa constrangerile juridice induc riscuri politice mai mari decat greselile de strategie. Hatisul legilor si imprevizibilitatea juridica sunt adversari seriosi. Au simtit-o pe pielea lor, la locale, Forta Democrata a lui Petre Roman si Uniunea Civica Maghiara, prima intrand in cursa electorala fara sigla, iar cea de-a doua fiind pur si simplu exclusa de la competitie de complicitati juridico-politice romano-maghiare. Nu e sigur ca PNTCD si AP vor putea evita sicanele legii si mai ales ale adversarilor politici din cartelul parlamentar. Dincolo de aceste dificultati, crestin-democratii si popularii au de rezolvat mai multe probleme politice. Corespondentii locali ai celei mai importante familii politice europene nu au, de pilda, un candidat la presedintie. Emil Constantinescu nu va intra in competitie, iar numele avansate de PNTCD - Constantin Timoc si Ion Caramitru - au fost date uitarii. Chestiunea candidaturii prezidentiale e vitala. In conditiile actuale ale jocului politic, doar un candidat la functia suprema poate da vizibilitate partidului, incercand mobilizarea electoratului in favoarea fortei politice care il sustine. Competitia politica din noiembrie va marginaliza partidele neparlamentare mai mult decat au facut-o alegerile locale. In plus, bipolarizarea PSD & PUR versus D.A., ca si pozitia UDMR (care se va asocia, daca trece pragul, cu invingatorii) si a PRM (refuzat de toti actorii politici, indiferent de scorul pe care il va obtine) complica formularea unui mesaj alternativ. Sfarsitul divizarii crestin-democrate nu este, de aceea, sinonim cu succesul electoral. Dar e o conditie a maximizarii sanselor de a depasi pragul electoral.
