Reforma educaţiei, ştearsă cu buretele

Asistăm, în aceste zile, la o restaurație în mai toate domeniile. Destituirile curg râu din toate părțile, reguli și principii pe care le consideram bunuri câștigate sunt șterse cu buretele peste noapte. Astăzi, vă propun să ne uităm la ce se întâmplă în educație, unde un ministru interimar obscur distruge tot ce s-a construit cu greu în ultimii ani. Las la o parte discuția absolut legitimă cu privire la limitele mandatului unui ministru intermiar prin comparație cu ale unui ministru plin. Fac asta pentru că mi se pare important să analizăm dezastrul dincolo de chichițe procedurale.

Înlocuirea abuzivă a membrilor Consiliului Na­ţional de Etică, exact în momentul în care acesta urma să ia o decizie cu privire la nu­meroasele suspiciuni de plagiat care îl privesc pe fostul ministru Mang, a cons­tituit deja știre în presa internațională. Așa cum era de așteptat, decizia în cazul Mang întârzie. Paradoxal, cred că riscul cel mai mare nu privește dosarul fostului ministru – acesta a fost mult prea mediatizat pentru a mai exista vreo umbră de îndoială în ochii publicului larg, mai ales după ce cercetătorii străini și-au re­cu­noscut operele. Întrebarea e ce va face noul Consiliu cu celelalte plângeri aflate pe rol și des­pre care publicul larg nu știe mare lucru. Cât curaj vor avea noii membri, pe care, până la proba contrară, îi considerăm de bună-cre­dință, să rezolve potențiale plângeri privind oameni aflați în poziții importante, după ce au văzut cum au fost eliminați peste noapte din Consiliu foștii membri? Domnul Pop, care nu are doctorat, i-a acuzat de „incompetenţă crasă“ pe foștii membri ai Consiliului…

O altă schimbare importantă este cea a pre­șe­dintelui Autorității Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, domnul Dragoş Ciuparu, chiar în mijlocul unei importante evaluări de proiecte, în care această instituție joa­că un rol cheie. Recent, a fost introdusă practica eva­luării proiectelor de cercetare în România cu ajutorul unor comisii formate din cer­ce­tă­tori care lucrează în stră­i­nă­tate şi care apoi comunică ANCS rezultatul evaluării. E important să vedem în ce mă­sură rămân valabile aceste eva­luări după schimbările de la ANCS.

O altă schimbare cu destinatar cunoscut este permisiunea care poate fi acordată profe­so­rilor universitari, care au ajuns la vârsta de 65 de ani, de a rămâne la catedră. Fără nicio dezbatere, această regulă care a făcut să curgă râuri de cerneală la momentul in­tro­ducerii sale în lege a fost edulcorată. Miza este blocarea schimbării de generație în me­diul universitar și perpetuarea influenței enor­me pe care profesorii universitari din gene­rația a treia o au asupra facultăților lor și asupra colegilor lor mai tineri.

Modificări importante au fost introduse și în ceea ce privește metodologia de evaluare a școlilor doctorale - Consiliul Naţional de Ates­tare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Uni­versitare și Consiliul Național de Cercetare Științifică sunt eliminate din procesul de eva­luare, iar standardele și metodologia rămân să fie stabilite de minister. Cum școlile doc­torale se evaluează o dată la 5 ani, rezultă că, dacă o astfel de evaluare are loc în acest an pe noile proceduri, o nouă evaluare poate avea loc cel mai devreme în 2017. Consiliul Naţional pentru Cercetare Științifică a fost eli­minat și din procedura de acordare a gran­turilor doctorale pe baza unei competiții naționale. În anul universitar 2012-2013, gran­turile vor fi acordate prin ordin al Ministerului Educației.

Se poate lesne observa că dinozaurii sis­te­mu­lui lovesc puternic din coadă, dărâmând tot ce s-a clădit cu greu în acești ani. Faptul că reușesc să sfărâme tot peste noapte este și o dovadă a fragilității reformei. Ceea ce vedem astăzi e lipsa de reacție a unui sistem para­lizat de frică, în care omerta funcționează de zeci de ani, un sistem din care sunt eliminați toți cei care îndrăznesc să aibă opinii, în care tinerii sunt plătiți prost pentru a fi descurajați să rămână în universități, pentru ca nu cumva mai apoi să conteze. Un sistem în ca­re o mână de oameni controlează tot ce miș­că, unde împotrivirea pare imposibilă. Pro­babil, vor mai trece mulți ani până să avem iarăși șansa unui dezgheț și poate atunci cei care vor încerca vor fi învățat lecția de azi. Nu pot însă să nu remarc muțenia industriei, care se plânge necontenit că nu primește forță de muncă bine pregătită și că banii au fost atâta timp alocați pe criterii ne­trans­parente. Dacă într-adevăr le-ar păsa, ar tre­bui să vorbească acum. Să vorbească public, nu prin birouri ministeriale și la cafele. E şi miza lor, nu?!

Domnul Pop este ministrul interimar al Edu­cației, dar distrugerile pe care le provoacă prin deciziile sale nu sunt deloc temporare. Probabil că nu e deloc întâmplătoare numirea sa în această funcție, pentru că e o bună politică să lași ca treburile murdare să fie făcute de indivizi irelevanți, care apoi să se retragă pentru a permite ca pe scaunul res­pectiv să fie aşezaţi adevărații păpușari care, deocamdată, stau în spatele cortinei. //