De același autor
Daca m-ar fi întrebat cineva ce vreau “sa ma fac cand voi fi mare” pe vremea cand eram eleva, as fi raspuns fara ezitare: “arheolog”. Pe masura ce am crescut, si am fost descurajata de chiar prietenii mei arheologi sa urmez aceasta meserie, pe motiv ca minunile Greciei si ale Egiptului vor fi fost deja descoperite si ca în Romania comunista este dificil sa faci aceasta meserie, interesul meu formal s-a deplasat spre stiintele exacte. Din fericire, a venit Revolutia si uite asa am ajuns nu arheolog, ci sociolog (tot un fel de arheolog, care face sapaturi în straturile profunde ale societatii).
De aceea, raspunsurile(1) pe care le dau adolescentii din prezent cu privire la meseria pe care ar dori sa o urmeze m-au derutat un pic. Prima lor optiune, cea care le poate asigura succesul si performanta, este meseria de sportiv! Urmeaza afacerile si muzica. Nu e de mirare, în conditiile în care modelele în viata ale adolescentilor din Romania contemporana sunt vedetele sport si cele TV (nume ca, în ordine, Teo Trandafir, Andreea Marin, Mircea Radu, Dan Negru, Oana Zavoranu sunt “personalitatile” cu care ar dori sa semene un elev de liceu...). De emisiuni culturale sau stiintifice în adevaratul sens al cuvantului nici vorba, ele nu ajung nici macar la un procent subtire de 2% din preferinte. Ne uitam la televizor sa ne distram, nu? Lasam în seama scolii formarea culturala, în schimb învatam din emisiunile TV ce sunt adevarul, respectul, compasiunea sau generozitatea (sub forma “teledonurilor” sau a “surprizelor”, probabil).
Lipsa televizorului ar declansa o veritabila catastrofa în randurile tinerilor - mai mult de jumatate nu ar sti încotro sa se îndrepte. Pentru ca aproximativ o treime dintre acestia nu citesc (deloc), iar atunci cand o fac sunt fie reviste cu pagini lucioase (de placere), fie romane romanesti (sunt, doar, în programa).
Nimic nou sub soare, aceste lucruri au mai fost deja observate, numai sa fi avut cineva timp si bunavointa sa le citeasca si sa le analizeze. In urma cu un an, British Council Romania comanda un sondaj de opinie printre tinerii cu varste între 15 si 35 de ani(2). Concluziile erau departe de a fi încurajatoare si ar fi trebuit sa dea de gandit mai marilor (si mai micilor) din învatamantul romanesc. Mai putin de un sfert se aratau cu adevarat interesati de viata politica si sociala. Daca la aceasta mai adaugam si un grad extrem de scazut de toleranta fata de cei diferiti din punct de vedere etnic, sexual sau fizic, imaginea devine si mai sumbra. Integrarea europeana prezinta interes mai ales în contextul în care ar oferi posibilitatea de a parasi tara, fie pentru a munci, fie pentru a studia (o evaluare a numarului liceenilor care sustin teste gen SAT, TOEFL sau Cambridge exact în vederea parasirii tarii ar putea fi si el relevant în acest sens) si prea putin din alte puncte de vedere. Doar 9% dintre cei investigati îsi doreau construirea unei cariere în Romania. Aceste date par descurajante, dar ele sunt sustinute de evaluarea pe care acesti tineri o fac sistemului educational romanesc: peste o treime dintre ei, în unele cazuri chiar jumatate, considera metodele de predare, continutul programelor si al manualelor si sistemul de evaluare ca fiind lipsite de flexibilitate si aplicabilitate practica.
Chiar si cei mai buni au probleme de comunicare si relationare sociala si culturala. Nu as fi atat de drastica precum Catalin Avramescu, care vorbea despre “apocalipsa educatiei”(3), dar sigur avem de-a face cu un sistem educational, dublat de unul mediatic (media este, în tarile civilizate, unul dintre principalii agenti de socializare, luat foarte în serios), lipsit de structura si de substanta. La acelasi examen de admitere la Facultatea de Stiinte Politice, la care se testa cultura generala a candidatilor, am avut senzatia ca s-ar putea vorbi mai curand despre o cultura “pe sertare” - sertarul istorie, sertarul geografie, sertarul literatura (si aceasta numai cea obligatorie) etc. Este doar partial vina absolventilor de liceu ca nu stiu cum sa relationeze informatiile, cum sa le combine si cum sa le foloseasca în alt context decat cel al reproducerii lectiei la clasa. Aici este vorba despre ceva mult mai profund: la ora actuala, scoala este abordata ca o institutie, si nu ca principal agent formator de cetateni responsabili.
Educatia nu este însa doar un set de institutii, o tinta, ci un proces continuu. Pentru aceasta este nevoie, în primul rand, de comunicare. Educatia nu este ceva de la sine înteles, nici un dat impus de un grup de persoane asupra altui grup de persoane. Pentru a fi eficienta, educatia trebuie abordata ca un proces de comunicare permanenta, ca un proces continuu de constructie si reconstructie, în care experienta fiecarui actor implicat în aceasta relatie o completeaza si potenteaza pe a celorlalti, indiferent de ce parte a catedrei se afla. Un proces educational bazat în exclusivitate pe teorie, înghitita pe nemestecate, exclude din start, si cu rezultate dezastruoase, orice contact cu practica, cu realitatea. Si de aici pana la fiinte care nu stiu cum sa se comporte în spatiul public nu este cale foarte lunga.
Ar trebui gasit un echilibru între scopurile educationale impuse formal, din exterior, si cele informale (si aici televiziunea ar trebui sa joace un alt rol decat pana acum), dar de importanta primordiala în formarea unei personalitati capabile sa înfrunte sau sa se adapteze, dupa caz, presiunilor societatii. Este un risc ce trebuie asumat, altfel vom asista la situatii tot mai numeroase, în care absolventi de învatamant liceal sau superior, aparent bine pregatiti din punctul de vedere al educatiei formale, sa fie handicapati din punct de vedere social si cultural. Sau vom continua sa ne miram în fiecare an de ce multi dintre tineri doresc sa studieze în alte colturi al lumii sau de ce modelele lor existentiale sunt vedetele de carton.
Note:
1. Cercetare privind analiza comportamentului de consum de programe audiovizuale ale elevilor (11-18 ani si 14-18 ani), iulie 2005, analiza comandata de catre CNA Centrului de Sociologie Urbana si Regionala. Raportul complet poate fi vazut la www.cna.ro
2. Pentru mai multe detalii privind acest studiu vezi
http://www.britishcouncil.org/ro/tanar_in_România.pdf
3. Catalin Avramescu, Din tara lui Adrian Plesu, Revista 22, nr. 804/2005
