RADET și eternul faliment al termoficării

Otilia Nutu 08.12.2015

De același autor

La fiecare început de iarnă, bucureștenii sunt anunțați că s-ar putea întâmpla să nu mai aibă căldură, fie din cauza vreunei defecțiuni de ultimă oră, fie că primăria nu plătește la timp subvențiile și sistemul e falit. Cum se ajunge aici de fiecare dată?

 

Căldura în București se produce, în prin­cipal, în niște CET-uri mari, deținute de Elcen. CET-urile sunt supradimensionate: construite prin anii ’60-’70, pe plat­for­me­le industriale din jurul B­u­cureștiului, produceau ener­gie electrică și căldură în special pentru industrie, în timp ce către populație era livrată o cantitate relativ mi­că de căldură ca un pro­dus secundar. După ’90, in­dustria a dat faliment, în timp ce CET-urile au rămas aceleași; a crescut, în schimb, cererea de căldură și apă caldă pentru con­sumatorii casnici. Problema e că aceste CET-uri sunt actualmente prea departe de blocurile de locuințe, iar căldura e trans­por­tată cu pierderi și costuri mari, prin re­țele învechite, kilometri până la con­su­ma­torul final. În CET-uri s-au făcut prea pu­ține modernizări, iar rețelele sunt la rân­dul lor supradimensionate și vechi: media de vârstă depășește 30 de ani, iar re­pa­ra­țiile au fost cârpeli de urgență la vreo de­fecțiune majoră. Apa trebuie reîncălzită lân­gă blocuri, în așa-numitele puncte ter­mice, ceea ce crește costurile. Nu în ul­ti­mul rând, cele mai multe blocuri sunt com­plet ineficiente termic, cu pierderi de căldură de 40%.

 

Una peste alta, căldura ar ajunge la con­su­matorii finali la un cost de 350-370 de lei pe gigacalorie, neținând cont decât de chel­tuielile operaționale, adică nu de ne­ce­sarul de investiții și de reparații la CET-uri și pe rețele. Deși Bucureștiul e cel mai bo­gat oraș din țară și deși în orașe mai mici consumatorii plătesc chiar 500-700 de lei pe gigacalorie fără subvenții, Primăria Bu­cureștiului a decis ca prețul final pe care să-l plătească publicul să fie doar jumătate din cos­tu­rile operaționale. Acest lu­cru este legal, cu condiția ca primăria să plă­tească di­ferența ca sub­ven­ție către RADET. Dar de aici începe blocajul finan­ci­ar. Primăria nu plătește de­loc circa 20% din subvenția datorată pe fiecare an, acu­mulându-se până acum da­torii de vreo 700-800 mi­li­oane de euro. Apoi, până în 2011, Mi­nis­te­rul Administrației dădea o subvenție pri­măriilor pentru combustibil (până la 45% din costul combustibilului), la rândul ei plătită doar parțial; actualmente, res­tan­țele sunt peste 170 milioane de euro. Din cauză că banii nu ajung la RADET, acesta nu-și poate plăti facturile către furnizori, în principal producătorul de căldură El­cen, dar și furnizorii de apă și energie elec­trică, în ciuda unor eforturi reale de a mai reduce din datorii. Datoriile RADET către furnizori se ridică la peste 800 milioane de euro. Drept urmare, nici Elcen nu-și poa­te plăti mai departe datoriile către Rom­gaz, care, listată recent la bursa din Bu­cu­rești și din Londra, nu-și mai poate per­mi­te să subvenționeze populația Bucureș­tiu­lui pe socoteala acționarilor de la bursă.

 

Peste toate acestea se adaugă faptul că nu sunt luate în calcul nevoile de investiții în rețele și CET-uri. Cu cât se întârzie mai mult, cu atât pierderile cresc, adică și costurile operaționale, și problemele de blo­caj financiar se amplifică, iar reparațiile de urgență costă și ele.

 

Ce ar fi de făcut? În primul rând, trebuie plă­tite datoriile. Eșalonat, probabil nego­ci­ind ștergerea unor penalități, dar datoriile din trecut nu se pot nici șterge, nici amâ­na la infinit, pentru că nu poți arunca ires­ponsabilitatea Primăriei Bucureștiului pe socoteala unor companii care nu țin de primărie, Elcen și Romgaz.

 

Apoi, trebuie restructurat sistemul de ter­mo­ficare în ansamblul său. În București, care reprezintă aproape jumătate din sec­torul termoficării la nivel național, încăl­zi­rea centralizată chiar are sens economic, iar deconectările din ultimii ani au fost neglijabile (și din cauza prețului sub­ven­ționat). Restructurarea înseamnă întâi re­forma prețurilor, adică fiecare consumator să-și plăteasca integral factura, iar cei să­raci să fie ajutați prin ajutoare de venit, nu să subvenționăm consumul pentru toa­tă lumea. Apoi, CET-urile și rețeaua RADET trebuie restructurate în același timp și odată cu optimizarea cererii: trebuie izo­la­te termic blocurile de apartamente, ca­pa­ci­tatea CET-urilor va trebui redusă la nivelul consumului real, iar punctele termice tre­bu­ie regândite ca mini-centrale de cartier, ce­ea ce ar permite și reducerea rețelei RADET.

 

O întrebare interesantă este dacă Elcen și RADET ar trebui fuzionate sau nu. Te­o­re­tic, ar avea sens ca rețeaua să fie in­de­pen­dentă și să aibă acces la ea orice pro­du­că­tor de căldură, cam cum se întâmplă la ener­gie electrică și gaze, producătorii in­trând în competiție. Practic, dezvoltarea unei piețe competitive a termiei ar pre­su­pune un reglementator excepțional, regle­mentări excelente pentru rețea, ca să sti­mulezi doar prin tarife bine gândite re­di­mensionarea după cerere și după locurile unde s-ar putea conecta producătorii, și un cod comercial pentru piața angro, si­mi­lar cu ce există la gaze și energie electrică. Nu există prea multe modele inter­na­țio­nale de acest tip. În același timp, com­pa­niile private care se gândeau la preluarea sistemului de termoficare din București anii trecuți ar fi fost interesate să preia ce­le două companii, Elcen și RADET, în ace­lași timp, tocmai ca să poată gestiona aceas­tă reformă simultană a rețelei și a producătorilor. Greu de spus cum ar fi mai bine. Cert e că viitorul primar al Bu­cu­reștiului are o misiune dificilă, să pună pe masă nevoia plății datoriilor, care se ridică la aproape tot bugetul Bucureștiului pe un an; trebuie crescute prețurile și dis­cutate cu cărțile pe masă alternativele de reformă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22