România educată și cumetria instituționalizată

Proiectul Legii Educației ne oferă în fiecare săptămână noi surprize – în general neplăcute – despre peisajul furnizat de viitoarea cultură politică a României Educate.

Raluca Alexandrescu 20.09.2022

De același autor

Săptămâna trecută, Edupedu a semnalat câteva articole de lege care privesc, de data aceasta, organizarea concursurilor din învățământul universitar, numai bine pentru pregătirea cu optimism a începutului de an academic. Mai exact, aflăm că articolul 208, alineat 1 din respectivul proiect legalizează participarea la comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor de lector, conferențiar și profesor a unor membri care au grad de rudenie cu persoana care candidează, începând cu gradul al III-lea inclusiv. Altfel spus, o persoană care dorește să-și asigure ocuparea prin concurs a unei poziții în învățământul superior fără să treacă prin emoții prea multe ar putea să-și mobilizeze eventualii unchi sau mătuși angajate deja de respectiva instituție.

 Trebuie evident notat că în actuala Lege a Educației, 1/2011, incompatibilitatea nu se oprea la gradul al doilea de rudenie, ci mergea până la al patrulea.

 Organizarea de concursuri în universități a fost întotdeauna un subiect sensibil: fie din cauza lipsei de transparență, fie pentru că, uneori justificat, alteori nu, s-a considerat că postul este ocupat prin favorizarea directă sau indirectă a unei anumite persoane.

Lucrurile s-au ameliorat cu timpul, dar nu peste tot. Rețelele de influență, clanurile universitare solidarizate pe criterii economice s-au întărit grație unei contraselecții despre care se tot află prin presă: fiul/fiica/nepotul/nepoata/finul/fina etc. cuiva, persoană importantă, care câștigă un post în pofida lipsei de calificări și uneori, în pofida bunului-simț, în defavoarea unor contracandidați mult mai pregătiți.

Nu numai universitățile mici, „de provincie”, sunt pândite la tot pasul de situații similare: în luna ianuarie sau iunie, când au loc cele două sesiuni de scoatere la concurs a posturilor, nu e an aproape să nu mai izbucnească un scandal răsunător. Se poate evident întotdeauna suspecta și subiectivitatea învinsului: dar chiar și numai suspiciunea provoacă daune grave credibilității unui sistem care, precum bursa, funcționează în mare parte în sistem fiduciar: își întemeiază prestigiul nu numai pe clasificări internaționale, granturi, dotări materiale, profesori dedicați, motivați, competenți etc., ci, poate în măsură determinantă, pe încrederea în respectarea unor norme fundamentale de etică. Încrederea unei societăți în capacitatea instituțiilor responsabile cu educația e, probabil, una dintre premisele unei democrații autentice.

 România educată nu pare însă preocupată să restaureze încrederea și tolerează, chiar încurajează implicit, prin propuneri legislative precum cea evocată mai sus, lipsa de încredere în sistemul educațional.

 Ce se vede, pe de altă parte, este că una dintre cauzele subfinanțării educației, atât de des invocate, nu e neapărat lipsa de bani sau accesul dificil la fonduri, ci mai cu seamă corupția, risipa, absența continuității sau a viziunii pe termen mediu și pe termen lung. Centrul pentru Inovare publică a făcut recent un inventar rapid al marilor proiecte derulate prin Ministerul Educației, iar bilanțul, chiar dacă parțial, e revelator, arătând că MEN a cheltuit din 2015 până acum peste 400 de milioane de euro pe proiecte mari, de tipul CRED, ROSE, PROF, START etc., finanțări nerambursabile sau credite de la BIRD sau BCDE destinate formării profesorilor, reabilitării logistice, construcției de grădinițe etc.

 Cu toate acestea, starea generală a școlilor se ameliorează prea lent și inegal, recrutarea profesorilor buni bate pasul pe loc, e suficient să urmărim rezultatele la concursurile de titularizare. În învățământul universitar, salariile demotivante, birocrația și lipsa de perspective îndepărtează candidați prețioși, care preferă contracte pe durată determinată în străinătate. Abandonul școlar e departe de a fi rezolvat, rezultatele la BAC par că se ameliorează doar pentru că mulți elevi aleg să nu se mai prezinte, uneori sfătuiți insistent de profesorii care doresc astfel să evite raportarea eșecului. În schimb, aflăm tot din presă despre inspectori școlari arestați pentru luare de mită: sute de mii de euro ceruți și primiți pentru acordarea de contracte în construcția de grădinițe.

 „În ciuda aparențelor, nu atitudinile contează în politică, ci forma și greutatea lumii la care aceste atitudini au funcția de a reacționa”, scrie Bruno Latour într-un recent volum. Politica modernă operează cu instrumente imateriale pentru a îmblânzi, organiza, raționaliza lumea palpabilă: solul, teritoriul, natura, societatea etc. Devine în principiu mai adaptabilă și mai modulabilă, ceea ce face aceeași politică mai vizibilă în sfera publică. Din nefericire, realitatea guvernărilor românești oferă pe bandă rulantă exemple de negociere și de ajustare la „nevoile” lumilor paralele. Legalizarea culturii de tip parohial din învățământul universitar românesc nu este decât un singur exemplu: sectorial, dar reprezentativ și cu consecințe mult mai ample decât se poate imagina la prima vedere.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22