Opinii

La începutul lui 2017, Germania arată că rămâne un pilon al valorilor democratice într-un Occident tot mai instabil politic

Peisajul politic european se va schimba fundamental, cu guverne suveraniste şi orientate spre promovarea intereselor naţionale la Bruxelles.

Dezbaterea despre implicarea Rusiei în alegerile din SUA expune public o ruptură profundă apărută în rândul conservatorilor americani.

Până la urmă, oferta electorală a stângii va dezamăgi, deoarece o mare parte dintre simpatizanții cu venituri foarte mici au fost seduși de promisiunile mai mari decât se va putea livra în fapt.

Condamnările pentru corupție nu au schimbat modul în care societatea, politica, afacerile și presa funcționează; nu au modificat modul în care elitele, în special, gândesc și se comportă. În cele din urmă, media și jurnaliștii care au evoluat pot regresa, fiind preluați, manipulați sau pur și simplu îngenuncheați de elite. Triumful neașteptat al lui Klaus Johannis în alegerile prezidențiale din 2014 sugera o schimbare de valori și atitudini; alegerile parlamentare din 2016 arată natura trecătoare a acestei schimbări.

Dragnea vrea să ducă mai departe „proiectul“ pe care au fost siliți să îl abandoneze în 2004: un regim autoritar în care libertățile fundamentale sunt anulate, iar sub aparența democratică se ascunde o putere oligarhică și profund coruptă.

Doar dacă românii vor dormi, va reuși PSD să orchestreze prohodul democrației în 2017. Dacă însă cei care nu s-au prezentat la vot se trezesc și se mobilizează în jurul președintelui Iohannis, PSD ar putea întâmpina dificultăți.

E din ce în ce mai clar că PSD nu urmărește decât preluarea totală a puterii, DNA și ÎCCJ fiind singurele instituții asupra cărora nu are controlul din simplul motiv că ele stau (deocamdată) în pixul lui Iohannis.

Pentru a avea o șansă să iasă onorabil din această criză constituțională, președintele Iohannis trebuie să recunoască magnitudinea înfrângerii zonei anti-PSD și a sa personal.

Ceea ce face președintele PSD e un pariu riscant, inacceptabil pentru o conducere rezonabilă, dar se pare că perspectiva închisorii pentru el și acoliți a devenit prea sumbră și apropiată, pentru a mai fi rezonabil. Joacă la ruletă țara.

Cînd un diplomat occidental mi-a spus, cîndva, că în România nu există încă ceea ce în toate ţările civilizate se cheamă „stat”, am fost, mai întîi, descumpănit. Mă gîndeam că, eventual, se poate vorbi de un stat incoerent, abuziv, imatur, nefuncţional, dar ideea că poate exista o ţară în care „statul” încă nu există nu-mi trecuse prin cap.

Primul lucru care sare în ochi în ceea ce privește noul guvern PSD-ALDE este cât de multă putere a reținut Liviu Dragnea pentru sine însuși. Astfel colaboratorul său cel mai apropiat, Sevil Shhaideh, va coordona și cel mai mare minister, o struțocămilă care include Dezvoltarea și fondurile aferente, Administrația centrală și locală și fondurile europene.

Îi reproşez, cu alte cuvinte, dlui Iohannis o neproductivă confuzie între „echidistanţ㔺i „absenţă”.

Anul 2016 a fost un fel de anus horibilis pentru sistemul de alianțe din care face parte România. Atât NATO cât și Uniunea Europeană ies din anul 2016 foarte slăbite.

Duhul trufiei si betia puterii i-au adormit proverbiala siretenie. Drapat in mantia liderului suprem care poate sfida partidul, alegatorii si presedintele, Dragnea a suferit o infringere usturatoare, greu de impachetat.

Zilele trecute, o doamnă de ale cărei bune intenţii nu-mi permit să mă îndoiesc, mi-a urîţit Crăciunul cu o ohtătură ieşită din rărunchii insomniei sale patriotice. Tocmai citise interviul unei angajate a Fundaţiei Humboldt care, după o vizită în România, a dat un interviu, în Germania, despre constatările ei „din teren” cu privire la situaţia cercetării în mult încercata noastră patrie.

Evocând în mod explicit posibilitatea suspendării președintelului Iohannis precum și faptul că „majoritatea în Parlament o avem” iar „Puterea supremă în acest stat o are Parlamentul”, Liviu Dragnea nu a lăsat nici un dubiu asupra faptului că este pregătit – pentru a treia oară – să recurgă la tirania majorității pentru a înfrânge Constituția și statul de drept în scopul obținerii puterii absolute.

La auzul știrii privind punerea sub acuzare a domnilor Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, et al. pentru faptele comise la mineriada din iunie 1990, mulți am avut satisfacția (căci nu vorbim de bucurie în acest context) că justiția a început în sfârșit să funcționeze și în slujba adevărului și a dreptății.

Este, evident, titlu de roman, dar realitatea romaneasca bate fictiunea. Mi-am amintit titlul lui Roa Bastos si cartea lui despre figura dictatorului sudamerican ascultandu-l pe Dragnea.

Puterea este un drog puternic și Liviu Dragnea a luat deja o supradoză care îi afectează grav percepția realității și îl determină să facă gesturi și declarații de o aroganță suprarealistă.

Cu știință sau fără de știință, mulți oameni se trezesc periodic în fața unei dileme. Să mulțumesc sau să nu mulțumesc? Să accept sau să nu accept că n-aș fi putut ajunge aici, de capul meu?