Opinii

În săptămâna 15-22 mai 2017 au apărut o serie de minciuni despre arhiva SIPA. Astfel s-a creat în mod voit un fel de legendă cu scopul de a deruta opinia publică cu privire la misiunea justiției și, cine știe, poate chiar de a intimida acum pe unii magistrați care au spre soluționare în această perioadă cauze extrem de importante. Remarc în continuare că nimeni nu este interesat de ce a apărut acest serviciu secret, cum și-a îndeplinit obligațiile, de ce au fost spionați magistrații și, mai ales, nu se face legătura între lipsa marilor dosare judiciare în perioada când exista serviciul și apariția acestor dosare după ce el este desființat. Mai jos, demontez fiecare dintre alegațiile apărute în spațiul public:

În ultimii ani, Polonia a intrat într-o perioadă de schimbări interne ce au adus la putere un segment conservator, populist, naționalist și nativist al elitelor politice. Polonitatea (uneori exagerată) a devenit pilonul central de raportare la vecinătatea estică. Chiar dacă e prematur să vorbim de o nouă paradigmă în politica externă, adesea, mutațiile strategice sunt prefigurate de efectul agregat al unor acțiuni aparent minimale și percepute ca secundare.

Rămâne de văzut cum va suporta Donald Trump șocul trecerii de la „basmul saudit“ și de la teritoriul prietenos din Israel către o Europă sceptică, ostilă, care îl privește drept un personaj derizoriu, total nepregătit pentru poziția pe care o ocupă.

În Ungaria, statul de drept este sub asalt. În şapte ani, Orbán a rescris Constituția, a slăbit sistemul judiciar, a plasat mass-media sub controlul unor oligarhi prieteni și a creat un sistem economic în care succesul depinde de conexiunile cu partidul său.

Progresismul lui Macron țintește în primul rând punerea în discuție a dogmelor economice ale stângii franceze.

Nimic esențial nu pare a fi important pentru cei care ne conduc. Nici măcar că ne îmbolnăvim pe capete din vina lor. Nici măcar că murim. Tot din vina lor. Câteva cifre negre făcute publice în ultimele zile ar clătina orice conștiință sănătoasă.

Expansiunea economiei româneşti a stârnit entuziasmul guvernanţilor, care-şi propun acum să apese pe pedala creşterilor salariale, deoarece consideră că un salt al produsului intern brut cu 5,7% confirmă prognozele optimiste care au acompaniat programul populist de guvernare.

Imaginea bine ambalată de politician grijuliu cu nevoile bucureştenilor, dar fără acoperire în fapte, un discurs cu accente naţional-ortodoxe şi agresivitatea ca răspuns la critici să fie oare cheia succesului?

Pe lângă faptul că face zid de protecţie în jurul a nouă doctori suspectaţi de plagiat, Academia Naţională de Informaţii a SRI iese în evidenţă şi prin numiri făcute cu încălcarea legii.

Interesele politicienilor care conduc acum statul român și ale patronilor de presă coincid și de aceea avem de-a face cu această asociere nesănătoasă anti-justiție între stat și mass-media.

Avem de a face cu o luptă pentru putere și influență în PSD, pentru controlul resurselor, care devine tot mai acută. Nu o luptă pentru reforme sau principii.

Suntem într-unul dintre ciclurile acelea în care asaltul asupra statului, nu doar a statului de drept, e la apogeu. Însă mereu, de undeva din interiorul acestei nații, a părții ei sănătoase, a apărut ceva care le-a dat socotelile peste cap.

Îi invidiez pe bătrînii care se simt din ce în ce mai înţelepţi, care se pot lăuda cu ”experienţa” lor de viaţă şi sunt trataţi în consecinţă de generaţiile mai tinere. Eu unul sunt tot mai nedumerit, ca să nu zic de-a dreptul perplex. Şi sunt din ce în ce mai stingherit cînd mi se cer ”sfaturi”, ”soluţii”, ”învăţături” competente.

Este foarte important ca în discuțiile cu Rusia să plecăm de la recunoașterea caracterului occidental al României și ireversibilitatea acestui efort. Și că orice tentativă de diluare a acestei occidentalități va fi percepută ca o amenințare la adresa securității și prosperității noastre.

Avem de-a face cu cel mai mare front anti-justitie ridicat vreodata pana azi in Romania. Pe langa politicieni puternici, am ajuns intr-o situatie fara precedent.

Știm de la Orwell că atunci când Partidul rescrie în permanență trecutul pentru a justifica politica prezentului avem de-a face cu o putere totalitară.

După anexarea Crimeei, Kievul a declanșat o veritabilă naționalizare a propriului stat și societății, optând pentru recuperarea simbolică a unor organizații nationalist-radicale din anii ’30-’40. Pe de altă parte, 2015 aduce schimbări politico-identitare și la Varșovia, cu implicații profunde în relaționarea cu lumea din jur. Pentru prima oară după 1989, guvernarea este dominată de elite pentru care Vestul și UE în mod particular nu mai primează necondiționat.

Între spațiul care descrie din punct de vedere geografic Europa și cel politic, economic, instituțional pe care îl vor ocupa în viitor actualele state membre ale UE vor exista diferențe consistente.

Demiterea directorului FBI a avut un efect de bumerang, degenerând într-un mare dezastru de PR pentru Administrația Trump.

Tot ni se pare că ne facem bine, că vom scăpa de ei. Dar nu-i așa. Reușim doar să mai ajungem cu mâinile spre masca cu oxigen, când ne bagă în comă cu ordonanțe, cu furturi, cu legi de grațiere. Mai respirăm puțin. Dar nu scăpăm de ei.

Disputa în jurul „familiei tradiționale“ ilustrează ca­zul particular al unui răz­boi cultural purtat în tot spațiul occidental. Acest conflict ideologic, religios, etic, social și politic tră­dează neașezarea exis­ten­țială a lumii libere care, mai ales după prăbușirea comunismului (și ieșirea din relativul confort al lumii bipolare), adu­nă, din Est și Vest, toate aluviunile unui secol de nihilism și a două alte se­co­le de progresism pozitivist, materialist și anticlerical.