Opinii

Mai are rost să ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. Şi da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gigant din Piața Victoriei, dar și din multe alte orașe ale țării, a împiedicat mârșăviile unui guvern care, „noaptea ca hoții“, punea la cale sugrumarea justiției.

O vizită la Casă Albă a președintelui sau primului ministru român a fost întotdeauna încadrată într-un registru special, disecată pe toate părțile. Este văzută ca un fel de consacrare definitivă și irevocabilă a unui lider politic autohton.

E ridicol să comentezi întîlnirile politice dintre doi şefi de stat, drept expresii ale unor ”afinităţi” de ordin privat. Nixon n-a venit în România pentru că îl găsea foarte simpatic pe Ceauşescu. Nici pentru De Gaulle preşedintele comunist nu era, cred, partenerul ideal de conversaţie.

Ceea ce e straniu în cruciada Coaliţiei pentru Familie e disproporţia dintre desfăşurarea de forţe pe care o pune în joc şi finalitatea mai curând ridicolă a demersului ei.

Primirea de care a avut parte Iohannis la Washington ar trebui să le închidă gura conspiraționiștilor care pretind că există o Cabală internațională care dorește să țină România la periferia lumii civilizate.

Pilonul franco-german va deveni din nou principalul motor al integrării politice, economice, financiare și, de-acum, militare a Uniunii Europene.

Brexitul și dușul rece aplicat recent de Trump aliaților din NATO au relansat dezbaterea despre direcția și viitorul apărării europene.

1) Strângerea de mână a președintelui Trump va fi foarte viguroasă și violentă. A se vedea cazurile Trudeau și Macron.

Impresia mea este că, în România de azi, nu mai există partide politice. Există doar un fel de vietăţi dezosate, pline de crevase, lunecuşuri şi fundături, supravieţuind cu greu, fără resurse reale, în virtutea unor isprăvi trecute sau a unei „imagini“ întreţinute demagogic de cîţiva „adepţi“ zeloşi, dar neconvingători.

Zbigniew „Zbig“ Brze­ziń­ski este produsul unui anu­mit tip de memorie istorică, al unei sen­si­bi­li­tăți marcate de tota­li­ta­rismele secolului trecut. A predat la cele mai pres­tigioase universități americane (Harvard, Co­lumbia, Johns Hopkins) și a urcat până la cele mai înalte trepte ale ie­rarhiei publice din SUA,

Zbigniew Brzeziński, fost consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter, a murit pe 26 mai, la vârsta de 89 de ani.

Fiecare ţară din Uniunea Europeană urmărește ceea ce percepe a fi propriul interes național și lucrează de multe ori împotriva intereselor celorlalte state membre.

La République en Marche, partidul prezidențial francez, nu suscită entuziasm, dar își va strivi adversarii în alegerile legislative.

Decizia lui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul de la Paris este o imensă gafă geopolitică de imagine care va eroda serios influența globală a Americii.

Liviu Dragnea l-a copiat pe Ion Iliescu: a vrut să înăbușe protestele masive din ianuarie-februarie 2017 împotriva OUG 13 și a proiectului de grațiere, organizând contramanifestații „spontane“ pentru „apărarea României“, după cum rezultă din comunicațiile prin WhatsApp, publicate de Rise Project.

Rămâne să aflăm, după anunţata remaniere, cine (va) deţine controlul în PSD şi, implicit, al puterii. Şi-l va menţine Liviu Dragnea? Sau şi-l va câştiga Sorin Grindeanu?

Este important ca președintele român să ia pulsul corect al titularului de la Casa Albă pentru a ști cum să își joace cărțile.

Care sunt obiectivele USR, în afară de anticorupție, transparenţă şi reconstrucţie, cuvinte prea generale pentru ca partidul să poată fi evaluat pe seama lor? Viitorul acestei tinere formațiuni ține atât de eficiența sa în opoziție, cât și de ideologia pe care și-o va stabili, fiindcă e greu de crezut că am ajuns deja în epoca postideologiei.

Alcătuită în laboratoarele secrete ale PSD, Legea salarizării stă sub semnul haosului, nechibzuinței și schimbărilor pe genunchi fără argumente economice şi, mai ales, fără calcule care să însoţească şi să explice cât costă şi de unde vin banii.

Un „conservator liberal“ nu e un fundamentalist și nici un habotnic. Crede în valorile statului secular, chiar dacă crede și în importanța bisericilor și a religiei. Iubește tradițiile, dar nu le idolatrizează. Nu confundă valorile seculare (la care se referă Constituția) și cele creștine.

Cu arhiva SIPA desecretizată, condamnările trecute și viitoare pot fi lesne puse sub semnul întrebării.