Opinii

UE nu-și permite să ignore vecinătatea estică. Dar atât Moldova, cât și Ucraina opun rezistență la schimbare, la democratizare.

La scară națională, „carnagiul american“ nu este o descriere potrivită a Statelor Unite ale Americii. Dar este o realitate reprezentativă pentru comunitățile din zonele postindustriale.

Hannah Arendt n-a privit cu ochi buni implicarea copiilor în protestele americane postbelice. Comentatorii săi au considerat că reticența se datora experienței din epoca nazistă – înregimentarea copiilor e o practică uzuală a regimurilor totalitare, cum ne amintim și noi. Dar micuții protestatari de azi nu sunt niște șoimi ai patriei pe un cer mai democratic, fiindcă nu statul i-a mobilizat.

În octombrie anul trecut, la Timişoara, în aula filialei locale a Academiei Române a avut loc lansarea cărţii lui Aurel Rogajan, fostul şef de cabinet al lui Iulian Vlad. Volumul este un adevărat banchet al antieuropenismului, antidemocraţiei, naţionalismului de grotă şi al tuturor conspiraţiilor posibile, ambalat într-o înfricoşătoare exaltare a fostei Securităţi.

Modul în care a fost executată sumar judecătoarea Bogdan probează că, dincolo de ranchiunele și frustrările personale ale unor magistrați, miza centrală o reprezintă descurajarea procesului de recuperare de către stat a bunurilor obținute în urma unor infracțiuni.

Înfiinţarea acestor fonduri de către o guvernare care şi-a pierdut credibilitatea este o aventură periculoasă şi inutilă.

Când a pornit războiul asupra democrației și statului de drept, PSD spera să fie un Blitzkrieg pe care să-l câștige ușor și rapid. S-a ales în schimb cu un război de uzură.

Renăscutul spirit civic canalizat acum în proteste are și el o viață proprie, un suflu, care nu se poate alimenta doar din prostiile și mizeriile pe care le va mai face PSD. Mai trebuie ceva.

Președintele a dus mesajul manifestațiilor în parlament, dar strategia șefului statului și dorințele „străzii“ nu vor coincide mult timp.

Patriotismul se află în aceste zile în stradă și de partea străzii, și nu în aula unei instituții osificate, nici măcar conservatoare, ci devenite de-a dreptul reacționare.

1. Cutare deputat (PSD) e revoltat, după discursul din Parlament al preşedintelui Iohannis: „Nu se face, cînd vii la mine în casă, să te apuci să-mi dai lecţii!” Carevasăzică dl deputat crede că Parlamentul României e „la el acasă”. Cultura lui politică nu include informaţia elementară că locul de muncă unde l-a trimis electoratul aparţine electoratului şi nu lui, care a ajuns acolo ca simplu reprezentant.

Uitați-vă ce monștri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul șiroind de pe ei.

Florin Iordache a plecat de la ministerul Justiției așa cum a și venit: înconjurat de minciună și resentiment.

Voi explica pe scurt ce efecte are decizia Curții Constituționale (CCR) de astăzi, prin care a spus că nu există un conflict între Guvern și Parlament atunci când primul adoptă o Ordonanță de Urgență (OUG) de dezincriminare a unor fapte penale care, potrivit Constituției, ar trebui să revină numai în competența celui de al doilea.

Se zice că ar avea stofă de dictator. Unii îl compară de pe acum cu Ceaușescu, pe alții îi neliniștește mustața. În realitate, ambițiile lui Liviu Dragnea sunt mult mai modeste.

Crizele din Georgia și din Ucraina au făcut ca Belarusul să devină pentru UE un actor stabilizator al spațiului ex-sovietic.

De la favorit al cursei la paria în doar câteva ore: lupta prezidențială abia începută în Franța și-a schimbat datele peste noapte. Reprezentantul dreptei conservatoare la prezidențiale, François Fillon, deși primit cu entuziasm după alegerile din partid, a devenit brusc oaia neagră din turma candidaților.

Primele 14 zile arată o tendință spre „bannonizarea“ Casei Albe (după numele lui Stephen Bannon, ideologul lui Trump), colonizarea celui mai important for de gestiune a securității naționale cu „oamenii președintelui“.

Venirea lui Trump la Casa Albă și abandonarea liniei dure în relația cu Moscova a redeschis discuția despre Rusia, văzută ca o amenințare la adresa securității României.

Raportul controversat între viața și opera marilor creatori a făcut și face în continuare să curgă multă, prestigioasă cerneală. Această dilemă etico-estetică nu a fost și, probabil, nu va fi niciodată tranșată. Rămân, grosso modo, două tabere. Cei care contestă relevanța neadecvărilor între persona și persoana creatorului și ceilalți, care o relativizează sau de-a dreptul o ignoră.

Divorţul dintre regimul Dragnea şi naţiunea sa marchează despărţirea acestei naţiuni de statul care nu o mai reprezintă.