Opinii

Zbigniew „Zbig“ Brze­ziń­ski este produsul unui anu­mit tip de memorie istorică, al unei sen­si­bi­li­tăți marcate de tota­li­ta­rismele secolului trecut. A predat la cele mai pres­tigioase universități americane (Harvard, Co­lumbia, Johns Hopkins) și a urcat până la cele mai înalte trepte ale ie­rarhiei publice din SUA,

Impresia mea este că, în România de azi, nu mai există partide politice. Există doar un fel de vietăţi dezosate, pline de crevase, lunecuşuri şi fundături, supravieţuind cu greu, fără resurse reale, în virtutea unor isprăvi trecute sau a unei „imagini“ întreţinute demagogic de cîţiva „adepţi“ zeloşi, dar neconvingători.

Cu arhiva SIPA desecretizată, condamnările trecute și viitoare pot fi lesne puse sub semnul întrebării.

Nu vedem nicio comisie parlamentară înființată special pentru ilegalitățile lui Stănoiu și Năstase, cei care au dispus ca SIPA să facă poliție politică în rândurile justiției. În schimb, toată lumea se încruntă la Monica Macovei, care a desființat serviciul și a sigilat arhiva, exact pe acest motiv: poliție politică.

Renumele prost al României în Europa în privința integrității și justiției e opera politicienilor și a celor care au uzurpat calitatea de jurnalist pentru a submina statul de drept și democrația.

În afara unor amănunte care țin de logistică, unitatea dreptei nu va juca absolut niciun rol la alegerile următoare, indiferent cine va câștiga președinția PNL.

Până atunci, însă, ciocnirile violente cu trecutul de tristă amintire și în continuă prefacere ne bulversează prezentul. Înlănțuiți de televizoare, vedem umbrele statuilor proiectând-se pe pereții cavernei-ecran, știm cine le mută, ce scopuri au, dar fascinația spectacolului ne înmărmurește. Operațiunea de mistificare a istoriei e una dintre cele mai ample de la revoluție încoace.

Numai o tresărire a conștiinței românești, prezența unor figuri puternice de sincronizare cu Occidentul, susținând experimentul social, legalitatea, inițiativa, încurajarea opiniilor și conduitelor neconformiste, ne-ar propaga în centrul Europei, ca una dintre țările cu drepturi depline.

„Soluții la problemele familiilor românești.“ Cum a reușit un enunț atât de simplu, în aparență bun pentru societate, să stârnească controverse uriașe în România? Un amplu proiect anunțat de Coaliția Pentru Familie, organizație susținută puternic de Biserica Ortodoxă Română, dar și de alte culte religioase, are toate șansele să ne întoarcă spre niște vremuri de care speram că am scăpat.

Statul îşi va consuma jumătate din banii încasaţi din taxe şi impozite doar pentru a-şi plăti angajaţii şi nu poţi să nu te întrebi care vor fi cheltuielile sacrificate.

Dintr-o mare speranță a politicii moldovenești, Dorin Chirtoacă s-a transformat într-o dezamăgire pe măsură. O parte din vină o poartă unchiul său, Mihai Ghimpu.

Nimic nu schimbă soarta unor alegeri mai rapid decât o tragedie de proporții. Așa ai fi tentat să crezi. Și totuși, în Marea Britanie, primele evoluții surprinzătoare în campania pentru scrutinul din 8 iunie au apărut înaintea atacului de la Manchester.

Retorica agresivă a lui Trump va da amploare curentelor din Europa care doresc decuplarea de America.

Inaugurarea noului cartier general al NATO ar fi trebuit să fie un moment de reconciliere a lui Trump cu Alianța. Dar, prin neasumarea explicită a Articolului 5, preşedintele SUA pare că a reușit să provoace începutul divorțului.

Cu arhiva SIPA desecretizată, condamnările trecute și viitoare pot fi lesne puse sub semnul întrebării.

Recomand cititorilor o carte de curînd apărută (la editura Humanitas) despre Statele Unite ale Americii. E un amplu interviu, luat de Cristian Pătrăşconiu lui Martin S. Martin, medic român stabilit, de multă vreme, în America. Eu unul am avut multe de învăţat citind-o.

Dacă te iei după presă, summit-ul NATO a fost un dezastru. Donald Trump a fost inadecvat și meschin când a cerut mai mulți bani de la statele membre într-un moment - inaugurarea noului sediu al Alianței - în care ar fi fost mai potrivit să reafirme valorile unității și solidarității transatlantice.

În săptămâna 15-22 mai 2017 au apărut o serie de minciuni despre arhiva SIPA. Astfel s-a creat în mod voit un fel de legendă cu scopul de a deruta opinia publică cu privire la misiunea justiției și, cine știe, poate chiar de a intimida acum pe unii magistrați care au spre soluționare în această perioadă cauze extrem de importante. Remarc în continuare că nimeni nu este interesat de ce a apărut acest serviciu secret, cum și-a îndeplinit obligațiile, de ce au fost spionați magistrații și, mai ales, nu se face legătura între lipsa marilor dosare judiciare în perioada când exista serviciul și apariția acestor dosare după ce el este desființat. Mai jos, demontez fiecare dintre alegațiile apărute în spațiul public:

Suntem într-unul dintre ciclurile acelea în care asaltul asupra statului, nu doar a statului de drept, e la apogeu. Însă mereu, de undeva din interiorul acestei nații, a părții ei sănătoase, a apărut ceva care le-a dat socotelile peste cap.

Avem de a face cu o luptă pentru putere și influență în PSD, pentru controlul resurselor, care devine tot mai acută. Nu o luptă pentru reforme sau principii.

Interesele politicienilor care conduc acum statul român și ale patronilor de presă coincid și de aceea avem de-a face cu această asociere nesănătoasă anti-justiție între stat și mass-media.