Mai are rost să ne amintim de 13-15 iunie 1990? Da, pentru că este istoria noastră. Şi da, pentru că, în iarna lui 2017, într-o splendidă replică peste timp, manifestația gigant din Piața Victoriei, dar și din multe alte orașe ale țării, a împiedicat mârșăviile unui guvern care, „noaptea ca hoții“, punea la cale sugrumarea justiției.
Rodica PaladeMerită interesele de grup ale d-lui Dragnea și setea lui de putere declanșarea unei crize politice?
Rodica CulcerÎn spatele marilor perdele de fum nu se ascund doar rateurile unei guvernări pafariste și interesele punctuale ale celor aflați la cuțite cu legea, ci și păsări de pradă care dau târcoale democrației și rup cu pliscul bucăți tot mai mari din ea.
Andreea PoraÎn Regatul Unit vom avea un guvern minoritar condus de un prim-ministru perfect autofalimentat. Însă, în principal, urmează o viață strâmtorată pentru Brexit.
Traian UngureanuÎn ciuda contextului internațional complicat care obligă la prudență în evaluarea evenimentului, Bucureștiul și-a atins obiectivul, obținând din partea noii administrații reconfirmarea parteneriatului strategic cu SUA și susținerea americană pentru continuarea luptei împotriva corupției.
Armand GosuChestiunea definirii familiei în Constituţie este numai începutul unui șir de măsuri care combină manipulator politici publice protecționiste, proiecte distopice de societate și măsuri pronataliste cu iz național-ceaușist.
Raluca AlexandrescuAbuzul în serviciu adună pe zi ce trece dușmani tot mai numeroși, atât politici, cât și în justiție.
Cristian CampeanuSuccesul laburiștilor lui Corbyn (care au obținut 262 de mandate) în alegerile din 8 iunie nu este nici pe departe un rezultat accidental. Dimpotrivă, este o radiografie realistă a relațiilor de putere care există în Marea Britanie de astăzi.
Tom GallagherDoamna Firea, data viitoare, cine știe, poate chemați și minerii să vă apere de „elementele fasciste“, așa cum le spunea tătuca Iliescu „golanilor“ care-l deranjau.
Ramona UrsuAnunțata supermajoritate prezidențială e produsă în contextul unui absenteism fără precedent.
Alexandru GussiFotografia pe care „martorul“ James Comey a zugrăvit-o despre caracterul președintelui Trump și despre presiunile exercitate de acesta nu e deloc una comodă pentru Administrație.
Octavian ManeaActuala criză din Golf pare a depăși cu mult o simplă reglare de conturi între vecini și devine o nouă încercare de a pune capăt ambițiilor de lider regional ale Qatarului.
Mihai PatruE ridicol să comentezi întîlnirile politice dintre doi şefi de stat, drept expresii ale unor ”afinităţi” de ordin privat. Nixon n-a venit în România pentru că îl găsea foarte simpatic pe Ceauşescu. Nici pentru De Gaulle preşedintele comunist nu era, cred, partenerul ideal de conversaţie.
Andrei PlesuO vizită la Casă Albă a președintelui sau primului ministru român a fost întotdeauna încadrată într-un registru special, disecată pe toate părțile. Este văzută ca un fel de consacrare definitivă și irevocabilă a unui lider politic autohton.
Alexandru LazescuPrimirea de care a avut parte Iohannis la Washington ar trebui să le închidă gura conspiraționiștilor care pretind că există o Cabală internațională care dorește să țină România la periferia lumii civilizate.
Cristian CampeanuCeea ce e straniu în cruciada Coaliţiei pentru Familie e disproporţia dintre desfăşurarea de forţe pe care o pune în joc şi finalitatea mai curând ridicolă a demersului ei.
Mihai MaciBrexitul și dușul rece aplicat recent de Trump aliaților din NATO au relansat dezbaterea despre direcția și viitorul apărării europene.
Octavian ManeaPilonul franco-german va deveni din nou principalul motor al integrării politice, economice, financiare și, de-acum, militare a Uniunii Europene.
Cristian Campeanu1) Strângerea de mână a președintelui Trump va fi foarte viguroasă și violentă. A se vedea cazurile Trudeau și Macron.
George VisanUn „conservator liberal“ nu e un fundamentalist și nici un habotnic. Crede în valorile statului secular, chiar dacă crede și în importanța bisericilor și a religiei. Iubește tradițiile, dar nu le idolatrizează. Nu confundă valorile seculare (la care se referă Constituția) și cele creștine.
Andrei CorneaAlcătuită în laboratoarele secrete ale PSD, Legea salarizării stă sub semnul haosului, nechibzuinței și schimbărilor pe genunchi fără argumente economice şi, mai ales, fără calcule care să însoţească şi să explice cât costă şi de unde vin banii.
Lidia Moise
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an