Opinii

  Nu puţini au fost cei care credeau că România se va schimba cu adevărat doar când vechea generaţie de politicieni şi conducători de instituţii, înrăită şi tributară metehnelor comunismului, va fi înlocuită de tinerii ambiţioşi, crescuţi şi educaţi după 1989. Acum însă vedem ce frumos ar fi arătat România, dacă la butoanele acestei ţări s-ar fi aşezat, definitiv,  Elena Udrea, Victor Ponta sau Sebastian Ghiţă.

George Maior este un om calculat, ușor reținut, care nu spune lucruri la care nu s-a gândit bine dinainte. Nu se lansează în demonstrații spontane și nu are nici un reziduu de nonconformism în discursurile lui publice. Nu mizează pe improvizație de dragul momentului și nici pe finețuri ambigue de duzină. A fost tot timpul cureaua de transmisie a SRI, pe care a încercat să-l folosească și pentru a-și întări propria imagine.

Văd reacții nervoase și împărțirea oamenilor funcție de persoana lui Daniel Morar. Omul a avut o reacție foarte haioasă azi. Și, așa cum scriam zilele trecute, a adus curaj la Curtea Constituțională. Curaj de care era nevoie, pentru că serviciile secrete trebuie să aibă limite. Iar limitarea activității lor prin mandate judecătorești e de bun simț, mă și mir că trebuie să argumentăm asta.

Daca ar fi sa definesc cu un singur cuvant scena politica actuala, as spune brambureala. Cu exceptia lui Victor Ponta, foarte clar asezat pe o strategie, restul actorilor principali mi se pare ca bajbaie, cauta, emit mesaje contradictorii, confirmand parca vorba ca e mai usor de gestionat o infrangere decat o victorie.

O-la-la, ce titlu arogant… le dăm noi sfaturi cum să-şi citească propria scriptură, care şi aşa în Islam are un statut mai aparte faţă de Biblie sau Tora în celelalte religii ale cărţii, fiind mult mai invocată şi prezentă în viaţa de zi cu zi. Hiper-imperialism cultural, am putea zice. Dar ce să facem, aici am ajuns: lecturile mot-a-mot ale Coranului îmbrăţişate de unii în ultima vreme au ajuns să ne creeze tuturor dileme de civism şi, periodic, de securitate, aşa că suntem practic siliţi să aruncăm un ochi în ograda vecinului Abu (al-Baghdadi) şi să ne dăm cu presupusul. In ce mă priveşte, răul a fost deja făcut. Acum două săptămâni, imediat după atentatul de la Paris, mi-am băgat deja nasul unde nu-mi fierbea oala cu articolul de aici, susţinând două lucruri: