Opinii

Nu va exista nici o luptă pentru apărarea civilizaţiei occidentale dacă nu respectăm ceea ce vrem să apărăm, dacă refuzăm sistematic să identificăm agresorul. Manifestările de solidaritate cu Franţa, precum şi mesajul „Je suis Charlie“ însuşit şi transmis de zeci de mii de oameni peste tot în Occident sunt emoţionante, dar sunt, în acelaşi timp, înşelătoare

“E greu sa nu caut vinovati pentru masacrul de la Charlie Hebdo. Valul emotional a fost atat de mare, incat doar trei criminali nu-mi ajung. Vreau mai mult. Vreau sa dau vina pe jurnalistii care critica prea mult. Vreau sa dau vina pe musulmani. Vreau sa dau vina pe religii.

Ziua de 7 ianuarie 2015 este, asemeni zilelor în care Turnurile Gemene sau metroul londonez au fost atacate, ziua în care barbaria capătă un nume şi un chip. Asasinarea cu sânge rece a jurnaliştilor de la “ Charlie Hebdo” devine o declaraţie de război, un act oficial prin care o mişcare politică cu pretenţii de universalitate,islamismul, îşi anunţă intenţia de a distruge temeliile civilizaţiei noastre.

Nici Mahomed, e mort de aproape 1500 de ani, şi nici cel care chipurile l-a trimis pe Pămînt, Allah care va să zică, nu sînt de vină pentru atentatul de la Charlie Hebdo. De vină sînt acei decerebraţi care pun mîna pe o armă şi încep să tragă şi să ragă Allahu Akbar, un fel de nimic nu e mai presus de dumnezeul ăsta al lor. Cine nu e cu ei şi nu crede în islamul lor pervertit, trebuie să moară. Se bucură de privilegiile, democraţia şi poate uneori perfida corectitudine politică din Europa sau SUA( nu am auzit de atentate teroriste în Arabia Saudită) şi îşi scuipă doctrina ciuntită prin ţevile armelor.

Ostatici şi victime la Lindt Chocolate Cafe din Sidney, în decembrie, apoi o demonstraţie masivă a organizaţiei Pegida la Dresda, împotriva „islamizării Occidentului” (scandându-se energic „Wir sind das Volk” (adică „Noi suntem poporul!”, întocmai ca la schimbarea lumii din 1989), iar acum sinistrul atac terorist din centrul Parisului, împotriva redacţiei revistei de satiră Charlie Hebdo… „Cadou” politic pentru Frontul Naţional? Terorism, naţionalism, euroscepticism, populism şi radicalism, fundamentalism islamic. Greu de imaginat o combinaţie mai detonantă şi mai nocivă, într-o Europă care îşi caută, iritată şi confuză, o nouă paradigmă pentru viitor.

Incetarea guvernarii Ponta este, in opinia mea, si am mai spus-o, o chestiune de interes national. Pentru ca vorbim despre un premier si un guvern care nu numai ca si-au dovedit repetat incompetenta, nu numai ca sunt discreditati in afara tarii dupa organizarea votului din strainatate, dar care au ajuns si la performanta incredibila a emiterii de reglementari in interes personal.

La aproape un sfert de secol de la destrămarea Imperiului Sovietic, România are din nou graniță comună cu Rusia, din fericire nu pe Prut, ci pe Marea Neagră, ca urmare a anexării Crimeii în primăvara anului trecut.