Opinii

Probabil că, la noi, nici un subiect nu e mai delicat decât chestiunea predării religiei. În privința corupției, lucrurile sunt clare: toată lumea o condamnă și (aproape) toți cei ajunși în poziții unde o pot practica o practică spontan, plini de elan, cu o înzestrare ai zice înnăscută pentru furtișag. În alte privințe, n-avem convingeri ferme – politica e o scenă pentru personaje, nu pentru idei, iar interesul național, un fel de plastilină. Chestiunea predării religiei este cea care scindează cu adevărat societatea românească. Motivele sunt de ordin cultural-istoric, dar și conjunctural-politic și pecuniar, însă aici nu motivele unei alegeri ne interesează, ci consecințele ei.

În ultimii ani au fost formulate diferite argumente împotriva predării religiei în școlile publice de stat, sau pentru un tratament special al acestei materii. Ele au repurtat recent o victorie în fața legii, astfel încât în plin an școlar părinții trebuie să solicite în scris participarea copiilor la ora de religie, materie care era oricum opțională.

”Pentru că vreau o pespectivă pentru România și după alegerile prezidențiale din noiembrie”, așa i-am răspuns Monicăi Macovei prin luna august 2014, cred, când am fost invitat la o discuție și fusesem întrebat de ce vreau să o ajut în campanie. Luna noiembrie a trecut, românii și-au ales președintele, dar rămâne în continuare, cel puțin pentru mine, întrebarea ”România, încotro?”. Cum n-am reușit să răspund invitației la lansarea noului partid, o să scriu aici câteva gânduri despre perspectivă și despre ce poate însemna M10 în următorii ani.