Opinii

Dragii mei prieteni, e foarte greu, știu. E un moment atît de nasol, încît stăm, mulți dintre noi, blocați în fața mailului sau al Skype-ului și nu știm ce să spunem. O prietena din Madrid îmi trimite știri pe care, din păcate, le-am citit deja, o veche prietena din Canada ma sună pe Viber și nu am timp și nici energie să-i răspund pentru că știu că mă va întreba ce dracu se întîmplă în România și eu nu am nici un răspuns.

A trecut un sfert de veac de la caderea Zidului Rusinii, acea hidoasa constructie menita sa separe doua lumi: cea a opresiunii totalitare si cea a democratiei liberale. Imi scrie un bun prieten: “Sunt zile efervescente in Europa, deși in sensuri total diferite. In Berlin, de pilda, aceasta salbă de baloane luminiscente care vorbește despre puterea rememorarii. In Romania, daca am fi priviti de undeva de sus, salbe de manifestanţi incandescenţi care, tot la aniversarea de 25 de ani, iși clamează incă dreptul sacru al votului. Diferenţe enorme si pilduitoare… și tristeţea aferentă constatării…” Cum sa nu impărtășești aceste amare sentimente cand vezi cum guvernanţii de la București calcă in picioare, cu o iresponsabilă insolenţă, egală cu a unor Honecker si Ceaușescu, libertăţile fundamentale cucerite graţie revoluţiilor din acel annus mirabilis 1989, cum l-a numit Ioan Paul al II-lea?

"Mi-e scârbă să văd pe Majestatea Sa Regele Mihai – chiar și într-o fotografie de protocol, care nu echivalează cu o binecuvântare oficială – cum stă la masă cu bătrânul bolșevic Ion Iliescu și cu micul bolșevic Victor Ponta!"

Putem spune, fără să ne temem că greșim, că Victor Ponta este o sinteză, un summum al păcatelor care au marcat indelebil viața politică și, consecință imediată, viața cotidiană a milioane de români.

În urmă cu aproape două decenii, România încredinţa , prin voturile ei ,un mandat de speranţă în libertate, democratizare şi decomunizare lui Emil Constantinescu. Trecerea de la un regim autoritar şi cleptocratic la o democraţie, se realiza, în fine, graţie alternanţei la putere. Un punct de inflexiune, care semnifica, înainte de toate, respingerea fără echivoc a fesenismului şi ideologiei sale.

Dezbaterea despre dezbateri, adica aberatia perfecta, se inscrie de minune in campania inepta pe care o traversam. Avem doi candidati care par a face tot posibilul pentru a nu se intalni de fapt, pentru ca fiecare pastreaza in memorie, probabil, efectele devastatoare ale dezbaterilor decisive Basescu - Nastase si Basescu - Geoana de la ultimele alegeri. Se poate pierde totul acolo. Diferenta este insa una de stil.

Văd că mulți oameni adaugă la procentele lui Ponta cele ale lui Vadim, cele ale lui Meleșcanu, cele ale lui Dan Diaconescu, etc. Calculul nu este corect. După primul tur al alegerilor prezidențiale din 2009, Mircea Geoană obținuse oficial susținerea lui Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor și a lui Hunor Kelemen. Acești aliați cumulau 2,9 milioane voturi. Aproape cât Geoană însuși.

In aceeasi zi si-au facut publice optiunile legate de alegerile din 16 noiembrie, doi oameni care, fiecare in felul sau, si-au pus amprenta asupra identitatii Romaniei din ultimii 25 de ani. E vorba de scriitorul Mircea Cartarescu si de fostul presedinte al tarii, profesorul Emil Constantinescu. Primul, a scris nu numai poeme care au reconstruit limba romaneasca, nu doar romane formidabile care au asezat literatura romana in centrul vital al celei mondiale, dar si o proza politica exceptionala. Chiar deunazi am recitit scrierile sale reunite in volumul “pururi tanar, infasurat in pixeli“. Il recomand oricui este interesat de rasucitele, incurcatele relatii dintre literatura si politica.