De același autor
Klaus Iohannis a ales să joace partitura bunei înțelegeri cu partidele parlamentare. Nimic rău în asta. Chemi liderii politici, te consulți cu ei, le ceri părerea și îi îndemni cu binișorul să caute soluții la marile restanțe legislative.
Problema apare atunci când partidele aleg, prin consens, să întoarcă spatele românilor. Adică, atunci când găsesc cea mai bună soluție pentru ele și nu pentru cei pe care ar trebui să îi reprezinte.
Nu suntem departe de momentul când asta se va întâmpla. El este deja prefigurat de ultimele consultări de la Cotroceni pe marginea noii legislații electorale. Poate că nu s-a văzut prea bine la televizor, dar atât PSD, cât și PNL, au marcat deja un punct comun: parlament bicameral. La ieșirea de la consultări, am aflat că ambele partide favorizează această ”soluție”, în profund contrast cu voința românilor exprimată cu ocazia referendumului din 2009. În rezumatul făcut discuțiilor, președintele n-a suflat o vorbă despre asta. E adevărat că a pune în practică parlamentul unicameral e nevoie de revizuirea Constituției, dar asta nu se va întâmpla prea curând, în orice caz, nu în acest an.
În paranteză fie spus, presa a trecut sub tăcere, cu prea multă ușurință, schimbarea de poziție a liderilor PDL, susținători înfocați, la nivel declarativ cel puțin, a ideii unicameralului, încă din 2009. Se pare că democrat-liberalii nu au preluat doar numele partenerului de fuziune, ci și încăpățânarea acestuia de a nu respecta un vot popular covârșitor.
Până la revizuirea Constituției, însă, avem cealaltă întrebare la care românii au răspuns în cadrul referendumului din 2009. Adică, numărul de parlamentari. În mod normal, acum ar trebui să avem 470 de parlamentari. Prin legea uninominalului compensat de mecanismul proporțional ne-am procopsit la ultimul scrutin parlamentar cu 588 de aleși ai poporului. Adică, de la refrendumul prin care românii cereau 300 de locuri în forul legislativ și până azi s-a întâmplat o singură ”minune”: avem dublul lui 300.
La Cotroceni, reprezentanții puterii și opoziției au căzut de acord că trebuie redus numărul de parlamentari. Liberalii au fost evazivi – au vorbit doar de o ”reducere semnificativă”. Socialiștii au zis-o mai pe șleau: vor 300 de deputați, fără minorități și vreo 100 de senatori. Un calcul simplu ne arată că ”reducerea semnificativă” preconizată este de doar 40-50 de parlamentari față de norma de reprezentare de jure. Mai mult decât atât, ambele partide își doresc revenirea la votul pe listă, într-o formă mixtă sau integrală (adică și la Cameră și la Senat).
În loc de maximum 300 de parlamentari, așa cum cereau românii la referendumul din 2009, vom avea undeva în jur de 400 de parlamentari. Bref: o nouă nesocotire a voinței românilor. Întrucât liberalii nu au avansat nici o cifră, după consultări, am fi tentați să-i suspectăm că, la momentul potrivit, în comisie, se vor bate pentru maximum 300 de parlamentari. Cel puțin dacă printre ”liberali” îi numărăm pe toți liderii care s-au bătut la referendumul din 2009 alături de Traian Băsescu. Numai că ei, așa cum am văzut, au preluat deja ideea bicameralului de la fratele mai mare.
Toate indiciile ne duc spre o modificare a legii electorale care nu va ține cont de de cele aproape 8 milioane de voturi exprimate de români în 2009. Bun, ar fi o așa mare surpriză? Pentru cei mai mulți dintre noi, nu. Actualele partide au dovedit în numeroase rânduri că nu reprezintă decât maximum o treime din corpul electoral.
Unde mai pui că, vrând-nevrând, dacă țin la votul pe listă (și se pare că și-l doresc din toată inima), partidele trebuie să umble la legea electorală. În 2012, Crin Antonescu și Victor Ponta au mai încercat o dată modificarea sistemului de vot. Fiind pe val, atunci își doreau ”uninominal pur”, în speranța că vor lua 80% din colegii. Legea a ajuns la Curtea Constituțională (atenție! contestată de PDL) și... surpriză! CCR a decis că unul din motivele invocate de PDL în contestarea constituționalității este întemeiat: legea nu respecta voința românilor exprimată la referendumul din 2009. Iată paragraful cel mai relevant din decizia Curții:
”1.12. Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art.1, 2 şi 61.”
Acum apare o problemă. Cine va contesta la CCR legea modificată și votată probabil în unanimitate de parlamentari? În niciun caz nu va fi cineva din Parlament. Mai rămâne președintele Iohannis. Singurul care are o reprezentativitate mai mare decât a fiecărui partid și care, teoretic, ar trebui să-i reprezinte pe toți românii, inclusiv majoritatea covârșitoare care s-a exprimat la referendumul din 2009. Ce va face atunci actualul președinte? Va contesta legea la CCR sau va alege în continuare să joace cuminte alături de partidele parlamentare? Iată prima dilemă grea și primul moment de cotitură de la preluarea mandatului. Și nu mai e mult până atunci: iunie 2015.
