Punctul opt

Tia Serbanescu | 03.09.2013

Pe aceeași temă

Când se aștepta mai puțin, după serbările galante de la mare, guvernul Ponta s-a trezit cu o demonstrație (neautorizată) în Piața Universității împotriva proiectului Roșia Montana pe care l-a aprobat în guvern după ce el însuși îl criticase și a cărui respingere figurează în programul USL la punctul opt. Se vede că punctul 8 e cu ghinion la noi: se aplică întotdeauna pe dos. Vezi p.8 de la Timișoara. Protestatarii au ocupat Piața, au blocat bulevardul, au mărșăluit până la guvern și înapoi cerând demisia lui „Pinocchio Ponta”.

Deși au fost câteva mii – nu câteva sute ca anul trecut când Antena 3 filma din oră-n oră Piața unde rezerviștii col. Dogaru asigurau permanența -, televiziunile USL au ignorat protestul. La A3, sub titlul „Crin Antonescu pornește spre Cotroceni” - deși e pornit demult – candidatul mărturisea că „are stofă de președinte”. Dacă-l croiește dl. Ponta – căci premierul suferă de labilitate acută. A fost contra Roșiei Montane, apoi a aprobat-o în guvern iar acum o trimite în Parlament unde zice că, în calitate de deputat, va vota împotrivă. Păi, cine vota împotriva propriului guvern era dat afară din partid.

Dl. Ponta nu se ferește însă de absurd: el aprobă și tot el dezaprobă. Pas de-l mai pricepe! Nu mai coabitează nici cu sine. Probabil că în adâncul sufletului e și el nemulțumit de propria prestație și simte nevoia să-și dea palme. Spectacolul dedublării sale e însă alarmant chiar dacă s-au mai văzut cazuri în care un personaj polițist ziua devine hoț noaptea. Dl. Ponta pare că a ajuns propria sa sosie – căci și soția Daciana e împotriva proiectului de care premierul încearcă să se lepede plasându-l în Parlament. Zadarnic! Roșia Montana are însă și adepți care susțin că se creează astfel locuri de muncă într-o zonă săracă. Dar n-au decât să creeze locuri de muncă la suprafață. Noi n-am fost în stare să păstrăm locurile de muncă nici în mineritul cu cărbune, nici la Oltchim care era gata făcut – și nici măcar în autostrăzi la șes. Acum ne păcălim creând locuri de muncă plătite de mii de ori mai scump? În aur?

Deși guvernul Ponta n-a reușit nimic viabil în economie, dl. IM Pașcu a sărit în apărare dezvăluind, imprudent și neinspirat, că „și mișcările antiRoșia sunt finanțate cu bani grei, nu numai campania proRoșia”. Ce să înțelegem de aici? Că dl. Ponta a luat bani întâi ca să se opună proiectului și apoi  ca să-l aprobe? Sau că acum ia bani cu dreapta ca să semneze și cu stânga ca să nu-l voteze? Gura păcătosului oral păcătuiește.

Articol publicat si pe site-ul curentul.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22