Anul „lebedelor negre“ în piaţa financiară

L.m. | 20.12.2016

Băncile afişează, calm, stabilitate şi profituri la finalul unui an complicat, în care au dat o bătălie dură în tranşeele po­litice româneşti. A fost anul „lebedelor negre“, în în­ţe­le­sul propus de un economist celebru, Nassim Taleb, într-o carte extrem de populară, cu acelaşi nume.

Pe aceeași temă

 

Riscul apariţiei Legii dării în plată şi a conversiei creditelor în franci elveţieni, evenimente previzibile, dar care păreau improbabile, a produs un şoc în pieţele financiare, dar a com­plicat şi mai mult accesul oamenilor şi al firmelor la împrumuturi. A fost deci şi un an al încetinirii creditării. Accesul firmelor la credite este dificil, dar asta se da­to­rea­ză şi problemelor pe care le are mediul de afaceri ro­mâ­nesc. Un semnal de alarmă: firmele supravieţuiesc for­ţând mâna partenerilor de afaceri, cărora le achită cu în­târ­ziere facturile pentru mărfurile livrate sau pentru ser­vi­ciile prestate. Aşa încât creditul comercial - aşa se chea­mă exerciţiul de amânare a plăţilor - este dublu faţă de cel clasic, luat de la bănci.

 

A fost şi anul dobânzilor la cele mai joase nivele, atât pen­tru noi, cât şi în restul lumii. Marile surprize ale acestui an, Brexit-ul şi alegerea lui Donald Trump ca preşedinte al Statelor Unite, vor marca agenda anului viitor. Până una, alta, Federal Reserves a ştampilat finalul crizei fi­nan­cia­re pentru economia americană, atunci când a urcat dobânda de politică monetară. În zona euro, Mario Draghi, şeful Băncii Centrale Europene, a îngheţat dobânzile la cel mai jos nivel şi continuă expansiunea monetară. Adică va con­tinua să cumpere obligaţiuni suverane şi ale marilor cor­poraţii. Tensiunile din pieţele financiare internaționale au fost la cote maxime şi au, din păcate, şanse să se men­ţină acolo şi în 2017. Deşi părem cufundaţi în propriile probleme, nimic din ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu trebuie să ne fie indiferent, deoarece economia noas­tră nu va fi imună în faţa valului de schimbări, chiar dacă efectele s-ar propaga indirect, prin tranzitivitate, ca în ma­tematică... (L.M.)

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22