Cristian Păun: Despre corupția defensivă

Cristian Paun | 08.01.2019

Corupția problematică este cea în cazul proprietății publice. Pe proprietatea publică avem probleme de natură diferită.

Pe aceeași temă

Corupția este asociată în general unui lucru rău. Este văzută ca exploatare a unei poziții de forță în fața celuilalt, ca posibilitate de a cere ceva pentru a fi dispus să faci ceva. Este un folos necuvenit impus de cel care are puterea să îl impună. Corupția, chiar dacă poate fi întâlnită și în sectorul privat, este, mai degrabă, un atribut al sectorului public.

Corupția din sectorul privat ține de faptul că și entitățile private pot ajunge birocratice. Și ele suferă de probleme de agenție. Antreprenorii deleagă adesea atribuții legate de afacere unor angajați care devin agenții lor. În sectorul privat, coruptibili sunt doar agenții (angajații), și nu antreprenorii-proprietari (principalii). Aceștia din urmă sunt mereu cu ochii în patru și vigilenți. Gestionează situația prin intermediul contractelor și prin intermediul auditului independent periodic. Când în afacere intervin și finanțatori/creditori, hazardul moral se reduce drastic. Dacă există și limitări contractuale asumate de manageri cu privire la utilizarea fluxurilor de numerar (cazul parteneriatului public-privat), hazardul moral scade, de asemenea. Concluzia e că cei coruptibili din sectorul privat nu apucă să facă mare rău, iar răul lor este limitat la proprietatea privată pe care o afectează direct. Iar faptul că un proprietar (acționarii, de exemplu) închide ochii la corupția angajatului său (managerii în acest caz) este problema exclusivă a proprietarului și ține de modul în care acesta acceptă voluntar să își utilizeze/irosească propriile resurse. Corupția în acest caz devine gestionabilă și controlabilă într-o manieră eficientă care ține de claritatea proprietății asupra resurselor implicate într-o afacere privată.

Corupția problematică este cea în cazul proprietății publice. Pe proprietatea publică avem probleme de natură diferită. Bunul public se gestionează și el similar resurselor private, prin delegare de competențe. Votăm reprezentanți care apoi numesc administratori pe aceste resurse publice. Aceiași reprezentanți îi controlează, le stabilesc criterii de performanță și veghează ca resursele să fie alocate eficient și corect. Problema e că proprietarii de drept (contribuabilii) nu au niciodată acces direct la proprietatea lor publică cum au la proprietatea privată. Acest lucru face dificil controlul direct al agentului (cel numit să gestioneze resursele publice) de către principal (contribuabilul). Întotdeauna controlul va fi decis de către un agent (politicianul ales prin vot) care va controla un alt agent (cel desemnat de politician să administreze bunurile publice). Controlul indirect și foarte limitat al proprietarilor explică derapajele imense când vorbim de corupția pe domeniul public. În plus, bunurile publice nu sunt create și distribuite în baza unor contracte explicite. Există un contract cadru vag numit pompos contractul social.

Corupția îl incriminează, mai ales, pe cel care cere un favor material pentru a-și exercita puterea cu care este învestit în relație cu terții. Incriminat este însă, mai nou, și cel care corupe. Cel care dă ceva pentru a obține un anumit tratament sau favor este văzut, mai degrabă, ca parte a problemei și nicidecum ca parte a soluției. O bună parte a fenomenului de corupție este eronat explicat cauzal prin faptul că există oameni dispuși să corupă.

Totuși, merită făcută o distincție importantă în materie de corupție. Corupția poate fi împărțită în două categorii: cea „agresivă“ și cea „defensivă“. Un exemplu de corupție agresivă: cineva dă mită unui funcționar ca acesta să elimine de pe o anumită piață toți competitorii respectivului corupător (prin controale excesive din partea autorităților fiscale, de exemplu). Această formă de corupție permite obținerea unui avantaj material clar și îi pune de aceeași parte a baricadei pe corupător și corupt în agresarea unor terți. Agresiunea se petrece cu ajutorul forței statului. Câteva exemple de corupție defensivă: dau mită unui medic dintr-un spital public ca să fie mai atent când mă operează; dau mită unui agent fiscal să nu fie atent la toate detaliile, în noianul de reglementări fiscale din România este imposibil să nu faci o greșeală amendabilă rapid de cei ce au creat acest haos legislativ sau dau mită ca asistenta din spitalul public să fie mai atentă cu mine. Între un sistem legislativ și instituțional foarte strict și foarte alambicat, aplicat într-o manieră incoruptibilă, și unul în care poți corupe pentru a te salva, al doilea este de preferat. În multe țări (mai ales totalitare) această corupție defensivă a fost o șansă pentru supraviețuire. Cum bine spune Rothbard, „un guvern corupt nu este, cu necesitate, un lucru rău. În comparație cu unul «incoruptibil» în care birocrații pun în aplicare legea cu severitate, corupția ar permite cel puțin parțial desfășurarea tranzacțiilor și acțiunilor voluntare într-o societate“. (1982, 185).

Fără reforme consistente legate de modul în care statul intervine în plan economic (alterează utilizarea proprietății noastre, pretinde o parte din resursele rezultate în urma unui act economic, alterează contractele bilaterale etc.), lupta împotriva corupției rămâne sterilă și fără performanțe notabile pe termen lung. Corupții din sistem vor reacționa și vor genera mereu soluții și instrumente care să anuleze eforturile notabile inițiale.

CRISTIAN PĂUN,Academia de Studii Economice din București

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22