Cristian Campeanu

Președintele avea o mulțime de motive solide să o respingă pe Viorica Dăncilă și un singur risc, mai degrabă minor.

Raportul minorității democrate din Senatul american este important în măsura în care propune ca SUA să recunoască oficial regimul de la Kremlin drept o amenințare gravă la adresa ordinii liberale occidentale.

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții este mai apropiat de Fondul Suveran Turc (TWF) decât de fondurile din Occident, în special Fondul Norvegian, Asia sau Orientul Mijlociu. El scoate de sub radarul ochiului public cea mai mare parte a economiei de stat care va fi administrată în mod arbitrar, netransparent și lipsit de orice răspundere.

Scutirea companiilor care administrează resursele publice ale României de la guvernanța corporativă elimină tocmai obligația acestor companii de a da socoteală.

Moartea și funeraliile Regelui Mihai au redeschis dezbaterea despre o posibilă și, eventual, dezirabilă „reînnodare“ a firului „istoriei firești“ a României, înțeleasă ca restaurare a monarhiei constituționale, considerată singura formă de guvernământ legitim al României.

Să presupunem că toate amendamentele la Codul de Procedură Penală plus modificările privind infracțiunea de abuz în serviciu din Codul Penal pe care majoritatea PSD/ALDE/UDMR doresc să le impună prin parlament vor trece exact așa cum sunt acum.

Acum aproape două săptămâni, a început la New York un proces la capătul căruia există șanse mari ca regimul lui Recep Tayyip Erdoğan din Turcia să fie demistificat în toată urâțenia lui autoritară și coruptă. Povestea este suficient de complicată încât să fie material de thriller politic global, dar, în rezumat, este următoarea.

Anunțul făcut miercuri de președintele Donald Trump privind recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului Israel și mutarea „în viitor” a ambasadei Statelor Unite de la Tel Aviv la Ierusalim s-a dorit din capul locului o infuzie de „realitate” într-o afacere care este de foarte multă vreme dominată de ficțiuni.

Merită România să luptăm pentru ea? Răspunsul trebuie să îl dea fiecare cât mai onest, mai ales că nu există garanții de succes.

De la București, mesajul este unul de sfidare: „Vă convine sau nu, de-acum înainte discutați cu noi, pentru că noi suntem România”. Și a lor va rămâne pentru de la Washington nimeni nu negociază cu borfașii care au pus stăpânire pe România.

Legea care încearcă să sugrume organizațiile neguvernamentale, inițiată de parlamentarii PSD Pleșoianu și Nicolae, merge pe urmele celor similare din Rusia lui Putin și Ungaria lui Orbán.

Sub Dragnea și PSD, România se rupe de proiectul național al integrării europene și sincronizării cu Europa și se turcește printr-o întoarcere halucinantă în timp.

Problema cu raportul MCV este că e exact pe dos decât clasa politică de la București: este onest, de bună-credință și binevoitor cu România în vreme ce guvernanții sunt necinstiți, de rea-credință și răuvoitori.

Singurul model economic care pare cel mai apropiat de ceea ce face guvernarea PSD este ceaușismul anilor ’80, în care bogăția și dezvoltarea economică existau numai în documentele partidului și în propaganda de la televizor.

Lui Dragnea trebuie să i se recunoască abilitatea de fi creat din nimic cel mai eficient mecanism de sifonare a banilor publici.

Conform Constituției, parlamentul nu este autoritate supremă și a i-o conferi (nici măcar prin vot, ci pe furiș, ca hoții, prin decizie CCR) este cel mai grav pas către instaurarea tiraniei.

Pentru a documenta existența așa -ziselor abuzuri, cele trei comisii recurg în mod sistematic la audierea unui grup masiv de oameni cu grave probleme penale, unii condamnați, alții inculpați, alții doar cercetați de una sau de ambele structuri speciale ale Parchetului, DNA și DIICOT.

Avem parte de o opoziție întoarsă către sine, care nu operează sub imperiul momentului, fiind decuplată de la urgența și prioritățile politice reale.

La mai puțin de un an de la câștigarea alegerilor, măsurile economice care au propulsat PSD spre cel mai bun scor obținut după 1990 cad una câte una.

De peste zece ani, rețeaua lui Dragnea a măturat totul în marșul ei de acaparare a țării și nu a întâmpinat practic nicio opoziție serioasă, nici măcar din interiorul PSD.

Iohannis are nevoie de aliați mai consistenți decât o opoziție fără nicio putere și decât societatea civilă.