Cristian Campeanu

Demantelarea mai mult sau mai puțin sistematică a programului lui Dragnea, i-a făcut pe mulți să conchidă că marele baron național, liderul suprem, ”Daddy”, a ajuns mână moartă și că PSD se pregătește să îl sacrifice după ritualurile binecunoscute. Ce-i drept, există bune temeiuri pentru această concluzie, alimentate de Tudose însuși.

Un fond de investiții cu scopuri formulate politic, care își propune să finanțeze proiecte sociale, condus discreționar de autocratul la putere, în totală lipsă de transparență și fără nici o grijă pentru eficiența guvernaței.

Întreaga concepție care a stat la baza mult veneratului program de guvernare se dovedește eronată, dacă nu frauduloasă.

Liberalismul universal occidental pe care în imaginarul naționaliștilor ungari îl personifică Soros reprezintă inamicul numărul unu al „democrației naționale iliberale“ a lui Orbán.

Dacă va declanșa prigoana împotriva societății civile, Dragnea se va înscrie în linia autocraților est-europeni care au suprimat drepturile și libertățile individuale și au instaurat dictatura.

În pofida caracterului sacrosanct al diverselor variante de program izvorâte din „bunul simț” al lui Dragnea, guvernarea PSD este un haos de la început până la sfârșit.

Se urmăreşte reluarea sub altă formă, pe temeiuri mai atent fundamentate și printr-o procedură legitimă - votul în parlament - a aceleiași legislații de favorizare a corupției și de izolare și scoatere a funcționarului de stat numit politic de sub autoritatea legii penale.

În mod ironic însă, Inițiativa este în perfect acord cu proiectul de Uniune cu geometrie variabilă propus chiar de președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker (principiul „cei care vor să facă mai mult, fac mai mult”) dar nu este exact lucrul la care s-a gândit de fapt Juncker: un nucleu dur al zonei euro și restul.

Întrebarea cea mai tulburătoare este cum au ajuns acești procurori respectați să pactizeze cu inamicul?

Lumea occidentală este străbătută astăzi de un curent politic populist din ce în ce mai puternic, care își propune să instaureze economia socialistă egalitaristă.

Dragnea ne-a obișnuit cu maniera autoritară în care ia decizii. În cerc restrâns - „cercul zero” al puterii - împreună cu câțiva acoliți. Așa a făcut și acum cu asa-zisul nou progam de guvernare.

România începe să semene din ce în ce mai puțin cu o democrație și mai mult cu o oligarhie de partid, în care judecătorii constituționali „fac legea“ pe placul partidului.

O majoritate de opt voturi nu le asigură lui Dragnea și Tăriceanu cine știe ce forță de negociere atunci când vor merge la Cotroceni cu noua propunere de prim-ministru.

Cum se explică divorțul Dragnea-Grindeanu, care a generat escaladarea fulgerătoare din ultimele zile? Pe scurt: justiția și banii.

Oricum ar fi, din această criză autoprovocată, PSD și Dragnea ies în pierdere în orice variantă imaginabilă.

Mai devreme sau mai târziu, Dragnea va plăti politic această catastrofă politică în PSD, unde sunt destui care așteaptă ziua răzbunării.

Lovitura de palat prin care o grupare din PSD încearcă să doboare guvernul PSD este condusă, desigur de președintele partidului Liviu Dragnea, dar Dragnea nu ar putea, chiar președinte fiind să îl îndepărteze singur pe Grindeanu.

Abuzul în serviciu adună pe zi ce trece dușmani tot mai numeroși, atât politici, cât și în justiție.

Primirea de care a avut parte Iohannis la Washington ar trebui să le închidă gura conspiraționiștilor care pretind că există o Cabală internațională care dorește să țină România la periferia lumii civilizate.

Dacă jumătate din buget ar merge în salarii, fără să punem pensiile la socoteală, atunci pur și simplu majorările sunt nesustenabile. Nu numai că putem să ne luăm adio de la investiții, dar putem fi aproape siguri că guvernul pur și simplu nu va putea respecta legea pentru că nu va avea bani.

Pilonul franco-german va deveni din nou principalul motor al integrării politice, economice, financiare și, de-acum, militare a Uniunii Europene.