Marina Dumitrescu

Cu știință sau fără de știință, mulți oameni se trezesc periodic în fața unei dileme. Să mulțumesc sau să nu mulțumesc? Să accept sau să nu accept că n-aș fi putut ajunge aici, de capul meu?

Nu sunt critic de artă și nu-mi arog vreo calitate asemănătoare. Dar monumentele din spațiul public ne aparțin tuturor și de aceea avem dreptul să le și judecăm. Lectura propusă e amară, dar niciodată nu e prea târziu să ne privim în ochi și să vedem unde am greșit.

Pe masa de lucru a antropologiei culturale actuale capitolul alimentar e unul dintre cele mai stufoase, căci problematica s-a diversificat continuu. Între a mânca de foame și a mânca de poftă, societatea prezentului oscilează primejdios.

Timpul presează, avalanșa informațională și tehnologică nu lasă răgaz indecișilor.

În epoca incertitudinii generalizate, a imprevizibilului, a neo-terorismului, avem îndatorirea să discernem sever între lucrurile esențiale și deșertăciuni.

Eventuala punere în circuit, într-o abordare comparativă și multidisciplinară, a unor obiective precum Palatul Primăverii şi Vila Minovici ar putea face parte din strategia mai largă a unui muzeu național al comunismului.

Prin alerta formării continue post-postdoctorale, a bătăliei CV-urilor și joburilor, a raționalismului constrângător, spațiul de manevră al tinerilor se extinde ca pata de ulei pe orizontală și se reduce văzând cu ochii pe verticală.

Dacă s-ar reuși donația națională pentru Cumințenia Pământului, s-ar crea un precedent prețios. Posibil de urmat și de dezvoltat. Dacă însă nu se ajunge, din păcate, la o finalizare pozitivă, prilejul ar trebui măcar folosit pentru ca mediatorii experimentați și acreditați să genereze o dezbatere privind educația estetică a tinerilor. Dar și a bogătașilor cam neinstruiți din ziua de azi.

Partea sănătoasă a societății, avantajată de interacțiunea noilor tehnologii, a făcut totuși pași semnificativi, conștientizând treptat rolul pe care îl poate avea, lucrurile pe care le poate schimba, solidarizarea pe care o poate genera, dincolo de limitele derizorii impuse de o clasă politică recalcitrantă la reformă.