Bucurestiul Cultural, nr. 109 - Dublu eveniment editorial la Galeria Dialog

Stoian G. Bogdan | 11.10.2011

Pe aceeași temă

Primăria Sectorului 2 Bucureşti a găzduit recent o dublă lansare de carte în cadrul căreia s-au dezbătut trei volume. Două de proză, Maxilarul inferior şi Scara leilor (Ed. Polirom) ale scriitoarei Doina Uricariu, şi unul de versuri, }igara unui viitor de paie (Ed. Corint) a jurnalistului Marius Ghilezan. Printre cei prezenţi s-au numărat persoane de toate vârstele şi o serie de personalităţi de seamă ale culturii şi politicii româneşti, printre care: Alteţa Sa Regală Principele Radu, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, academicianul Eugen Simion, primarul Sectorului 2 Neculai Onţanu, fostul primar al Capitalei Viorel Lis împreună cu soţia, consilierul local Lăcrămioara Fontoura, realizatorul de radio Marius Tiţă, apropiata PNTCD Lia Perdichi, fosta secretară a lui Cornelui Coposu, Nadia Oprescu, redactor-şef adjunct al revistei Observator Cultural Ovidiu Şimonca, jurnalistul Doru Braia, poetul Stoian G. Bogdan ş.a.m.d.

După discursul inaugural susţinut de consiliera pentru cultură a Primăriei Sectorului 2, doamna Ruxandra Garofeanu, au luat cuvântul acad. Eugen Simion, fostul preşedinte Emil Constantinescu, jurnalistul Ovidiu Şimonca, Alteţa Sa Regală Principele Radu şi în sfârşit protagoniştii întâlnirii, scriitoarea Doina Uricariu şi jurnalistul Marius Ghilezan.

Acad. Eugen Simion a elogiat în mod special volumul Scara leilor, recomandându-l călduros ca pe o reală lecţie de istorie, dar nu numai, şi celor mai tineri dintre cei prezenţi, elevilor de liceu, dar şi celor mai înaintaţi în vârstă.

Fostul preşedinte Emil Constantinescu s-a manifestat, de asemenea, elogios la adresa ambelor volume ale Doinei Uricariu, mărturisind că este unul dintre cititorii fideli ai literaturii sale, iar Ovidiu Şimonca a apreciat la rândul său versurile din volumul }igara unui viitor de paie, semnat de Marius Ghilezan şi, bineînţeles, cele două volume de proză. Pornind de la cărţi, discuţia s-a extins pe probleme istorice, politice, dar şi pe probleme de eleganţă şi etică socială, anumite puncte de vedere stârnind dese aplauze din partea publicului, în marea lui parte susţinător al monarhiei.

Acad. Eugen Simion a ţinut să sublinieze că domnia sa este un susţinător al republicii, dar că acest fapt nu-l împiedică să participe la evenimente promonarhice în calitate de critic literar şi prieten.

De asemenea, fostul preşedinte Emil Constantinescu, într-un discurs nu tocmai legat la toţi nasturii, a subliniat şi a adus argumente în acest sens, că a fost şi este în continuare un susţinător ardent al monarhiei, provocându-l pe jurnalistul Marius Ghilezan să-i reproşeze că se aştepta ca domnia sa să facă mai mult pentru Familia Regală cât timp a ocupat fotoliul de preşedinte al României. Evident, replica fostului preşedinte nu s-a lăsat aşteptată, deşi eleganţa ei a fost destul de precară, acesta uitând să se mai adreseze cu apelativul „domnule“, numindu-l „poet“ în politică pe Marius Ghilezan.

Am remarcat superba demonstraţie de oratorie a Alteţei Sale Regale Principele Radu, dar şi vestimentaţia sa, poate prea potrivită mileniului trecut. Astfel, Alteţa Sa, care nu susţine de obicei discursuri publice, a ţinut un speech de apărare a Regelui Mihai împotriva tot mai deselor atacuri îndreptate asupra imaginii sale regale de către actualul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Printre alte confesiuni, scriioarea Doina Uricariu a menţionat că motivaţia din spatele celor două cărţi pe care le-a scris nu a fost cea de a pune în paralel destinul propriei familii cu cel a Familiei Regale, cum au susţinut gurile rele, ci scoaterea la suprafaţă a crudului adevăr istoric al României ultimei sute de ani.

Ovidiu Şimonca a fost îndelung aplaudat pentru vorbele sale alese, în contradicţie cu cele butucănoase ale discursului prezidenţial. „E semn de normalitate că ne-am adunat aici şi monarhişti, şi republicani. Nu avem unelte contra ordinii constituţionale“, a spus redactorul şef adjunct al Observatorului Cultural.

Jurnalistul Marius Ghilezan a recitat poezii din volumul Tigara unui viitor de paie, electrizând astfel publicul şi primind, în consecinţă, bine meritate aplauze.

Discuţia a fost încheiată de discursul de mulţumire al primarului Sectorului 2, Neculai Onţanu, care le-a oferit liceenilor şi studenţilor prezenţi, din partea primăriei, câte un exemplar din cele trei cărţi lansate.

La final, cei doi autori au împărţit autografe.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22