Pe aceeași temă
1. Spațiul public autohton nu este, cu siguranță, dominat de un exces de dialog autentic – și o asemenea observație (vai, cât de la îndemână!) nu are condiția unei afirmații accidentale, cu un context restrâns, ci a uneia care este valabilă pentru o durată lungă și semnificativă. Această notă – cum să îi spun, întemeietoare pentru cacofonia publică de la noi! – este valabilă și pentru declinarea ideii de dialog în mass-media. Inclusiv în acea zonă a mass-media care pretinde un profil (cât de cât) cultural. Cantitativ, formele pe care le îmbracă modalitățile de a fi/de a face dialog sunt numeroase; am putea spune, chiar inflaționiste. Calitativ însă, ceea ce e diferit de zgomot, ceea ce este realmente valoros și consistent pare, la noi cel puțin, accidental. În sine, asemenea accidente (ale bunului-simț & ale normalității) sunt de salutat și de apreciat. Inclusiv pentru motivul că ele sunt – în termenii lui Andrei Cornea, excepții care dau cumva regula – promisiunea a ceva ce ar fi putut să fie ori a ceva ce ar putea să fie. Pentru câmpul mediatic autohton, prestația Melaniei Cincea este unul dintre exemplele (consecvente și strălucite) care dau seama de asemenea excepții. Încă o dată: un exemplu de salutat și de apreciat. Cartea sa cea mai recentă – 15 la puterea a Cincea – este, la rândul său, un argumente dintre cele mai puternice pentru a susține o atare suită de aprecieri.
2. Volumul publicat la Editura Humanitas la jumătatea lunii mai a acestui an este al treilea din portofoliul autoarei. La aceeași editură, în 2018, Melania Cincea a publicat un volum cu o mare miză socială și academică – „Frăția penal-academică: Cercetarea științifică din penitenciarele României – o investigație jurnalistică”. În același an, 2018, însă la Editura Universității de Vest, a debutat cu un alt volum de interviuri/dialoguri, „Compoziții pe dictafon”. Melania Cincea scrie în continuare, în mod constant, la ziarul „Timpolis”, publică articole de opinie în revista „22” și, mai ales, coordonează și publică articole pe site-ul fondat chiar de ea, www.putereaacincea.ro. De altfel, titlul cărții recentissime publicate la Humanitas conține o trimitere evidentă la acest site.
3. 15 intervievați și 23 de dialoguri: acesta este, foarte sec, bilanțul acestui volum. Sunt mai multe interviuri, pentru un motiv foarte simplu: câțiva dintre invitații Melaniei Cincea au mai multe „intervenții”. 15 invitați – 14 români și un francez (unul însă care știe foarte bine România). Mai precis: Adriana Babeți, Teodor Baconschi, Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș, Ioana Nicolaie, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Ioan Stanomir și Thierry Wolton.
4. Melania Cincea, într-un fel de (plină de căldură) declarație de intenție în legătură cu acest proiect editorial în urma căruia a rezultat o carte: „Sunt ani buni de când scriu pe teme politice sau adiacente – corupție adesea instituţionalizată, derapaje antidemocratice, abuzuri de putere ori impostură endemică. În acest peisaj, interviurile cu oameni de cultură – indiferent de forma ei –, cu oameni care, prin opera lor și prin conferințele pe care le susțin, deschid orizonturi, schimbă în bine mentalități şi modelează înspre mai frumos conștiințe reprezintă o evadare din rutina profesională. Sunt ca o gură de aer proaspăt într-un mediu uneori apăsător, chiar sufocant, şi pentru jurnalist, şi pentru public. Am avut şansa de a întâlni astfel de oameni şi de a-i intervieva. (...) Unele interviuri sunt calde, luminoase sau stârnesc nostalgii. Altele sunt de un umor tonic și un sarcasm coroziv. Mai sunt unele care pun cititorul, la modul cel mai serios și pentru zile întregi, pe gânduri, deschizându-i fronturi de meditație la mari sau grave teme ale lumii.”
5. „15 la puterea a Cincea” e (și) un compozit al interviurilor publicate – mai întâi, chiar pe site-ul mai înainte menționat – în ultimii trei ani de către Melania Cincea. Cu o singură excepție, dialogurile intră în această carte ordonate după criteriul cronologic. Dinspre 2018 (martie) către 2021 (martie). Excepția e asigurată chiar de dialogul de deschidere al cărții (publicat în premieră în decembrie 2019 – o admirabilă conversație cu Adriana Babeți – „celebrată și aplaudată, la împlinirea vârstei de 70 de ani”; e, spune autoarea, un interviu-reverență.
6. Una dintre constatările care țin de registrul evidenței și care trebuie neapărat să fie făcute în legătură cu această carte e aceea că orizontul ei tematic este unul chiar spectaculos; bogat și provocator. Invitații Melaniei Cincea sunt – în marea lor majoritate – scriitori, dar fiecare dintre ei (și în sumă, cu atât mai impresionant) are și un fel aparte de prezență publică. Am putea spune, simplificând însă într-un mod semnificativ, că dialogurile din „15 la puterea a Cincea” sunt făcute cu un ochi către textele (adesea: către cărțile) celor intervievați și cu un altul către viață.
7. Titlul interviului așezat de Melania Cincea la deschidere (dialogul cu Adriana Babeți, la care am mai făcut trimitere ceva mai înainte) este acesta: „ceea ce nu m-a părăsit niciodată, ca înger al fericirii, a fost cartea”. Într-adevăr, ideea de carte este, dincolo de orice dubiu, unul dintre marile personaje ale... cărții doamnei Cincea, una dintre marile recurențe ale acestui volum. Majoritatea dialogurilor de aici (din carte!) pleacă de la o carte sau survolează o carte sau se întorc la o carte ori la alta. (O) Carte care poate să fie de literatură (fie ea de ficțiune sau de nonficțiune), de istorie, de filozofie, de politologie. Cei 15 invitați care sunt prinși în dialog sunt considerați aici (în carte!) și ca purtători de carte – „purtători” într-un dublu sens: ca autoare sau ca autori ai unor cărți, dar și ca personalități (dintre cele mai reprezentative pentru scena noastră publică) care ilustrează, superlativ, cât de mult bine (stilistic, estetic, etic) pot face cărțile din oameni. Așa stând lucrurile, logic, cartea Melaniei Cincea este și o (călduroasă, antrenantă, tușantă) pledoarie culturală. E bine să ne încărcăm privirea cu admirație – par a spune paginile „în dialog” ale acestei cărți – pentru oameni extraordinari, e sănătos și foarte profitabil să privim „în sus” către acești oameni. E important să prețuim cărțile, să lăsăm ideile din aceste cărți să ne devină carne și duh. E esențial, e vital să ținem aproape de cărți, să ținem aproape (și) de oamenii care poartă cu ei lumile extraordinare ale acestor cărți și care aleg, la un moment dat, cu multă generozitate, să ni le dăruiască.
8. Trei citate-aperitiv, care pot deschide apetitul pentru lectura acestei cărți: a) „Patriotismul înseamnă nu să zici ceva, ci să faci ceva pentru țara ta, și asta nu printr-un discurs istoric exagerat. Tiradele patriotice înflăcărate nu au nici o valoare și miros a ipocrizie. Patriotismul trebuie manifestat decent” (Lucian Boia); b) „Ceea ce pe mine mă nemulțumește, într-un anumit tip de gândire creștină, este că s-a ajuns, treptat, la un discurs care disprețuiește lumea, care echivalează lumea cu răul. Or, Dumnezeu a acceptat să intre în condiția lumii. Iar cine e «în lume» trebuie să știe că e în «opera» lui Dumnezeu. A accentua mereu și patetic asupra rupturii dintre Dumnezeu și lume, adică a socoti credința ca fiind ură de lume, ieșire din ordinea Creației, e, din punctul meu de vedere, un mod rudimentar de a trata relația omului cu Dumnezeu. Dacă disprețuia lumea, Dumnezeu nu-i dăruia șansa întâlnirii cu Fiul” (Andrei Pleșu); c) „Cea mai căutată marfă pe piața actuală din România este conștiința. În România de astăzi se stă la coadă pentru vânzarea ei. Se caută oameni care își pot goli total conștiința de conținutul tradițional al valorilor, care pot oferi spre cumpărare o conștiință total lipsită de scrupule și care sunt, astfel, capabili de orice.” (Gabriel Liiceanu)
9. Mai multora dintre invitații/intervievații Melaniei Cincea din această carte le este, cu siguranță, foarte familiară o expresie precum aceasta: „Normalitate prin contaminare”. O atare formulă are deja o istorie, una care, la start, trimitea la o stare de fapt(e) distinctă, bine marcată de un anumit context. Expresia „normalitate prin contaminare” poate fi însă exportată și pentru ceea ce nu se întâmplă acum și, cu rezultate remarcabile, poate fi folosită și ca un fel de lentilă prin care se poate vedea și apropria patrimoniul de idei al cărții de față. Direct spus: o expunere atentă la aceste – cu adevărat! – dialoguri înseamnă a provoca normalitatea. Și a te contamina de ea!
10. Unul dintre cele mai frumoase și mai percutante mesaje condensate lansate în spațiul public de la noi după 1989 aparține (tot) Editurii Humanitas. Acesta: ai atâtea vieți, câte cărți ai citit! În cazul unor dialoguri/interviuri foarte bune (bine construite, bine conduse, excelent realizate!) – așa cum este cazul dialogurilor din această carte, „15 la puterea a Cincea” –, parafraza merge perfect: ai atâtea vieți, câte dialoguri (bune) ai citit! //
