Chelia filozofului

Catalin Avramescu | 25.01.2006

Pe aceeași temă

E pacat ca cele mai multe dintre dialogurile lui Platon sunt aproape de negasit in editii independente. Cu exceptia unora de mare intindere, cum ar fi Republica, restul vin “la pachet”, mai multe intr-un volum. Astfel, lectura e pe cale de a pierde ceva, un simt al evenimentului. Fiecare dialog, in parte, este povestea unei vizite de neuitat a unui intelect superior. De aceea, lucrarile modernilor poarta adesea semnele unei neintelegeri bazale, atunci cand sunt construite in virtutea ipotezei existentei unei singure teorii, a lui Platon, pe care personajul sau se presupune ca o expune si o dezvolta. Tot ce pot spera aceste lucrari este sa ajunga la stadiul, respectabil, al unui studiu despre complicatiile teoriei platoniciene.

Altceva ne propune recenta carte a lui Andrei Cornea, Cand Socrate nu are dreptate (Humanitas, Bucuresti, 2005). Putem, daca dorim, sa o citim ca pe o colectie de studii despre dialogurile lui Platon. Insa in intentia sa profunda ea tine de o cu totul alta clasa de texte, astazi aproape ignorata, dar care a format una din traditiile importante ale istoriei filozofiei, aceea a apararii cauzelor imposibile. Unul din primele exemple este al lui Synesios din Cyrene, care scrie un elogiu al cheliei. Unii teologi inchipuie pledoarii in favoarea ateismului, care era privit pe atunci ca o specie de afectare mai grava decat nebunia. Mai aproape de noi, Mandeville scandalizeaza generatiile Luminilor prin justificarea luxului si prin analiza beneficiilor prostitutiei sau a jafului la drumul mare. Grea sarcina si-a propus acum Andrei Cornea. El este avocatul castei celei mai de jos a traditiei filozofice grecesti, a “invinsilor” din dialogurile platoniciene.

Intr-adevar, daca Socrate nu are dreptate? Este Socrate, acuzatorul sofistilor, la randul sau un sofist, asa cum a crezut si portarul lui Callias, care refuza initial sa ii deschida filozofului? In primul capitol al cartii sale, intitulat Inocentul responsabil, Cornea ne dezvaluie chiar aceasta latura “sofistica” a lui Socrate, pornind de la distinctia dintre “a spune adevarul” si “a avea dreptate”. Interlocutorii lui Socrate sunt atrasi intr-o cursa logica, fiind obligati sa lucreze cu o conceptie despre adevar inadecvata enunturilor morale. “Fara a fi aderat formal la platonism, el (interlocutorul lui Socrate) a asumat, la nivelul optiunii secunde, o serie de presupozitii cripto-platoniciene” (pag. 22).

Principalul element al demonstratiei cartii se gaseste, cred, in capitolul urmator, Pajul lui Menon. Aici, Cornea observa ca “Socrate cerea o definitie (a virtutii); Menon raspunde cu o lista” (pag. 28). Greseste Menon, asa cum pretinde Socrate? Mai degraba invers. Propozitii cum sunt cele relative la dreptate sau la adevar apartin mai curand unui tip de cunoastere “fara concept”, fiind legate unele de altele nu in ordinea riguroasa, impusa de o definitie logica, ci intr-un “lant de analogii recurente” (pag. 38). Ideea de dreptate pe care Socrate o impune prin discutie e, asadar, una defecta, asa cum se vede si din analiza unor dialoguri precum Eutyphron sau Philebos. In primul, il vedem pe Socrate incapabil sa inteleaga unitatea morala a regnului omenesc, iar in cel de-al doilea, diversitatea virtutii.

Capitolul despre Criton merita o mentiune speciala pentru ca acesta este textul canonic al tezei rezistentei pasive. Socrate refuza oferta de a evada, aratand ca el trebuie sa se supuna legilor, chiar daca verdictul semenilor sai inseamna moartea sa. Generatii intregi de cititori au opus gestul eroic al lui Socrate aparentei lipse de principii a prietenilor sai, dar Andrei Cornea sustine, plauzibil, ca filozoful grec “comite raul, si il comite voluntar” (pag. 157).

Cum este posibil ca Socrate sa propage asemenea erori de judecata morala? Dupa Andrei Cornea, aceasta se intampla pentru ca Socrate este adeptul unei pozitii pe care criticul sau o numeste “integrism etic” (pag. 163). Pentru Socrate, nedreptatea apare doar ca un deficit de cunoastere, iar remediul la acest deficit ar fi o stiinta riguroasa a binelui - riguroasa pentru ca este reductibila la un numar redus de principii universale. Cum consecintele unei asemenea pozitii sunt, crede Andrei Cornea, lipsa de responsabilitate concreta si tentatia de a modela societatea conform unui plan utopic, rezulta ca este necesara o etica alternativa. Despre aceasta aflam din capitolul final al cartii ca ar trebui sa reuneasca principiile “socratice” cu acelea ale “eticii lui Glaucon”, una a rezonabilului moral; o reunire posibila intrucat aceste principii nu ar fi situate in acelasi orizont (pag. 177).

E greu sa facem dreptate in cateva cuvinte cartii lui Andrei Cornea, asa ca nici nu voi incerca acum. Exista o categorie de “argumente”, cu deosebire iritante, care constau in a-i reprosa autorului ca nu a scris despre altceva, chiar atunci cand subiectul sau este clar delimitat. Dar intr-o traditie a pisalogelii filozofice, de care nici Socrate nu e strain, trebuie sa fac totusi cateva observatii de acest gen. Cartea lui Andrei Cornea nu este, desigur, despre un Socrate istoric, dar ea ridica implicit problema acestui personaj, despre care as fi dorit sa aflu de ce este prezentat atat de diferit in Memorabilia lui Xenofon, unde el apare destul de putin “integrist”. Sau daca insistam sa il tratam pe Socrate doar ca pe un personaj conceptual, atunci nu ne putem intreba daca integrismul lui Platon nu are si alte temeiuri decat sofismele din dialogurile socratice, de vreme ce in ultimul sau dialog (Legile) acesta renunta sa mai puna in scena vreun Socrate? (Pentru o interpretare care, cred, completeaza util perspectiva lui Andrei Cornea, vezi Trevor J. Saunders, Plato’s Penal Code, Oxford University Press, 1994). As fi vrut sa aflu ceva, poate, si despre reactiile contemporanilor la propunerile, intr-adevar bizare, ale lui Socrate/Platon. Din cate cunosc, cel putin unul dintre concetatenii acestuia, Isocrate, pare sa fi formulat o critica ce merge intr-o directie destul de asemanatoare.

Capitolul final, despre criteriul-rigla si despre “testul lui Gyges”, este cu deosebire ingenios. Pentru Andrei Cornea, greseala lui Socrate este ca nu a sesizat ca stiinta morala nu este una teoretica, precum geometria de pilda, ci una practica, precum jurisprudenta. Desi inclin spre solutia lui Cornea, nu sunt convins ca chestiunea are o rezolvare finala in aceasta carte, si drept e ca nici autorul nu a sustinut asta. Totusi, sunt putin surprins sa constat ca stiinta lui Socrate nu este comparata in nici o ocazie cu aceea a lui Aristotel. Asa cum Andrei Cornea o stie mult mai bine decat subsemnatul, este Aristotel acela care pune, mai ales in Etica Nicomahica, bazele cazuisticii, care va domina, mult mai mult decat sofismele lui Socrate, reflectia morala pentru urmatoarele doua milenii. Iar cazuistica este o stiinta practica, in sensul folosit aici. Ea este acea gandire “fara concept”, care procedeaza pe baza considerarii calitatii individuale a cazului si pe baza experientei extrase din cazuri similare. Si, departe de a fi marcat decisiv istoria filozofiei morale, perspectiva socratica a avut mai degraba un rol secundar, cel putin pana in secolul XVII, cand, aliata cu scepticismul si scientismul, ea propune subvertirea cazuisticii.

Toate acestea sunt insa observatii in marginea cartii lui Andrei Cornea. Ce conteaza cu adevarat, cred, este ca ea tine intr-adevar de o experienta a filozofiei despre care modernii rar isi mai aduc aminte. Andrei Cornea ne propune o plimbare memorabila pe ulitele gandirii autentice, unde ii frecventeaza pe proscrisii marii traditii socratice, impreuna cu care il ironizeaza chiar pe Socrate. Sa ne apropiem si noi de acest grup, sa tragem si noi cu urechea si sa ne amuzam de filozoful cu chelie. Nu stiu daca asta ne va face mai intelepti, dar cu siguranta ca, pentru o clipa macar, ne va face mai buni.

Andrei Cornea, Cand Socrate nu are dreptate Humanitas, Bucuresti, 2005

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22