Despre pedagogia artei digitale

„Unde ați ajuns la Istoria Artei?” este întrebarea ce o pun elevilor la prima noastră întâlnire de la procesare computerizată a imaginii. Ei se uită la mine contrariați, sunt elevi la un liceu de artă, clasa a XI-a, au în jur de 17 ani. „Și în ce secol a fost asta?”, întreb după ce aflu că sunt ori la impresionism, ori la romantism și e ceva cu pictură. Următoarea mea întrebare este și ea la fel de constructivistă: „Noi în ce secol suntem?”.

Predau PCI, procesare computerizată a imaginii, la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad. Disciplina este specifică învățământului vocațional de arte, clasele a XI-a și a XII-a, predată, de obicei, de profesorii de specialitate, mai exact fiecare profesor de atelier de specialitate predă și PCI grupei cu care lucrează. Eu predau tuturor grupelor.

Programa pentru clasa a XI-a (la clasa a XII-a nu există programă școlară) este direcționată spre piața muncii. În concepția programei, produsul de piață este finalitatea ideală. „Educarea elevilor pentru realizarea unor produse utilizabile, dezvoltarea spiritului inventiv şi creator apare ca un obiectiv impus de sistemul economic în care trăim şi vom trăi şi în viitor. Indiferent de conţinutul aplicaţiei, ceea ce realizează elevul trebuie să fie utilizabil; altfel spus, trebuie să aibă toate calităţile unui produs.”1

Competențe generale sunt identice cu cele de la disciplina TIC („Dezvoltarea deprinderilor moderne de utilizator”, „Cunoaşterea modului de utilizare a unor medii informatice de lucru”, „Elaborarea unor produse utilizabile care să dezvolte spiritul inventiv şi creativitatea”), programa școlară pentru PCI este scrisă în oglindă față de cea de la TIC, dar competențele specifice sunt la TIC, clasa a X-a, de exemplu, axate pe programe Office. Programa PCI este TIC pentru utilizarea programelor de editare a imaginii în învățământul vocațional de arte.

Este important de analizat cum din competențele digitale se ajunge la competențe de utilizator de calculator și programe și atât. Programa școlară pentru PCI adresează direct însușirea unor competențe-cheie urmărite la nivel european, și anume competenţe digitale, competenţe în matematică şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologie. Competențele specifice, programa pentru clasa a XI-a (pentru clasa a XII-a nu există programă) par să fie pentru un curs de formare de design grafic, dar doar partea tehnică, nu și cea teoretică. Nu există o abordare critică, nici competențe specifice pentru mediul digital, a noilor tehnologii sau Web 2.0.

Ca o paranteză, termenul „digital” apare în programa școlară PCI doar când se menționează competența-cheie „competențe digitale”. „Internet” apare și el menționat o singură dată, când se vorbește de conexiune la internet, „imagine digitală” nu apare deloc, fiind utilizat termenul de „imagine computerizată”.

Să ne întoarcem puțin la „utilizabil” și la scopul educației. Scopul programei PCI pare să fie pregătirea elevilor pentru activități viitoare profesionale, în care vor folosi calculatorul, și speculează că ei vor dobândi prin aceste abilități de utilizatori flexibilitatea necesară adaptării la un viitor în schimbare. „Elevii trebuie să înţeleagă şi să conştientizeze conexiunile dintre utilizarea calculatorului şi a tehnologiilor informatice şi societatea cunoaşterii, să fie capabili să se adapteze dinamicii schimbărilor determinate de aceste conexiuni.”2

Scopul educației este întotdeauna multidimensional, scrie Gert Biesta3, profesor de teoria educației și pedagogiei. El face distincție între trei scopuri esențiale sau trei domenii ale scopului educațional: calificarea (în general, domeniul cunoștințelor și aptitudinilor); socializarea (modurile în care, prin educație, devenim parte a tradițiilor, culturilor și modurilor de a face și de a fi existente) și subiectivizarea (orientarea educației către elevi/studenți ca subiecte de acțiune și responsabilitate, nu obiecte de intervenție și influență, are de-a face cu emancipare și libertate, cu responsabilitatea care vine cu o astfel de libertate). „Utilizabilul” din programa școlară pare să nu aibă legătură cu înțelegerea și conștientizarea erei digitale, a societății cunoașterii. Nu există o integrare a calificării (formarea ca utilizator) în contextul socio-cultural în care ne desfășurăm. Pentru asta ar trebui propuse alte competențe și conținuturi.

O întrebare îndrăzneață ar fi ce vrem să se întâmple în viitor cu aceste persoane, viitorii adulți, în ce lume ar trebui ei să trăiască, ce lume ar trebui ei să creeze? Dacă din programa școlară lipsește contextul actual, atunci lipsește și perspectiva asupra viitorului.

Dar dacă PCI nu ar fi TIC și în loc de tehnologii ar aparține de arte? Este imaginea digitală doar tehnologie?

Imagine digitală. Creație digitală. Artă digitală. Arta și noile medii. Noile tehnologii. Programare. Codare. Procesare computerizată a imaginii. Interfață. Internet. Media digitală. Educație media digitală. Educație de artă digitală. Educație de artă. Pedagogia artei. Pedagogia artei digitale.

În pedagogia artei digitale, imaginile digitale nu sunt folosite doar ca ilustrare în format digital a artei plastice, imaginile nu sunt doar fotografii frumoase cu lucrări de artă sau picturi digitale. Arta creată, analizată și utilizată este arta digitală. Arta digitală este artă contemporană (s-au dezvoltat ambele începând cu anii 1960). În procesul de creație digitală este inevitabil angrenată dezvoltarea abilităților tehnice. Pedagogia artei digitale ține cont de procesul creativ în contextul digital, al APP-urilor, al imaginilor digitale, al internetului și comunicării online, dar și al artei contemporane puternic influențate de lumea digitală. Fără o abordare critică a mediului digital, a instrumentelor digitale, a contextului cultural actual, fără educație media digitală și educație de artă contemporană, PCI riscă să existe într-o realitate paralelă cu lumea actuală. Cunoștințele despre cum funcționează un program nu garantează creativitatea sau originalitatea. Noile medii digitale nu sunt simple instrumente de informare sau de creare de conținut digital, ele modelează informațiile pe care le transmit și sunt la rândul lor modelate de lumea fizică și culturală în care funcționează.

Pedagogia artei digitale poate acoperi cele trei scopuri ale lui Gert Biesta, poate cuprinde competențe și conținuturi, metode și materiale pentru calificare, socializare și subiectivizare.

Distanța dintre programa școlară și lumea contemporană o parcurg în mare parte invers, de la persoana mea de artistă (de artă conceptuală și video) la sistemul de educație și copiii, și tinerii pe care-i întâlnesc. Undeva la mijloc ne întâlnim între media socială, educație media, lumea internetului, arta digitală și arta plastică. Am dezvoltat o serie de strategii de amortizare a șocului, de familiarizare și împrietenire, de transformare și descoperire. Adaptarea programei școlare am realizat-o prin proiecte sau activități create în mod special pentru contextul local și grupurile cu care lucrez, termenul lui Pablo Helguera de transpedagogie ar putea defini o parte din proiectele realizate în cadrul PCI. Sunt o artistă pedagog care îi învață pe elevi artă digitală.

Legat de partea de practică, există o ordine a pașilor pe care-i urmăm: contextualizare (a subiectului abordat, istorică, tehnică, locală, artistică, vizite la spațiile de artă din Arad, la expoziții din zonă, filme documentare, colaborări locale etc.), exerciții tehnice (exerciții de creativitate, instrucție/pas cu pas pentru programe digitale, APP-uri, fotografie digitală, video, este un proces în colaborare), conceptualizare (dezvoltarea de idei de lucrări, exprimare în formă de text a ideii, exerciții de creativitate și dezvoltarea imaginației etc.), cercetare (căutare online, colectare informații, corelare informații, analiză critică, educație media etc.), corelarea ideilor cu tehnologia, creație/realizarea lucrării/ transpunerea ideii în imagine (lucrările sunt colaje digitale, fotografie contemporană digitală, ilustrație, design grafic, artă video, artă GIF, instalație când organizăm o expoziție la Kinema Ikon4, de exemplu), discuție pe baza lucrării (susținerea şi analiza lucrărilor în grup), expunerea publică a lucrărilor (periodic, realizăm proiecte ce sunt publicate online sau expuse în diferite spații, ca spațiul Kinema Ikon Arad, recent la galeria Kunstberzirk din Stuttgart, Cafeneaua KF și, bineînțeles, holul școlii).

Anul acesta, vom organiza împreună cu elevii cea de-a treia expoziție la Kinema Ikon Arad, se numește „Your views” (titlul unei lucrări video în colaborare de Gillian Wearing) și vor fi expuse lucrările a în jur de 30 de elevi.

Acest text este despre analiza programei școlare pentru o argumentare mai clară, dar și exemplul unui demers ce mulți profesori de arte îl fac, își creează propria pedagogie ca pe o lucrare de artă. //

Articol de Nita Mocanu, artist vizual și profesor.

1. Ministerul Educaţiei și Cercetării. Consiliul Naţional pentru Curriculum. Programe Şcolare, Procesarea computerizată a imaginii, clasa a XI-a, filiera vocaţională, profil artistic, specializările arhitectură, arte ambientale, design, arte plastice, arte decorative, București, 2009

2. Ministerul Educaţiei și Cercetării. Consiliul Naţional pentru Curriculum. Programe Şcolare, Procesarea computerizată a imaginii, clasa a XI-a, filiera vocaţională, profil artistic, specializările arhitectură, arte ambientale, design, arte plastice, arte decorative, București, 2009

3. Biesta, G (2020)

4. https://specialarad.ro/kinema-ikon-intinereste-pentru-ca-asa-vrea-si-asa-a-vrut-mereu-foto/