Doua scurt-metraje romanesti la Berlin

Doua scurte romanesti (alaturi de un lung-metraj - Legaturi bolnavicioase, de Tudor Giurgiu) au fost prezentate la Berlinala de anul acesta: Tertium non Datur, de Lucian Pintilie, si Visul lui Liviu, de Corneliu Porumboiu. Ele au fost proiectate si la Institutul Cultural Roman, în aceeasi formula, si poate ca vreun distribuitor va avea inspiratia sa cumpere “calupul” si sa-l distribuie în cinematografe, asa cum facuse Independenta Film cu cinci scurt-metraje romanesti (inclusiv Visul lui Liviu) acum ceva timp.

Despre Visul lui Liviu am mai scris la vremea respectiva - acum vreo doi ani, cand el a iesit pe ecrane. E unul dintre cele mai bune filme scurte romanesti din ultimii ani si chiar ar merge “gonflat” la marimile unui lung-metraj (spre 80-90 de minute - el are deja 39 de minute în forma actuala), întreaga-i structura fiind mai degraba specifica lung-metrajului: ritmul destul de lent, laitmotivul visului ce revine de prea multe ori pentru un scurt-metraj, personajele numeroase, analiza minutioasa a relatiilor dintre ele... Ai senzatia ca filmul se termina prea repede si ca, atunci cand intri mai bine în atmosfera, totul s-a sfarsit. Corneliu Porumboiu e, oricum, unul dintre cei mai promitatori tineri regizori romani - ramane doar sa gaseasca destula forta si sa razbata prin jungla cu dinozauri care e cinematografia romana, ca sa treaca la lung-metraj.

Lucian Pintilie marturiseste ca a-nceput sa descopere placerea de a face filme scurte. Chiar si lung-metrajele lui s-au scurtat si “intimizat” în ultimii ani - Niki Ardelean, colonel în rezerva si Dupa-amiaza unui tortionar sunt doua bijuterii aproape “de camera”. Tertium non Datur e o ecranizare dupa Capul de zimbru, de Vasile Voiculescu, transpusa din primul în al doilea razboi mondial. Sarcasmul lui Pintilie îsi gaseste aici teren fertil, iar ironia la adresa “valorilor traditionale” ale poporului roman e împanata cu accente grotesti, gogoliene. Ceea ce e excelent în nuvela lui Voiculescu e faptul ca ironia se poate extinde la elogiile sforaitoare cu care se-mpauneaza orice popor, dar asta nu-i va împiedica pe pigmeii obtuzi sa se indigneze în fata “antiromanismului filmului lui Pintilie”. Cu atat mai rau pentru ei, caci Lucian Pintilie ne face si aici dovada valorii sale. Chiar daca filmul nu e o capodopera, el e foarte bine tinut în mana: de la imagine si montaj, la interpretari - foarte bun Tudor Istodor; asa cum îl stim Victor Rebengiuc; si excelent în mutismul lui Cornel Scripcaru. Muzica Adei Milea însoteste genericul de final si e cum nu se poate mai potrivita. Un filmulet (precedat de cel al lui Porumboiu) pe care sa speram ca-l va putea vedea toata lumea în salile de cinema.