Femeile în comunism

Cărțile care survolează sau, mai mult, cele care adâncesc materia atât de complicată a relațiilor femeilor cu diversele întrupări (instituționale sau non-instituționale) ale ideilor comuniste sunt încă prea puține față de extraordinarul potențial pe care îl are o asemenea linie editorială și de cercetare. Claudia‑Florentina Dobre – doctor în istorie al Universității Laval din Québec, cercetătoare la Institutul de Istorie „N. Iorga”, președinte al Centrului de Studii Memoriale și Identitare, director al revistei MemoScapes. Romanian Journal of Memory and Identity Studies și, de asemenea, corealizatoare a filmului documentar dedicat deportărilor din perioada comunistă, „Povestiri din Bărăgan. Amintiri din Siberia românească” – adaugă, cu contribuții remarcabile publicate (relativ) recent, câteva titluri din această bibliotecă, deschisă, de (între altele) etică și istorie. Cele două cărți semnate de Claudia-Florentina Dobre la care mă voi referi în cele ce urmează – „Martore fără voie. Fostele deținute politic și memoria comunismului în România” (A) & „Eroine neștiute. Viața cotidiană a femeilor în perioada comunistă în Polonia, România și RDG” (B) – au apărut aproape una după alta, la aceeași editură, Cetatea de Scaun din Târgoviște.

A1. „Martore fără voie” e cartea care, odată cu relatarea și, pe mai multe niveluri, cu analiza făcută confesiunilor unor femei extraordinare, cu un destin extraordinar în comunism, duce mai departe – termenul care urmează e folosit de mai multe ori în carte – „patrimoniul narativ al represiunii”. Aș îndrăzni să pun, în raport cu această formulă, chiar un accent pentru a face mai clară o anume dimensiune etică a acestui proiect – e vorba, odată cu „patrimoniul narativ”, și de un „patrimoniu al verticalității” în chestiunea represiunii. Simultan, un demers – de cercetare mai întâi, editorial/publicistic mai apoi – e și unul care întreține un fel aparte de memorie. În formula lui Bogumil Jewsiewicki, cel care prefațează volumul, „cuvântul celor care depun mărturie de­spre comunism devine astfel o armă împotriva uitării și mai ales un document în procesul virtual împotriva comunismului. Totuși, acest cuvânt nu strigă răzbunare, ci cheamă la acțiune pentru ca un astfel de regim opresiv să nu mai fie niciodată posibil în România”.

A2. În mantaua unei direcții relativ recente din științele sociale – „reîntoarcerea actorului” –, „Martore fără voie” – la origine teza de doctorat a Claudiei-Florentina Dobre, publicată în Canada, însă, în versiune românească, de carte, semnificativ ajustată – „caută să afle impactul evenimentelor istorice asupra indivizilor și tehnicile folosite de aceștia pentru a face față schimbărilor. Teza își propunea să sesizeze impactul istoriei asupra destinului indivizilor, dar și asupra discursului despre aceste provocări”. O cercetare – o teză de doctorat și, iată, din 2021, și o carte în limba română – „de graniță”, cu punct de pornire în „poveștile de viață”, cu o interpretare transdisciplinară – sociologie calitativă și istorie, sociologia memoriei și istoria memoriei.

A3. Înainte de a începe propriu-zis cercetarea, Claudia-Florentina Dobre are, la scurt timp după o reeditare din 1999, o lectură esențială – e o carte în urma căreia, spune aceasta, „am fost bulversată”. Cartea e marele document de memorie – și unul dintre primele documente totodată despre realitatea infernală (la propriu) a comunismului – al Adrianei Georgescu, „La început a fost sfârșitul”.

A4. Lecturi fondatoare, întâlniri decisive (Claudia-Florentina Dobre relatează despre un asemenea moment de cotitură pentru cercetarea sa), așadar, dar și mirări decisive pot contura și filtra o decizie importantă de carieră. De exemplu: „m-a frapat în momentul alegerii temei mele de cercetare referitoare la memoria persecuțiilor din perspectiva feminină în România postcomunistă lipsa interesului public pentru această problematică. M-am întrebat atunci de ce oare în România martorul represiunii nu se bucură de vizibilitate și apreciere publică? De ce nu a devenit acesta un reper în interpretarea trecutului recent și mai ales de ce nu a devenit un reper moral al societății post-comuniste?”.

A5. Una dintre structurile de rezistență care susține decisiv arhitectura acestui proiect are în centru crearea a ceea ce autoarea (pe urmele lui Avishai Margalit) numește „comunitate de memorie”. În centrul acesteia, „mărturisitoarele”, a căror intrare în scenă urmează cadența pe care o impune „tehnica bulgărelui de zăpadă” – a existat o „informatoare principală care m-a prezentat fostelor sale colege de închisoare, care la rândul lor m-au prezentat altor colege și amice. La un moment dat le-am rugat pe aceste doamne să mă prezinte unor colegi de detenție, foști deținuți politici, pentru a-mi verifica astfel ipotezele”.

A6. Mărturisitoarele alese de Claudia-Florentina Dobre sunt: Micaela Alexandra Ghițescu, Zina Maria Viorica Popa, Silvia Eugenia Vasiliu, Ioana (Hudiță) Berindei, Aurora (Lola) Ilea (căsătorită Dumitrescu), Constanța Georgescu (căsătorită Moței), Ileana Samoilă (sau Elena Opriș, cum apare în actele comuniste). Povestea de­spre comunism pe care o spune Claudia-Florentina Dobre e despre diferențele specifice și despre recurențele care apar în confesiunile acestor „martore”, dar e și cu mult mai mult decât atât. În cercuri concentrice, în relatări pe orizontala cronologică /istorică a fenomenului, în „descinderi” tematice, în carte e – abundent și demn de toată admirația – și despre: poziția martorului – societatea postcomunistă și foștii deținuți politici; victime și eroi – cadrele naționale și sociale ale memoriei; povești de viață la feminin – teme și conținut; tărâmul etic al mărturiilor – o perspectivă feminină; avatarurile identității.

A7. „Martore fără voie” e în afara unei perspective feministe, dar și dincolo de paradigme de interpretare al căror scop sunt fie victimizarea, fie eroizarea. O ultimă observație – ușor și, sper, fecund provocatoare – din finalul volumului de­spre două tipuri de discursuri publice de la noi: „dacă foștii deținuți vorbesc în nume propriu și se promovează pe sine, fostele deținute intervievate de mine își asumă o misiune milenară, aceea de a transmite valorile mediului de apartenență, ale comunității și familiei, precum și valorile universale ale dreptului omului de inspirație creștină”.

B1. „Eroine neștiute. Viața cotidiană a femeilor în perioada comunistă în Polonia, România și RDG” e, detaliul e relevant pentru acribia minimală, nu un volum de autor; Claudia-Florentina Dobre e editorul și „dirijorul” decisiv pentru volumul în limba română care antologhează rezultatele unui proiect de cercetare interdisciplinar și transnațional – „(Re)câștigarea viitorului prin (Re)construirea trecutului – Narațiunile

femeilor despre viața cotidiană în comunism în Polonia, România și Republica Democrată Germană (RDG)”.

B2. În 2019, la Poznan University Press (și în limba engleză) apare o carte care aranjează, dintr-o anume perspectivă, tematica proiectului de cercetare mai înainte menționat – unghiul privilegiat fiind acela privitor la „moștenirea și transmiterea valorilor și amintirilor de familie de către femei de-a lungul a trei generații” în cele trei țări.

B3. Cartea de față, publicată în limba română, schimbă perspectiva; ea „pune în evidență cotidianul feminin în Polonia, România și fosta RDG, de la instaurarea comunismului și până la prăbușirea acestui regim în 1989”. În rezumat, a propos de metoda de lucru: interviuri narative structurate și focus-grupuri – analiza datelor / amintirilor / experiențelor transmise cu ocazia acestor înregistrări primare – în fine, studiu comparativ despre viața de zi cu zi a femeilor din cele trei țări comuniste.

B4. România, RDG și Polonia sunt „paradigmatice dacă le privim din perspectiva unicității modului de funcționare a regimului comunist, dar și a adaptării și/sau neadaptării la acest regim atât a populației, cât și a diverselor instituții ale societății”.

B5. Cele trei țări acoperă, în majoritatea evaluărilor cu privire la „implementarea” comunismului, un eșichier extrem de generos. Polonia – cea mai refractară la comunism (o butadă atribuită lui Stalin citată și în cartea de față: „e mai ușor să pui șaua pe-o vacă decât să introduci comunismul în Polonia”). Germania de Est (RDG) – „s-a apropiat cel mai mult de societatea ideală comunistă”. România – „undeva la mijloc între cele două; (...)s-a comunizat în profunzime, deși era țara cea mai puțin înclinată spre comunism”.

B6. Sunt trei marile secțiuni ale acestei cărți. Prima asigură referințele pentru cadrul epocii – cu accent pe ceea ce pierd și/sau câștigă femeile care trăiesc în lumile comuniste. A doua: analitica elaborată a cercetării de teren – cu un design foarte ofertant (sunt trei categoriile de vârstă luate în discuție – femeile tinere la începutul comunismului care au prins toată epoca, femeile care au cunoscut „anii normalizării și criza sistemului” și cele care au cunoscut doar finalul epocilor comuniste în țările lor). A treia – studiile de caz despre represiune (România), migrații (Polonia) și răpirile de copii (RDG).

B7. Cu nuclee de experiențe comune, dar și cu diferențe specifice derivate din experiențe politice macro diferite, „femeile, modelatoarele vieții cotidiene în comunism, au reprezentat atât motorul schimbării, cât și punctul fix al păstrării tradițiilor”, notează Claudia-Florentina Dobre.

Bref – două lucrări importante, cu adevărat valoroase despre problematica aceasta extrem de generoasă pentru cercetători a comunismului. Și în sine, și ca sugestii pentru dezvoltări ulterioare! //

Claudia-Florentina Dobre

Martore fără voie.
Fostele deținute politic și memoria comunismului în România

Editura Cetatea de Scaun,
Târgoviște, 2021, 325 pagini

Claudia-Florentina Dobre

Eroine neștiute.Viața cotidiană a femeilor
în perioada comunistă în Polonia,
România și RDG

Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște,
2020, 329 pagini