Pe aceeași temă
Ceea ce defineste reflectarea problematicii europene in spatiul mediatic autohton este deficitul de luciditate si informare intelectuala; osciland intre relatarea de tip tabloid si recursul la retorica triumfalista, cotidienele par sa fie dominate de intentia de a reduce fenomenul de integrare la parametrii familiari politicienilor nostri. De la cozile in vederea deplasarii la munca in strainatate, pana la restrictiile impuse de terte state, tabloul care se naste este unul deconcertant. Rigoarea abordarii este absenta, atat la nivelul decidentului politic, cat si la cel al actorului de presa.
Viitoarele euro-alegeri parlamentare pot fi citite, anticipativ, mai degraba ca o radiografie a reorientarilor partinice decat ca un moment de afirmare a constiintei democratice comune. Decalajul dintre orizontul de asteptare si realitatea unei tranzitii institutionale complicate nu mai poate fi ignorat, decat cu riscul resurgentei populismului drapat in faldurile unei reactii antieuropene. Admiterea in Uniune nu poate compensa fragilitatea unui sistem de guvernare, dupa cum nu poate conduce, ca prin miracol, la civilizarea dialogului public.
Europa si "specificul national"
Consolidarea academica a studiilor europene este un efect curricular al progresului in directia unei raportari echilibrate, intemeiate pe metodele si instrumentele oferite de stiinta politica, sociologia politica, istoria ideilor si analiza economica. Odata cu asumarea acestei paradigme, investigarea relatiei dintre identitatea romaneasca si provocarea aderarii inceteaza sa mai fie cantonata in teritoriul dezbaterilor televizate. Refuzul diletantismului, ca si al volatilitatii mediatice defineste regulile jocului intelectual, astfel instituite.
Volumul coordonat de Ana-Maria Dobre si Ramona Coman, Romania si integrarea europeana*, este exemplar pentru directia de evolutie schitata anterior: profesionalizarea cercetarii ofera sansa convocarii unor analize diverse, al caror numitor comun este dat de prezenta tensiunii dintre constructia nationala, tranzitie si exigentele europenitatii. Aparenta ariditate a statisticilor se intalneste cu mutatiile ideologice si cu complexitatea fenomenului de reorientare a participantilor partinici.
Introducerea semnata de cele doua coordonatoare ale volumului evoca ambiguitatea fecunda a termenilor implicati in aceasta discutie: dezbaterea pe marginea viitorului european al Romaniei presupune, pe de o parte, luarea in calcul a nasterii unei structuri de guvernare continentale, distincta de cea nationala, dar si investigarea, pe de alta parte, a raportului care se stabileste intre conditiile schitate de Uniune si raspunsul autoritatilor din Romania. Comunicarea dintre cele doua nivele este departe de a fi irelevanta: in absenta unei asumari a dimensiunii democratice, proiectul european risca sa fie confruntat cu rezistenta electoratelor din statele membre. Esecul tentativei de adoptare a Tratatului Constitutional indica, dramatic, incapacitatea Conventiei si a guvernelor europene de a genera un text a carui valoare simbolica si legala sa fie una comparabila cu cea a unui document constitutional autentic. Incurajarea nasterii atasamentului civic european ramane o promisiune invocata, periodic, in discursul oficial al Uniunii.
In cazul Romaniei, "europenitatea" ramane o tema ce mobilizeaza pasiuni, indisociabila fiind de definirea moderna a natiunii. Admiratia mimetica si detasarea protocronica sunt extremele atitudinale comune. Istoria relatiei dintre intelectualii autohtoni si angajamentul european este, la randul ei, una fascinanta in cel mai inalt grad.
Pe acest nivel al arheologiei conceptelor si sensibilitatilor, istoria ideilor este o prezenta metodologica esentiala. Restituirea unui corpus de texte, interogat cu instrumentele istoriei mentalitatilor, ofera ocazia deconstruirii catorva dintre stereotipurile cu valoare de circulatie in spatiul intelectual. Traditia ilustrata de Adrian Marino sau Alexandru Dutu tine de linia inaugurata de studiile lui Pompiliu Eliade si E. Lovinescu: istoria ideilor, in plan romanesc, este imposibil de separat de actiunea unui principiu al vaselor comunicante. Miza polemica si provocare identitara, definirea "europenitatii" este parte a demersurilor fondatoare romanesti, in intervalul de dupa mijlocul secolului al XVII-lea. Dialogul dintre romanitate si europenitate dubleaza discursiv inventarea modernitatii insesi.
Istoria romaneasca a ideii de "Europa" , schitata de Laurentiu Vlad, duce mai departe sugestiile fecunde ale unei scoli de cercetare initiate de Ale xandru Dutu: gratie efortului de relectura, textele "cronicarilor" inceteaza sa mai fie o materie inerta, inofertanta intelectual, fiind convertite in laboratorul ideologic ce anunta temele secolelor XIX si XX. De la trasarea granitelor "Evropei" pana la stabilirea liniilor esafodajului de mentalitate a umanistilor din arealul romanesc, analiza lui Laurentiu Vlad reabiliteaza un patrimoniu a carui semnificatie poate fi recuperata doar prin detasarea de metoda istoriei literare traditionale. Iesind din paginile de manual in care au fost exilati, "cronicarii" isi revela o identitate ignorata, iar discursul lor anticipeaza dilemele identitare ale celor ce le urmeaza cronologic.
Caci identitatea si constructia ei se afla in centrul polemicilor pe care le inventariaza si Keith Hitchins in contributia sa: tensiunea, latenta, dintre "forma" si "fond" explica, pana la un punct, maniera de configurare a campului intelectual de la noi, in anii de dupa 1848. Redefinirea categoriilor cu care istoria ideilor opereaza ("europenizanti" versus "traditionalisti") este necesara cu atat mai mult cu cat reperele originare ale celor doua directii sunt identificabile in spatiul european. Ca si in cazul Rusiei, acolo unde caramizile slavofile sunt puse doar dupa socul aculturatiei radicale, intelectualii "traditionalisti" exprima, oricat de paradoxal ar putea parea la o prima vedere, un elan sincronizator cu linia unei reflectii "contrarevolutionare", linie ce va marca istoria culturala si politica a continentului.
Institutii, societate si partide
Raportarea la "europenitate" este modelata, in deceniul si jumatate postrevolutionar, de presiunea institutionala pe care aderarea la structurile continentale o implica. Accentul se muta din spatiul cultural catre politic si economic. Nasterea unei noi "limbi de lemn", ca vehicul de comunicare destinat sa reflecte valorile Uniunii in cadrul romanesc, este efectul secundar al unei abordari ce nu a privilegiat niciodata distantarea critica. Butaforia statala a fost destinata sa mascheze precaritatea democratica a structurilor de guvernare nationale.
Istoria politica de dupa 1989 poate fi rescrisa din unghiul de vedere al influentei pe care "europenizarea", ca racordare institutionala, o detine in spatiul public de la noi. Incercand un bilant al unor cercetari anterioare, studiul lui Cristian Preda surprinde relatia, delicata, dintre identitatea partinica interna si aspiratia de integrare la nivelul familiilor ideologice din Parlamentul Uniunii. Recentele convertiri la doctrina "populara" isi au originile in disparitia actorilor ce ilustrau valorile crestin-democratiei, ca si in atractia pe care obtinerea respectabilitatii europene o exercita la nivelul elitei politice. Modul in care Romania si-a proiectat viziunea asupra constructiei constitutionale europene, sugereaza Ruxandra Ivan, este indatorat unui primat al valorilor economice, in detrimentul unei dimensiuni simbolice, de natura constitutionala: amprenta identitatilor partinice locale este vizibila si aici.
Natura modulara a volumului de fata permite punerea in pagina a unor studii dedicate unor entitati sau strategii centrale in dinamica "europenizarii" institutionale. De la reglementarea activitatii de "lobby" in cele doua spatii, european si autohton (studiul Ramonei Coman) si configurarea politicilor regionale (analiza Anei-Maria Dobre), pana la nivelul abordarilor in domeniul mediului (Cristina-Maria Arion) si al evolutiei mediului de afaceri (perspectiva lui Liviu Voinea), domeniile centrale sunt plasate in contextul general al Uniunii Europene, ca si in cel regional, central si est-european.
Fara a fi niciodata arida sau irelevanta, reflectia asupra Europei readuce in centrul discutiilor publice valoarea fundamentala a angajamentului democratic. Miza ultima a europenizarii, ca proces politic si juridic, este transformarea statului insusi, prin nasterea identitatii civice autentice. Caci transparenta deciziilor si responsabilitatea legala efectiva sunt unicele garantii prevenind renasterea arbitrariului etatic.
*Ana-Maria Dobre, Ramona Coman, coordonatori, Romania si integrarea europeana, Institutul European, Iasi, 2005, 351 pagini
