Pe aceeași temă
Imediat după închiderea Festivalului Național de Teatru, ediția a XXIV-a, a debutat un alt festival național, de data aceasta de teatru independent.
Aflat de abia la a doua ediție, FNTi (3-9 noiembrie) este un proiect câștigător AFCN, inițiat de Fundația Godot. Prin plasare în calendarul festivalier imediat după FNT, dar și după o toamnă de teatru independent care numără alte două festivaluri importante – Festivalul UNDERCLOUD (1-11 septembrie) și Maratonul Teatrului Independent (29 septembrie – 5 octombrie) –, FNTi își propusese încă de la prima ediție să reunească mișcarea independent, încercând să coaguleze o structură de parteneriate și schimburi care să ducă la nașterea unei structuri specializate și puternice, apte să apere și să reprezinte interesele individuale și de grup ale celor care fac teatru în afara zidurilor instituțiilor de stat.
Pentru cei mai puțin familiarizați cu mișcarea independent de teatru, iată câteva informații. Viața teatrală românească s-a bazat în special pe companiile de teatru private încă din secolul al XIX-lea. Însă instaurarea comunismului va duce la unul dintre cele mai grele momente pentru teatrul românesc. Sunt naționalizate companiile private și actorii sunt obligați să depindă instituțional de o singură entitate artistică. Era o practică politică răsăriteană: în aprilie 1919, când Béla Kun înființează Republica Sovietică Ungară, printre primele măsuri luate a fost naționalizarea teatrelor, iar mai apoi a băncilor și fabricilor. Lenin fusese cel care semnase primul act de naționalizare a tuturor teatrelor, motivând că „valorile culturale fac obiectul naționalizărilor“.
Teatrul independent reapare ca fenomen după 1990. Din cauza crizei financiare și a obsesiei pentru profit, procesul debutează cu dificultate. Un prim pas revelator, deși cu o existență scurtă, este Teatrul Levant, condus de Valeria Seciu, înființat în 1990. Urmează primele săli independente care se deschid aproape în același timp: Teatrul LUNI de la Green Hours (iunie 1998) și Teatrul ACT (septembrie 1998). Aceste spații au adus schimbări în fizionomia spectacolului românesc și profilul spectatorului de teatru prin repertoriu, experiment, aducerea spectatorului în intimitatea scenei și sistemul managerial care pregătea noile premiere. Succesul acestor teatre private a făcut ca instituțiile de stat să se grăbească să-și deschidă săli asemănătoare (Teatrul Odeon, Teatrul Bulandra, Teatrul Mic, Teatrul de Comedie) sau să angajeze creatori de teatru - clienți ai teatrulor independente – pentru a recâștiga publicul pierdut sau pentru a-și actualiza repertoriul.
Dintre teatrele independente, la începutul anilor 2000 cele mai importante în București au fost Teatrul LUNI de la Green Hours, unde au debutat importanți regizori și dramaturgi, precum Radu Afrim și Gianina Cărbunariu; respectiv, Teatrul ACT - care în perioada 1998-2010 a reușit să coaguleze un grup important de actori (care s-au constituit în companii de teatru privat, dar fără spațiu de joc), traducători de dramaturgie contemporană, debutând dramaturgi străini la modă (Neil LaBute, David Mamet), dar implicându-se activ și în introducerea pe piața românească de teatru a dramaturgiei mai puțin accesibile (autori norvegieni, suedezi, japonezi) prin susținerea unor programe de spectacole-lectură urmate de discuții. În prezent, cele două teatre trec prin dificultăți: Teatrul ACT și-a pierdut toți sponsorii și trăiește exclusiv din vânzarea de bilete (între timp, prețul unui bilet la ACT a ajuns și la 75 lei), iar Teatrul LUNI, după ce a fost forțat să părăsească adresa (Calea Victoriei nr. 120) pentru câteva stagiuni, încearcă să-și recâștige atât publicul spectator, cât și tinerii actori care s-au împrăștiat la alte adrese, adiacente Căii Victoria, precum Godot (Café-)Teatru și UnTeatru.
Godot (Café-)Teatru funcționează de patru ani și a reușit să-și amenajeze la aceeași adresă două spații de joc. În fiecare seară pot avea loc trei spectacole diferite, ceea ce face din Godot cel mai căutat teatru independent din București. George Remeș, inițiatorul și proprietarul Godot (Café-)Teatru, este și cel care a dezvoltat ideea unui festival național independent, reușind să pună bazele unei structuri care nu numai că face o triere valorică printre producțiile independente realizate în ultimii ani în România, dar sprijină funcționarea pe perioada festivalului a unei serii de întâlniri și ateliere pe teme relevante legate de funcționarea și sustenabilitatea în zona de teatru independent. Festivalul funcționează și ca o platformă de dezbateri și dialoguri, care iau în discuție organizarea și funcționarea sectorului de teatrul independent pentru o mai bună vizibilitate și pentru crearea unui context în care toți cei implicați să se bucure de deplină libertate artistică și recunoaștere a activității lor.
La această a doua ediție, au avut loc patru evenimente de tip atelier. Primul dintre ele a fost un atelier focalizat pe dezvoltarea conexiunii între minte – emoție – corp. Ana Pasti, trainerul workshop-ului, explica: „Când un actor se încălzește prin mișcare, ceea ce își încălzește real este imaginația, nu corpul. Corpul în mișcare este doar un instrument al fanteziei actorului, un mijloc de accesare a creativității“. Ana Pasti a absolvit un Master pe Arta Actorului (2011-2014) la prestigioasa universitate privată USC din Los Angeles, cu o bursă Fulbright.
Prin amabilitatea Ambasadei SUA la București, FNTi a beneficiat de prezența lui Eugene Buica, profesor de actorie la Los Angeles, unde a ajutat activ la pregătirea a peste 4.000 de actori. La București,. a susținut un atelier de trei zile pe tehnica Meisner. „Actorii învaţă cum să trăiască cu adevărat în prezent şi să aducă autenticitate muncii lor, în timp ce devin prezenţi şi pentru partenerii lor de joc. A-ţi asculta partenerul şi a reacţiona sincer în faţa lui în fiecare moment este baza actoriei. Exerciţiul repetiţiei este singura modalitate prin care se creează această bază.“ Printre actorii instruiți și fideli tehnicii Meisner se numără: Robert Duvall, William H. Macy, John Malkovich, Kathy Bates și regretatul Philip Seymour Hoffman.
Florentina Bratfanof a susținut un workshop în care participanții au trecut prin situaţii şi exerciţii similare celor care se întâmplă în timpul unui casting de film: distribuirea unor fragmente de scene la prima vedere, improvizaţie, filmări individuale ale probelor și feedback profesional în timp real.
Un eveniment inedit introdus în România cu ocazia FNTi a fost 24-hour Play (în traducere – Piesa de 24 de ore). Este un maraton creativ (și competitiv, în același timp) teatral care a apărut la New York în 1995, iar datorită succesului de care s-a bucurat, a fost copiat ulterior și în alte orașe cu o bogată tradiție de spectacol: Londra, Los Angeles, Chicago, Florența, Dublin și Atena, inclusiv în ambițioasa formă de 24 hour Musicals. Responsabilă de varianta românească a fost Miruna Bilei (actriță). Întreg procesul de construcție a spectacolului - de la alegerea echipei, la scrierea piesei, repetiţii și până la ridicarea cortinei - durează 24 de ore. Spectacolele astfel rezultate au o durată care nu depășește 10-15 minute, dar de cele mai multe ori reprezintă un laborator creativ din care se dezvoltă ulterior spectacole de succes. Lumea business are sesiuni de brainstorming; teatrul contemporan are 24 hours Plays.
Festivalul s-a desfășurat contând pe contribuția și munca creative a unei infrastructuri de 18 oameni și peste 20 de voluntari. Spațiile partenere au fost: Teatrul LUNI de la Green Hours, UnTeatru, Teatrul de Artă Bucureşti, Teatrul ARCA, În Culise Teatru Pub, Teatrul de pe Lipscani, Teatrul de Sufragerie, Teatrul Mignon și Teatrul Coquette.
În selecție s-au înscris 55 de spectacole din București și 35 din țară (Constanța, Cluj, Sibiu, Arad, Baia Mare, Oradea, Sf. Gheorghe, Iași, Timișoara, Brăila, Botoșani, Brașov și Craiova). În final, au rămas în programul festivalului (FNTi) 51 de spectacole. Marea majoritate a spectacolelor au venit la București pentru a fi văzute – într-un schimb de impresii artistice și schimburi teatrale mult așteptat -, neintrând în atenția juriilor (au existat două jurii) care, la finalul festivalului, au alcătuit o listă cu zece poziții, unele dintre ele evidențiind spectacole, altele idei, iar altele pe executanții lor.
Despre cele mai reușite zece spectacole independente din România și oamenii implicați în procesul lor creativ, în numărul viitor.
