Pe aceeași temă
Legaturi bolnavicioase e cel mai recent film romanesc iesit în salile de cinema si e o premiera in cateva privinte. In primul rand e un debut regizoral - Tudor Giurgiu. Apoi, un debut (foarte bun) in actorie - Ioana Barbu. Si, mai ales, un film care sparge un tabu: abordarea homosexualitatii in cinematograful romanesc.
Ca film de debut, Legaturi bolnavicioase e mai mult decat onorabil. Bine filmat (imaginea Alexandru Sterian), cu o poveste clara (scenariul Cecilia Stefanescu, dupa propriul roman; dialoguri Razvan Radulescu si Cecilia Stefanescu), bine si chiar foarte bine jucat (pe langa Ioana Barbu, Tudor Chirila si Maria Popistasu in roluri principale; plus cativa actori consacrati: Mircea Diaconu, Catalina Murgea, Tora Vasilescu), filmul e retrasarea iubirii dintre doua studente (povestita cu inserturi din off), pigmentata cu iubirea incestuoasa a uneia din ele pentru fratele sau (Popistasu-Chirila). E un scenariu indraznet, cu puncte de maxim - scena de la tara, cand sunt deconspirate, in timpul unui scandal, toate aceste legaturi; sau cu alte scene cel putin foarte bine jucate - cea de acasa de la Kiki, o masa in familie extrem de naturala. Naturaletea, firescul sunt, de altfel, unele din punctele forte ale filmului si unul din meritele majore ale regizorului.
Filmul are insa si minusuri, iar cel mai important e ca nu reuseste sa gaseasca tonul just - intre implicare mai puternica in poveste si-n drama (cu riscul de a se cadea in lacrimogen) si distantarea voita. Tudor Giurgiu tinde spre a doua varianta, dar filmul sufera de o raceala rau asumata - de aici senzatia de "caldut", de film facut in general bine dupa o reteta scenaristica si cam atat. Simti ca se va intampla ceva la un moment dat si se intampla - scandalul de la tara. Are tensiune, dar ar fi putut avea mai multa. Si mai multa forta. E, totusi, un inceput foarte promitator (a fost prezentat in Panorama berlineza si in competitia internationala a Festivalului de la Sofia), iar Tudor Giurgiu cu siguranta ca-si va gasi tonul (cel mai probabil, unul distant, rece, calculat) in filmele viitoare.
E de asteptat ca filmul sa aiba succes de public. Nu doar ca subiectul va starni multe controverse (ceea ce face bine pentru incasarile oricarui film), dar si promovarea e facuta foarte bine.
Legaturi bolnavicioase ar trebui analizat insa si intr-un context. Ca si Moartea domnului Lazarescu, filmul a fost terminat repede, lansat si promovat in mod profesionist. Apoi, in mai multe privinte, e o gura de oxigen, iar cei care vad in el doar defecte ar trebui sa se gandeasca pe de o parte la debuturi gen Italiencele, Tancul sau Despre morti numai de bine, iar pe de alta parte la filmele lui Nicolaescu, Pita sau Carmazan. E o gura de oxigen in sensul in care rupe, ca si alte filme ale noii generatii de realizatori, cu o serie de simboluri greoaie (Tancul; Orient Express) sau cu povesti incoerente, confuze (Femeia visurilor; Ambasadori, cautam patrie). Cred ca a venit momentul in care s-a ajuns la acea masa critica incepand cu care putem vorbi de o noua generatie de regizori. Poate nu de un nou val, caci ei nu fac parte dintr-un grup, nu au vreo platforma comuna, nu sunt uniti, nu-si propun in comun sa lupte contra ceva, ci sunt individualitati. Asa ca termenul de "noua generatie" ar fi mai potrivit. Cel putin deocamdata. Ea ar include cativa regizori de valoare sau promitatori, nu neaparat de aceeasi varsta, dar de varste apropiate: Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Radu Muntean, Titus Munteanu, Tudor Giurgiu, documentaristul Alexandru Solomon. Iar la limita generatiei (ca varsta) Nae Caranfil si Thomas Ciulei. Si asteptam noul film (debutul in lungmetraj) al lui Catalin Mitulescu...
Problema ramane in continuare sistemul, dominat de coruptia si inertia trecutului. Premiile rusinoase ale UCIN-ului de anul acesta demonstreaza ca lucrurile nu se vor schimba cu adevarat decat in momentul disparitiei de pe scena cinematografica a celor care au pierdut demult contactul cu realitatea. Daca Uniunea Romana a Cineastilor nu a fost in stare sa recunoasca un film-eveniment pentru cinematografia romana, care e Moartea domnului Lazarescu, inseamna ca lucrurile acolo sunt extrem de putrede. CNC-ul a avut decenta de a-i recunoaste valoarea (prin premiul pe care i l-a atribuit saptamana trecuta), dar UCIN-ul continua seria mascaradelor din anii trecuti. E descalificant si revoltator!
Singura solutie - schimbarile (de dorit cat mai rapide) produse de noua generatie.
