Pe aceeași temă
Printre cei care au avut curajul de a incerca un raspuns, articuland coerent o problematica, facand transparente legaturile dintre teren si teorie si propunand adesea solutii si unghiuri de abordare ingenioase, se remarca o carte ce ar merita mai mult decat o cronica si care se va situa, sunt sigura, intre cele mai importante lucrari din bibliografia subiectului. Profesoara la Universitatea Michigan, titulara a catedrei Eric R.Wolf, directoare a Centrului pentru Studii Rusesti si Est-Europene, Katherine Verdery are o lunga experienta de teren si as spune si de viata in Romania (datand cu mult dinainte de 1989), e o cercetatoare redutabila a regimurilor politice din estul si centrul Europei.
Lectura cartii Socialismul: ce a fost si ce urmeaza (publicata in engleza la Princeton University Press, 1996)* exprima bine ce inseamna toate aceste lucruri. E vorba nu doar de continutul propriu-zis al cartii, ci si de cum intelege autoarea sa scrie cartea. Ea pare astfel rezultatul unui efort nu doar de prelucrare a datelor configurate in teren, de parcurgere - nicidecum protocolara - a celor mai importante lucrari americane, romanesti si din alte surse, ci si a unei puneri continue sub intrebare a concluziilor provizorii, a elaborarii raspunsurilor prin dialog cu colegii de breasla, de la care sunt retinute sugestii (intotdeauna mentionate) si carora li se aduc multumiri. Nu pare a fi o simpla retorica. E reflexul unui mediu academic viu si al unui exercitiu de distantare intens reflexiv fata de propria maniera de a gandi lucrurile, o chestionare a operationalitatii conceptelor si o demontare a locurilor comune. Nu putem ignora efectele teatralizante ale discursului structurat astfel, care ne lasa sa privim spre felul in care gandirea lucreaza si textul se face, contrapunand argumentului de autoritate un principiu dialogal.
E si o atitudine specific antropologica, subliniata de introducerea autoarei, ce urmareste traseul propriei formari si istoria felului in care a aparut interesul ei pentru Europa de Est. Dincolo de aspectele de ordin circumstantial, e vorba de beneficiile urmaririi unui proiect pe timp indelungat, cu scopul de a rafina modelul propus.
Studiile care alcatuiesc cartea au fost concepute si publicate initial separat, in diferite reviste de specialitate americane, de unde, nu putine, au patruns si in bibliografia romaneasca. Temele sunt reluate, in alte relationari, de la un studiu la altul, in efortul de a defini ce a devenit socialismul in tarile care au facut experienta lui ca realitate traita. Chiar daca recunoaste diferente intre aceste tari in ce priveste gradul de opresiune si control, de acceptare de catre populatie a regimului comunist sau gradul in care s-au reformat in timpul si dupa caderea acestuia, autoarea apreciaza ca, din ratiuni analitice, se poate insista pe ce uneste, din punct de vedere structural, socialismul practicat in aceste tari. Concentrarea puterii in mainile partidului unic, o economie de lipsuri premeditata, sacrificarea consumului in numele redistribuirii profitului acumulat, controlul resurselor, dezvoltarea unui paternalism pagubitor si a unui aparat de supraveghere exagerat sunt doar cateva dintre coordonatele comune si definitorii, analizate ca surse ale prabusirii sistemului, dar si prin efectele pe termen mai indelungat, in comportamente, in mentalitati.
Conceptele centrale in carte sunt democratia, privatizarea, statul de drept, natiunea, genul, societatea civila, adica cele invocate mereu in societatile postsocialiste, in mass-media, in discursul politic, in viata publica, acoperind o varietate (intentionat?) derutanta de sensuri si acceptiuni si devenind adesea mize ale manipularilor politice. Cine citeste cartea lui Katherine Verdery va beneficia de clarificari necesare de natura conceptuala si nu numai, pentru ca una dintre preocuparile autoarei este si aceea de a arata in ce masura metaforele si simbolurile pe care le folosim, ca analisti, decupeaza intr-un anume fel realitati aflate in miscare, ce ne obliga la revizuiri sau inovatii teoretice. Adresata in primul rand specialistilor, cartea e o lectura profitabila pentru toti cei care simt nevoia de a patrunde dincolo de bruiajul cotidian al formulelor gata facute, al anatemizarilor sau generalizarilor grabite, al promisiunilor de conjunctura, vrand sa inteleaga societatea in care traiesc si, as spune, si locul pe care il ocupa in ea.
Perspectiva autoarei e cea de antropologie politica si comparata. Exemplele sunt alese, majoritatea, din cercetarea de teren a autoarei, evocand situatii si evenimente la care am participat sau am fost martori in perioada 1990-1995 sau inainte de 1989. Incarcate atunci de pasiunile si tragediile noastre, vom avea ocazia sa le reexaminam in perspectiva timpului care a trecut. Castigul e, cum am incercat sa subliniez, atat teoretic, cat si practic, curativ.<> Ca un bun antroplog, autoarea nu ezita, atunci cand e cazul, sa retina o discutie informala, o gluma, un reflex verbal, o atitudine sau un sentiment, al sau sau al celor din jur. Dar in centrul demonstratiei, de o acuratete impecabila, sta ideea de a pune in relatie un camp de concepte, idei, notiuni, norme, reprezentari cu un set de comportamente, atitudini, optiuni, practici.
Discutand, de pilda, despre statul de drept, tema centrala in tranzitie in toate statele postsocialiste, ea are in vedere statul nu ca o "entitate reificata sau ca ansamblu de institutii", ci ca "un set de practici si tehnici de guvernare" ce "pot fi cautate nu numai pe coridoarele puterii, ci oriunde se face simtita guvernarea, oriunde este perceputa legitimitatea si realizata supunerea". Este vorba asadar de un fel de "microfizica a puterii" implicand si relatiile culturale dintre stat si indivizi, practicile de legitimare de diverse tipuri si emergenta unui spatiu de simbolicitate ce transgreseaza faptele si le consacra ca emblematice pentru un sistem de gandire si actiune. Pentru ca, in eforturile lui de a se diferentia (si procesele de diferentiere sunt prin excelenta domeniul antropologului) de statul socialist, statul de drept se instituie si ca simbol politic, la fel cum se intampla cu natiunea sau cu privatizarea.
Procesul privatizarii pamantului e pus in relatie cu privatizarea puterii de pilda, in timp ce, intre felul cum este perceputa ideea de natiune in unele texte de propaganda ale regimului comunist si felul cum este tratata femeia in societatea postsocialista, apar neasteptate conexiuni.
Ies la iveala, pe acest fundal, legaturile cu trecutul comunist si necesarele revizuiri ale acestuia pentru o noua legitimare a puterii, tensiuni si ezitari, pentru ca simpla schimbare a denumirilor nu antreneaza evident schimbarea realitatilor. Autoarea surprinde inevitabilele desincronizari intre durata scurta si cea lunga, cum ar spune istoricii, iar analiza factorilor de blocaj e, pentru ea, terenul ideal de articulare a unui ansamblu de conexiuni.
Atunci cand se ocupa de decolectivizare in satul Aurel Vlaicu din judetul Hunedoara - loc al unui teren indelungat si al unei familiarizari care relativizeaza maximal pozitia ei de outsider -, Katherine Verdery o plaseaza intr-un context mai amplu, care arata ca mentinerea in ambiguitate a drepturilor de proprietate cu tot ce a derivat din aceasta, sub raport social si uman, depaseste cu mult sfera stricta a procesului de restituire a pamantului. Ea implica reorganizarea puterii la nivel local si central si a raporturilor dintre aceste nivele, relatia cetatean-stat, dar si noi baze de delimitare a grupurilor sociale, noi criterii de legitimare a identitatii persoanei conform unei ideologii a drepturilor. In mod analog, atunci cand se ocupa, intr-unul dintre cele mai interesante capitole, de etatizarea timpului in Romania ceausista, ea face sa transpara legaturile dintre aceasta si reducerea sociabilitatii, iar, prin intermediul acestui proces, cu "erodarea conceptului de persoana", subliniind in consecinta legaturile dintre puterea statului si constituirea sinelui. Impunerea prin diverse practici a unui "timp aritmic" e privita ca o forma de subminare a simtului normalitatii, de "instituire a incertitudinii ca regula" de viata.
Un model de analiza antropologica mi se pare a fi capitolul scris in septembrie 1994 si consacrat "fenomenului Caritas". Acesta ii serveste autoarei ca un adevarat element revelator, unul prin care societatea romaneasca poate fi citita, developata in plina miscare si evolutie. Analiza regrupeaza o parte din temele abordate in capitolele anterioare: piata, proprietatea, relatia indivizilor cu statul si puterea in general, perceptia si remodelarea timpului, configurarea societatii civile, natiunea, democratia.
Analizand felul in care Caritas-ul i-a obligat pe romani sa se gandeasca in alt fel la bani, sa-si puna probleme ce i-au condus treptat la un nou tip de "rationalitate economica", Katherine Verdery se ocupa de felul in care jocul a institutionalizat speranta si a manipulat-o politic, transformandu-se intr-o miscare cu accente milenariste, subliniind ciocnirea dintre traditie si modernitate, pe de o parte, dintre mentalitati si comportamente inca tributare epocii ceausiste (atitudinea de dependenta sau specularea sentimentelor nationale) si cele pe cale de a se naste, pe de alta.
Punand la bataie o mare varietate de surse, de la articole de ziar la discutii in taxi sau in tren, de la discursul politic al PUNR si interventiile televizate ale lui Stoica, la cele ale primarului Funar sau ale presedintelui Iliescu, autoarea scrie pagini nu numai de o mare finete analitica, ci si pline de savoare, dezvaluind impactul politic al jocului, amestecului de miracol si realitate, turnurile tragi-comice. Eroizarea lui Stoica, transformarea lui intr-un fel de mesia, de salvator al neamului sau invers, de instrument al diavolului, ca si speculatiile privitoare la natura divina a banilor sau la puterea lor malefica, proportiile neobisnuite pe care le-au luat dezbaterile in jurul jocului sunt puse fata in fata cu configurarea unor noi raporturi de forta intre puterea centrala si cea a unor grupuri, care, neavand la dispozitie resursele statului - ca cei cu care se aflau in competitie -, au avut abilitatea de a aduna de la populatie banii pusi la ciorap. Imbogatindu-i rapid pe unii si ruinandu-i pe altii, jocul a scos la iveala noi campuri de lupta pentru putere si formarea unei noi structuri sociale avand in prim plan ceea ce Katherine Verdery numeste "coalitiile recalcitrante". "Mai putin vizibile, mai putin legitime si mai putin stabile decat partidele" - cum spune autoarea - avand, cum subliniaza tot ea, o baza teritoriala mai degraba regionala sau locala decat nationala, aceste coalitii lupta intre ele pentru controlul de resurse materiale si simbolice, reanimand retele de putere preexistente.
Discutia asupra "coalitiilor recalcitrante", asupra "elasticitatii pamantului" sau cea asupra "trasnationalizarii unor identitati", sugestiile ce vin in plus dinspre o alta carte a autoarei, publicata in engleza si consacrata "vietii politice a corpurilor moarte", remodelarii memoriei sociale in post socialism, sunt doar cateva din punctele in care cartea cercetatoarei americane este novatoare si stimuleaza dezbaterea.
*Katherine Verdery, Socialismul: ce a fost si ce urmeaza. Traducere de Mihai Stroe si Iustin Codreanu. Editie ingrijita de Alexandru Niculescu. Institutul European, Iasi, 2003.
