Pe aceeași temă
Intr-un numar anterior al revistei am comentat reeditarea unei carti a lui Stefan Zeletin ( Burghezia romana, Humanitas, 2006) ce contribuie la perpetuarea unei lecturi eronate a acestui autor printr-o desavarsita "tacere editoriala": publicat ca o carte de "istorie" si neinsotit de nici un fel de explicatii, textul politic al lui Zeletin se infatiseaza publicului sub o identitate falsa, ce coincide, din pacate, cu aceea pe care au retinut-o interpretarile istorice conventionale.
Editia Neoliberalismului* de la editura Ziua face explicita - cu anumite accente specifice - aceeasi interpretare canonica a autorului interbelic. Prefata domnului Ionel Nicu Sava trateaza cartea ca pe expresia "teoriei politice" a lui Zeletin, ce intregeste explicatia "sociologica" a modernizarii romanesti oferita in Burghezia romana. Daca cea din urma este validata ca o reconstructie fundamental corecta a evolutiei istorice a Romaniei, cea dintai este retinuta ca apartinand in mod autentic speciei liberale. impreuna, cele doua texte clasice isi pastreaza actualitatea dupa comunism, constituind cadrele teoretice pentru o abordare inspirata a problemelor curente. Ele ne arata calea pe care putem reveni la proiectul adoptarii capitalismului, inzestrandu-ne totodata cu un indreptar al intelepciunii liberale necesar pe parcursul acestui reinnoit travaliu al occidentalizarii. Caci, spune prefatatorul, "capitalismul romanesc este liberal si, dupa Zeletin, nu poate fi altfel decat liberal". Iar "viziunea lui Zeletin - capitalism si liberalism - este reinventata dupa 1990. Fara un liberalism puternic, in Romania nu poate fi avansat un proiect capitalist autentic, in timp ce fara liberalism nu poate fi avansat un proiect liberal viabil". E drept ca aceeasi prefata recunoaste intrucatva adaptarile "creatoare" pe care Zeletin le-a adus liberalismului. Dar ni se spune, totodata, ca economia interventionista teoretizata de Zeletin este o strategie necesara pentru depasirea crizelor de crestere intr-o societate de felul celei romanesti, avand aceeasi valabilitate acum ca si inainte de comunism: "sociologul interbelic a intrevazut rolul esential al factorului politic in perioadele de tranzitie si a considerat oportun sa ne ofere o doctrina a modului in care sa construim un capitalism modern in Romania, un instrument prin care sa ne rezolvam problemele de acum si de intotdeauna". intotdeauna!?
Citirea cu atentie a unui singur capitol al cartii ( Acumularea primitiva in Romania, pp. 143-152) ne dezvaluie rezonantele sinistre ale ultimului cuvant pe care l-am citat. Publicat pentru prima oara in 1922 (trebuie notat in treacat si ca actuala editie, spre deosebire de cele aparute la editurile Scripta in 1992 si respectiv Nemira in 1997, nu mai contine nici o informatie asupra provenientei textelor colectate de Zeletin in volumul din 1927), articolul cu pricina se ocupa de chestiunea imenselor averi acumulate, in timpul razboiului si imediat dupa incheierea acestuia, de catre cei ce s-au aflat in posturile de comanda ale economiei semi-"etatizate" - dupa bine cunoscutul model "prusac" - in perioada cand tara s-a confruntat cu urgentele efortului militar. Zeletin accepta ca averile in cauza au fost construite fraudulos, prin deturnarea banului public in buzunarele private ale birocratiei investite cu sarcina de a gestiona o economie partial planificata si dirijata cu ajutorul parghiilor politice. El considera insa ca problema vinovatiei juridice si a culpei morale trebuie discutata intr-un cadru mai larg: acela al semnificatiei pe care il poate capata vulgarul "furt de la stat" pentru evolutia de durata a societatii romanesti. Privit in acest fel, episodul in cauza nu reprezinta decat o etapa din procesul constituirii capitalismului national. El trebuie inteles ca singurul fel in care Romania se poate inzestra cu cele mai elementare preconditii ale capitalismului: "acumularea primitiva" ce a dat nastere elitei capitaliste occidentale cu secole in urma are loc - sau, mai precis, intra intr-o faza decisiva - in Romania inceputului de secol XX in circumstantele speciale ale spolierii sistematice a statului. Cei pe care presa ii condamna in mod curent ca pe niste infractori apar, in ingenioasa interpretare a teoreticianului "neoliberal", ca veritabili eroi ai cauzei modernizarii. in plus, exploatarea contribuabilului de catre "burghezia" romaneasca a functionarilor de stat pe cale de a se transforma in antreprenori capitalisti nu este cu nimic mai rea - si nici nu ridica probleme morale mai speciale - decat exploatarea taranimii indigene si a popoarelor din colonii de catre burghezia occidentala la vremea propriei sale varste eroice.
Aceasta nu este decat o mostra din cinismul difuz si abundent al paginilor lui Zeletin. Ea ar trebui sa fie suficienta pentru a ne face sa intelegem adevaratul caracter al constructiei intelectuale pe care am fost invatati sa o privim ca pe o inocenta varianta romaneasca de "keynesianism" - deci de liberalism "temperat" prin acceptarea unei doze rezonabile de control politic al economiei. Este indiscutabil ca, asa cum crede si prefatatorul sau, opera lui Zeletin si-a pastrat "actualitatea". Nu insa in sensul de program de dezvoltare si de teorie politica, ci in cel de descriere a mecanismelor de reproducere ale unei economii aflata inca, la modul cel mai vizibil cu putinta, in faza "acumularii primitive". Prea adesea insa, suntem dispusi sa descriem epoca pe care o traim in acest fel doar cu conditia de a crede ca perioada din istoria Romaniei careia comunismul i-a pus capat a fost fundamental diferita: cei care o condamnau in termeni asemanatori nu puteau fi decat captivii unor iluzii ideologice nationaliste sau marxiste, iar cei care, asemenea lui Zeletin, pledau pentru ideea dupa care Romania urma singura cale posibila a modernizarii trebuie ascultati cu luare aminte ca niste clasici ai luciditatii.
in aceasta ultima privinta, prefata noii editii a Neoliberalismului este, intr-adevar, mai nuantata: inspirandu-se din ideile lui Ilie Badescu, domnul Sava face loc, in expozeul sau, unei aprecieri laudative a intelectualitatii critice care a reactionat, in deceniile anterioare interventiei lui Zeletin, fata de fenomenele negative generate de "dependenta economica" in care Romania era plasata in raport cu capitalismul apusean. Judecand starile de lucruri din Romania aflata la inceputurile modernizarii, aparatorii sistemului existent de felul lui Zeletin si criticii aceluiasi sistem au contribuit, fiecare, cu o parte din adevar: "sociologia liberala (a lui Zeletin) a vazut partea plina a paharului; sociologia conservatoare pe cea goala". Ceea ce inseamna ca, asa cum cei pe care Zeletin ii condamna ca reactionari nu oboseau sa repete, "procesul modernizarii a generat efecte sociale si economice specifice periferiei". "Cultura critica" a epocii pre-comuniste este, de aceea, un model demn de urmat in prezent nu mai putin decat "neoliberalismul" lui Zeletin: "raportandu-ne la zilele noastre si luand in considerare experienta noastra istorica, reactia culturii romane fata de procedeul imitatiei, putin productiv si adesea lipsit de substanta, va trebui sa duca la reinventarea spiritului critic. Cu alte cuvinte, cultura romana trebuie sa redevina critica sau nu va mai reveni deloc".
Nimeni nu poate contesta ca trebuie dat fiecaruia ce i se cuvine. Contrariile nu pot fi insa armonizate, de cele mai multe ori, in asemenea grad si cu atata usurinta. Diversele descrieri sociologice ale ordinii politice, sociale si economice ale Romaniei de dinaintea celui de-al doilea razboi mondial, la fel ca si programele de dezvoltare sau ideile politice ale epocii, sunt adesea reciproc incompatibile, bazate pe premise diferite si oferind concluzii ce se exclud in buna masura una pe cealalta. Recursul la clasici este pe cat de necesar, pe atat de dificil. Din pacate, felul in care este citit indeobste Stefan Zeletin o dovedeste cu prisosinta.
Stefan Zeletin, Neoliberalismul. Studii asupra istoriei si politicii burgheziei romane, prefata de Ionel Nicu Sava, Bucuresti, Ed. Ziua, 2005.
