Pe aceeași temă
Referinta culturala este aici revelatorul unei lumi care si-a iesit din tatani. O calatorie în Rusia de astazi îi ofera dramaturgului polonez (militant al miscarii Solidaritatea, a emigrat în America dupa instaurarea Legii martiale) pretextul acestei comedii cu geometrie variabila si accente ubuesti, reflectand disolutia valorilor. Atat de pregnanta în fostul bastion comunist cazut în adoratia a ceea ce renegase de-a lungul istoriei, încat a ajuns proiectia caricaturala pentru tot restul... Proces explorat cu ochiul necrutator al celui marcat de experienta totalitarismului, dar si asupra propriilor iluzii, Glowacki se înscrie într-o traditie reprezentata de un Gombrowicz sau Mrozek. Ii va fi fiind îndatorat primului spiritul "clovnesc" al marturiei - întalnit deopotriva în paginile din Jurnal -, superpozand lentilele fanteziei datului existential. Celuilalt, absurdul decurgand din facticitatea realului, naturalismul deviat abrupt într-un contrariu al sau. Piesa A patra sora e prin premise un, paradoxal însa, reportaj teatral - gen foarte gustat la noi daca amintim numai apetitul prezent înca pentru "soparle" ca substitut al adevarului, declasat dupa aceeasi logica în "soparlite" -, axat pe contrastul dintre universul cehovian si tranzactionala criza la ordinea zilei purtand spectrul atrocitatii universale.
In Moscova tuturor posibilitatilor la care visau eroinele cehoviene survine acum aceasta a patra sora, imagine dedublata a unei lumi fara frontiere desemnand deja un surogat al emanciparii, precum liberalizarea accesului la CNN. Faimosul canal TV inventeaza destine de vanzare în numele idealurilor generoase pentru napastuiti, chiar un copil al strazii avand sansa sa devina vedeta. Mai mult, sa cucereasca imposibilul al carui nume este banul si a carui conditie este prostitutia. Ceea ce i se si întampla personajului Kolia (devenit Sonia Oniscenko), emisarul celor "trei surori" încercand sa evadeze din marasmul lor moscovit printr-o strategie de imagine, respectiv cealalta "sora", cu deghizamentul de rigoare. Marius Manole e un actor afirmat în roluri de compozitie, iar prestatiile mai putin reusite nu i se pot imputa interpretului. Am mai avut prilejul sa-i remarcam mobilitatea si expresivitatea continuta. O vom face si acum pentru ca, într-o distributie onorata de mari consacrati ai ecranului si Nationalului bucurestean (e de notorietate convingerea afisata de cei mai multi ca îsi strivesc, literalmente, publicul, care nu-i merita si totusi i se livreaza magnanim), pastreaza dreapta masura ca un diapazon al spectacolului. Din acest punct de vedere, reprezentatia îsi atinge tinta. Replicile eroinelor se repercuteaza brusc în tonalitatea surprinzatoare a nonsensului, caci nimeni nu este constient cu adevarat de resorturile care-i anima, de unde amestecul de tragic si grotesc sub coplesitoarea Speranta nascuta ca sa ucida. Regizorul Alexandru Colpacci poseda arta de a dezvalui printr-o cezura "amneziile" personajelor, cu varii reverberatii simbolice. In urma cu ani, obsedat de patafizica poate si fiindca societatea romaneasca se conformase modelului, a montat la teatrul oradean Emigrantii de Slawomir Mrozek, bine primit de spectatori si critici, disparand pentru o vreme în Hexagon. Nu este un regizor improvizat, cum sunt destui dintre colegii de breasla veniti de acolo. Dificultatile de adaptare raman cu toate acestea vizibile. Nu se explica de ce Mircea Albulescu a fost lasat sa joace o alta piesa, decat poate prin prezenta numelui sau pe afis. Oricum, cel mai prestigios, fost demnitar postdecembrist si versificator angajat, altcandva. Isi reprezinta rolul Generalului nostalgic cu asupra de masura. Util, decorul lui Puiu Antemir, costumele (Florilena Popescu-Farcasanu) oarecum de parada, excentrice. Interesanta evolutia Simonei Bondoc (Babusca) mai ales în partea a doua, nu a spectacolului care îsi cam pierde suflul. Scena de final e în ton cu muzica (Delia Serban). Mihai Verbitki se arata, în labilitatea personajului, un recognoscibil politician mafiot. Ceea ce nu s-ar spune despre Mihai Calin, actor marca ProTV, cand i se permite. În sfarsit, mai apar niste veterani, politisti, mafioti de plan secund (Vitalie Bichir, Ovidiu Moldovan, Bogdan Musatescu), potriviti ca fundal. Surorile (Amalia Ciolan, Tania Popa, Stefania Samfira), cele trei cazute din timp într-o alta era al carei nume ar putea fi tranzitia, sunt expresive prin accentul pus pe deraierea sensurilor - ceea ce era de demonstrat. Demonstratie inclusa in proiectul actualei directiuni a TNB de a angaja scenic un proces sui generis al comunismului, daca în realitate n-a mai avut loc. Ceea ce nu implica automat girul valoric, cel publicitar fiind totusi insuficient.
