Strămoși pe alese

Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române este o carte esențială, importantă și captivantă, care recuperează boierimea română, cu naivitățile, ambițiile și aspirațiile ei.

Am ales de pe raftul unei librării cochete din centrul Bucureștiului cartea Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul ge­ne­a­logic al boierimii române, după ce l-am auzit pe autor, Filip-Lucian Iorga, lecturând câteva pa­gini la un seminar. Fiind o întrunire culturală, alesese pasajele în care Vasile Alec­sandri, poetul pașoptist, și Mateiu Caragiale, copilul din flori al lui Ion Luca Ca­ra­giale, încercau să-și gă­seas­că origini speciale, altele decât cele pe care le oferea genealogia autentică. Ast­fel, Alecsandri scria, în Suvenire din via­ța mea, că familia i-ar fi de origine vene­țiană. „Pe timpul când această republică era în strălucire, un străbun al meu, om cu inima îndrăzneață și cu spirit ca­va­leresc, veni în Moldova, se puse cu a lui spadă în serviciul țării, se căsători cu o româncă și deveni obârșia familiei Alec­sandri. În una din călătoriile mele, am descoperit persoane, de același nume, în Veneția, în Padova și în Ferrara.“ De cea­laltă parte, Mateiu Caragiale avea fumuri aristocrate și obsesia de a-și găsi străbuni nobili. Caragiale tatăl îl ridiculiza, amin­tindu-i că străbunicul său - Ștefan Ca­ra­gi­ale – fusese doar bucătar în suita lui Ioan Vodă Caragea, domnitorul Țării Ro­mânești (1812-1818): „Uite, a rămas aici urma ta­vei cu plăcinte pe care au purtat-o stră­moșii noștri“, i-ar fi spus fiului. Și totuși, eforturile lui Mateiu n-au rămas fără re­zultat. Semnează compte de Karabey pen­tru că descoperă o posibilitate pe linia bu­nicii paterne: Ecaterina Caraboa, de ori­gi­ne greacă, dar pe care o plasează însă ca fă­când parte din familia Karabetz de Na­gy-Buny (Boiul-Mare), conți de Szath­ma­ri, nobili transilvăneni, înnobilați în 1663 de principele Mihail Apafi. Această fa­bu­la­ție genealogică, sau nu, i-a adus lui Ma­te­iu o căsătorie bună, cu o femeie cu 25 de ani mai în vârstă ca el, Marica Sion, des­cen­denta unei familii boierești autentice, cu o moșie de 200 de hectare la Fundulea-Ilfov.

Filip-Lucian Iorga mărturiseşte: „Du­pă decenii de dezinformare, avem astăzi în primul rând ne­voie de lucrări care să explice limpede ce au însemnat boierii în istoria noastră, cât de important a fost rolul lor și cât de mult am pierdut cu toții prin persecutarea acestei categorii sociale de către comuniști“. Volumul este o formă prescurtată a tezei sale de doc­torat, teză condusă de profesorul uni­ver­sitar dr. Lucian Boia și care a fost sus­ți­nută în 2011. Cartea are o prefață semnată de seniorul Neagu Djuvara, care și-a găsit parte din familia pe linie maternă amintită în lucrare, deoarece un anume văr de bu­nic ar fi încercat să plaseze neamul ca tră­gându-se dintr-un anume Gratidianus, „află­tor în colonia Dacia“.

Încercarea de a plasa începuturile liniei unei familii în vremuri glorioase sau în ve­cinătatea unor personaje care au catalizat o anumită perioadă istorică ofereau pre­tinșilor urmași posibilitatea de a obține le­gitimitate politică sau chiar avere. Ge­ne­a­logiile imaginare fabricate de boierimea ro­mână nu sunt însă un defect de caracter nici al nației și nici al celor care au in­ventat și s-au prevalat de asemenea is­to­rii. „Discuția despre imaginarul gene­a­lo­gic nu scade cu nimic rolul istoric al bo­ierimii“, atrage atenția Filip-Lucian Iorga, încercând cumva și să facă ordine pe sce­na publică românească postdecembristă care, după 1990, s-a trezit invadată de pretinși sau au­tentici urmași ai per­so­na­jelor care ne populează is­toria națională. „Boerimea nu a dispărut cu de­să­vâr­șire“, explică autorul, adu­când în cotidian povești și istorii puțin cunoscute des­pre destinul, viața și fră­mân­tările unei categorii so­ciale puțin înțelese la noi, tocmai pentru că această nobilime ro­mâ­nească a fost condamnată și sistematic li­chidată de către regimul comunist, iar du­pă anii ’90 ne-a fost livrată ca o masă de in­divizi (uneori nici măcar vorbitori de limbă română) care se întorceau să-și re­vendice proprietăți, care au sărăcit țara și au încurcat interesele de moment ale noii protipendade revoluționare. În­toa­r­cerea în România a urmașilor acestor fa­milii a complicat prosperitatea economică și politică a celor care credeau că nu vor trebui să dea socoteală nimănui, niciodată pentru proprietățile pe care undițele lor is­cusite le pescuiseră cu mare opor­tu­nism.

Cartea analizează procesul de ac­tualizare a originilor, un pro­ce­deu interesant și prezent în toa­te culturile, de la vechii egip­teni, indieni, greci, romani, fran­cezi, germani, englezi și chiar și la ame­ri­cani. Înainte de a se ocupa de spațiul ro­mânesc, Filip-Lucian Iorga face o trecere în revistă a celor mai flagrante și inte­re­sante cazuri istorice. În Egiptul antic, „în­cepând cu Dinastia a III-a, faraonul în­cepe să fie considerat de esență divină, fiind echivalat cu Horus, fiul lui Osiris. Începând cu Dinastia a V-a, faraonul este fiu al lui Ra, zeul Soare, deci fiu de zeu și zeu nemuritor, la rândul său“. Dar nu numai zeii stau la originea familiilor, ci și oameni care s-au remarcat în epocă pentru realizări deosebite. Astfel, până în secolul al IV-lea î.Hr., se practica trans­mi­terea pe cale orală a poemelor homerice; mai mult, în insula Chios exista o co­munitate a homerizilor care se pretindeau urmași ai lui Homer și a căror autoritate în privința autenticității poemelor stră­mo­șului era de necontestat.

Iulius Caesar se prezenta ca urmaș al lui Ve­nus, iar rivalul său – Marc Antoniu – al lui Hercule. Potrivit nobilului francez Jean de Saulx-Tavannes (1550-1630), nobilimea ar fi descendenta lui Abel și a copiilor lui Noe, în timp ce plebea ar coborî din Cain și din robii lui Noe.

Bazându-se pe o cercetare temeinică și o bibliografie impresionantă, Filip-Lucian Ior­ga citează o serie de autori din toate pe­rioadele istorice care s-au ocupat de ge­nealogie. Astfel, aflăm lucruri neobișnuite, ca, de exemplu, că flamanzii ar fi urmașii popoarelor de dinaintea Potopului, iar lim­ba lor nu ar fi fost alta decât aceea pe care o vorbea însuși Adam. Un francez a încer­cat să demonstreze în secolul al XV-lea că genealogia regilor Franței începe cu mo­mentul distrugerii Troiei, cu fuga lui Ene­as, Priam, Turtus și Helenus, care vor juca un rol hotărâtor în constituirea iden­ti­tă­ților naționale italiană, franceză și en­gle­ză. Însuși cardinalul de Richelieu și-a că­u­tat originea și a fost încântat de dovezile ob­ținute cum că ar descinde, prin femei, din cinci regi ai Franței, din doi împărați, doi regi ai Angliei, un rege al Castiliei, un rege al Leonului, un duce de Bretania, un du­ce de Guyenne și dintr-un lord de Lorena.

Partea românească este deosebit de bogată și surprinzătoare. Aflăm că Dimitrie Cantemir se pre­zen­ta ca descendent din tătarul Ti­mur-Lenk (o mare îndrăzneală din partea unui cărturar creștin!), că cele două linii dinastice din Țara Românească și Moldova – Basarabii și Mușatinii – aveau printre ei reprezentanți care au îm­pru­mu­tat doar un nume de dragul unei șanse, dar care nu aveau nimic din ADN-ul fam­i­lii­lor.

Familiile de boieri de la noi au încercat mereu să se legitimeze imaginând con­tac­te și întâlniri cu aristocrația occidentală. La finele secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, marile familii ro­mâ­nești, precum Brâncovenii și Bibeștii, se aflau în centrul vieții culturale și mondene pariziene. „Boierimea română devenise parte inconturnabilă a lumii bune pa­ri­ziene.“ Iar unul dintre frații Emanuel și An­ton Bibescu „trebuie să-i fi servit drept model pentru prințul Mony Vibescu“, per­so­najul central al romanului pornografic Les Onze Mille Verges ou les Amours d’un hospodar de Guillaume Apollinaire, apărut în 1907.

Strămoși pe alese. Călătorie în ima­gi­na­rul genealogic al boierimii române este o carte esențială, importantă și captivantă, care recuperează boierimea română, cu naivitățile, ambițiile și aspirațiile ei. Scrii­tura este plăcută, deloc încărcată. Fraza curge ușor, ca o discuție la un ceai într-o grădină de vară. Stilul elegant și rafinat te trimite cu gândul la numeroasele întâlniri și vizite pe care autorul, Filip-Lucian Ior­ga, le-a făcut membrilor familiilor pe care le analizează. Cu rigoarea unui om de ști­in­ță, a păstrat lucrurile relevante din ace­le discuții, dar curiozitatea cititorului, du­pă ce închide cartea, se duce la detaliile pi­cante neamintite. Poate subiectul unei alte cărți despre indiscreții boierești? //

// FILIP-LUCIAN IORGA

// Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române

// Editura Humanitas, 2013, 328 p.