Pe aceeași temă
Ca şi Kundera, prozatorul iugoslav este vocea unei Europe care trăieşte în umbra Europei ortografiate întotdeauna cu majusculă. De aici, pasiunea cu care Danilo Kiš îşi marchează vocaţia de autor care ţine să repună pe o hartă imaginară locul lăsat gol al marginii ce se transformă în centru, prin însuşi actul povestirii. Opţiunea pentru postmodernismul de nuanţă borgesiană poate fi explicată şi prin profilul de fals arhivar fascinat de istoriile apocrife, istorii în rama cărora se poate întrevedea conturul dramelor documentabile. Concentrată, sobră şi precisă în fiecare dintre articulaţiile sale, arta lui Danilo Kiš se legitimează ca un omagiu adus memoriei reprimate şi exilate. Revanşa ficţiunii este şi revanşa memoriei. Scriitura se încarcă de un filon etic. Prozatorul este Antigona ce redă demnitatea morţilor fără de nume.
Obiect textual inclasificabil şi polimorf, Criptă pentru Boris Davidovici este naraţiunea prin intermediul căreia prozatorul sârb comunică intertextual cu o întreagă linie de depoziţii şi ficţiuni de după 1917. În fibra cărţii sale se poate intui documentarea ce mobilizează/reconstituie profilul unei lumi arzând sub dublul semn al Revoluţiei şi Terorii. În egală măsură, în câteva ocazii, textele lui Danilo Kiš imaginează o punte de comunicare cu literatura organizată în jurul provocării totalitare. De la Orwell, cel din Omagiul Cataloniei, până la Koestler şi Şalamov, postmodernismul lui Danilo Kiš recuperează ansamblul de voci al unui secol. Din Europa Centrală până în Siberia şi Nordul Îngheţat, un imens continent de mistere şi de vise este explorat, iar siluetele inventate ale personajelor din hârtie şi cerneală sunt convocate, asemeni spectrelor unui trecut care refuză să treacă.
Una dintre cheile de lectură posibile pe care pseudoromanul lui Danilo Kiš le oferă cititorilor săi este finalul, în care sobrietatea ironică a naratorului închipuie cronica grotescă a naşterii, creşterii şi morţii unui scriitor. Scurta biografie a lui A.A. Darmolatov este una dintre acele capodopere postbelice în care se poate întrevedea profilul conştiinţei est-etice, pentru a relua sintagma Monicăi Lovinescu. Odată cu aventura poetului ce se transformă, ca într-o naraţiune bulgakoviană, în artist de circ, proza lui Danilo Kiš formulează câteva dintre dilemele ce încadrează condiţia artistului captiv în burta Leviathanului. Posedând arta memorabilă a concentrării narative, prozatorul sârb condensează un autentic bilsdungsroman al intelighenţiei sovietice. În vecinătatea lui Darmolatov se află fiinţele de carne şi oase ale Annei Ahmatova şi ale familiei Mandelştam. Pasiunii pentru echitaţia de circ a fostului scriitor îi răspunde, ca într-o oglindă, moartea în solitudine a lui Osip Mandelştam. Degradarea monstruoasă a testiculelor lui Darmolatov este semnul grotesc al unei mutaţii de adâncime. Stigmatul moral al celui care refuză solidaritatea în numele adevărului determină alunecarea către grotesc şi terifiant. Epitaful naratorului are laconismul tacitian pe care numai o sensibilitate ultragiată de totalitarism îl poate atinge. Lecturile paralele sunt cele care dau măsura epocii, căci trădarea se întemeiază întotdeauna pe această uitare vinovată ce maculează literatura: „În literatura rusă rămâne ca fenomen medical: cazul lui Darmolatov a intrat în mai toate manualele de patologie. Fotografia testiculelor lui, de mărimea celui mai mare dovleac găsit în colhozuri, a fost reprodusă şi în cărţile de specialitate din străinătate, în care se pomeneşte de elefantiazis (elefantiasis neutras), dar şi ca învăţătură pentru scriitori: pentru a scrie nu este suficient să ai doar coaie mari şi tari“.
Contrapusă sterilităţii încărcate de complicitate din care se nutreşte, în acelaşi moment istoric, romanul politic românesc, literatura lui Danilo Kiš propune o rigoare chirurgicală, graţie unui dozaj atent de ironie casantă şi vibraţie lirică. În spatele fiecăruia dintre destinele pe care le pune în pagină vasta sa enciclopedie apocrifă se află o morală pe care doar literatura o mai poate recupera, salvând-o de sub asediul adevărului totalitar. Căci Revoluţia se află permanent în vecinătatea Terorii şi Mistificării, iar jocul sovietic al punerii în scenă face ca nimic din idealurile invocate în clipele de luptă să nu mai supravieţuiască, în final. Istoria celui care pleacă din Irlanda natală în căutarea libertăţii, pentru a sfârşi în lagărul sovietic, este parte din naraţiunea secolului XX: războiul din Spania, în recitirea lui Danilo Kiš, nu mai păstrează nimic din strălucirea aurorală a propagandei. Revoluţionarul este învins de un mecanism impersonal, în spatele căruia se ghiceşte primul stat al muncitorilor şi ţăranilor.
Pesimismul istoric al lui Danilo Kiš este unul fecund, căci pe această lipsă de speranţă se clădeşte edificiul literaturii înseşi. Exerciţiul de deconstrucţie din Leii mecanici pune în pagină întreaga forţă de seducţie şi de fascinaţie a potemkiniadei. Cecitatea „progresistului“ francez Eduard Herriot este cecitatea unui întreg segment intelectual de stânga, captiv al unui mecanism de producere şi reproducere a unei realităţi de mucava. Atunci când vulgata este pusă în cauză, iar adevărul Partidului se confruntă cu demnitatea fragilă a umanităţii, miza întregului turnir este conservarea unui nucleu de umanitate.
Criptă pentru Boris Davidovici, textul omonim, este naraţiunea în substanţa căreia Dostoievski se întâlneşte cu Koestler - demonismul revoluţionar al lui Novski va fi anihilat de către Revoluţia în slujba căreia a luptat conspiratorul.
Fabulosul destin al conspiratorului este preludiul marii încercări a finalului. Oglinzile deformante fac parte din poetica prozatorului sârb. Căci Novski nu este Rubaşov, în măsura în care asumarea aparentă a vinei confecţionate birocratic nu anihilează instinctul libertăţii. Strivită, fiinţa revoluţionarului posedă energia revanşei.
Teroarea îi distruge corpul trecător, dar nu poate atinge adâncul spiritului rebel. Sinuciderea din lagărul stalinist are grandoarea unei tragedii iacobite a răzbunării. Cel ce a ars pentru Revoluţie se aruncă în cazanul de foc al uzinei ascunse în miezul spaţiului concentraţionar. Moartea este calea de salvare din labirint. Rescrierea istoriei trece prin această vamă de foc.
// DANILO KIŠ
// Criptă pentru Boris
Davidovici. Şapte
capitole ale uneia şi
aceleiaşi istorii
// Traducere din
limba sârbă de Simion
Lăzăreanu, prefaţă de
Adriana Babeţi
// Editura Polirom, Iaşi
