Concluzia după președinția europeană: funcționari competenți, politicieni jalnici

Redactia | 02.07.2019

Anchetă realizată de Armand Goșu și Octavian Manea

Pe aceeași temă

Revista 22 a adresat unor experți consacrați o serie de intrebari privind bilanțul președintiei UE:

1. Cum apreciați președinția română?

2. Cu ce va rămâne aceasta în memoria publicului european?

3. A reușit România să-și promoveze la nivelul UE interese specifice și care ar fi acestea?

4. Au avansat proiectele din sfera politicii externe și de securitate comună în timpul mandatului României?

GABRIELA DRĂGAN Director general al Institutului European din România

1. Dacă așteptările sunt setate realist, rezultatele nu te pot dezamăgi. Trebuie spus că, pe perioada președinției rotative, România nu a avut acces la vreun buton secret care să-i permită să decidă în numele UE, fiind doar o iluzie faptul că ne-am fi aflat la „conducerea Uniunii“. Structura instituțională și decizională a Uniunii este una complexă și fiecare instituție acționează în limita „fișei sale de post“. În plus, pe mandatul fiecărei președinții rotative, suportul tehnic oferit de Secretariatul General al Consiliului este esențial și nu te prea lasă să greșești. Mai mult, după anul 2010 (intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona), rolul președinției rotative a scăzut în importanță, două alte poziții trecând în prim-plan, cea a președintelui permanent al Consiliului European și cea a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, poziții ocupate în prezent (încă) de Donald Tusk și Federica Mogherini. Ceea ce nu înseamnă însă că un astfel de mandat și rolul țării care deține președinția nu sunt importante. Dimpotrivă, cele șase luni înseamnă, mai ales pentru țările care dețin pentru prima dată o astfel de poziție, oportunitatea perfectă de a promova o imagine favorabilă și de a demonstra că sunt capabile să organizeze și să comunice corespunzător. Nu pot decât să constat că, din punct de vedere tehnic, lucrurile au decurs fără blocaje, întâlnirile programate s-au organizat conform calendarului și un număr important de dosare a fost închis. Evident, la nivel politic au fost multe bâlbe, iar tensiunile interne nu aveau cum să nu se resimtă și extern, dovada cea mai vie fiind summitul de la Sibiu.

2. Teamă îmi este că nu vom rămâne în memoria publică cu rezultatele obținute pe dimensiunea tehnică, în ciuda eforturilor și a rezultatelor foarte bune obținute de Reprezentanța României de la Bruxelles și de Ministerul Afacerilor Externe - minister coordonator al întregului proces. Pentru că, indiferent de cât de multe dosare am declara că am închis și oricât de mult vom compara rezultatele noastre cu rezultatele altor președinții, imaginea care va rămâne va fi cea a unei țări sfâșiate între președinție și guvern și a unui guvern care s-a aflat permanent în război cu sine însuși și cu diferiți dușmani „imaginari“ din interior și din exterior. Mai mult, în această perioadă, candidatul român la conducerea celei mai nou create instituții europene, Parchetul European, a fost sabotat de propriul guvern. Dacă Parlamentul European a susținut-o pe Laura Codruța Kövesi, Consiliul UE, format din membrii de guvern ai statelor membre și la conducerea căruia s-a aflat chiar România, l-a susținut pe candidatul francez, Jean-Francois Bohnert. O situație de un absurd ionescian...

3. Pentru țara aflată la președinția rotativă a Consiliului UE, promovarea intereselor proprii se poate produce doar ca efect secundar al modului profesionist în care își exercită atribuțiile. În fapt, rolul respectivei țări este să asigure medierea cât mai echilibrată a punctelor de vedere, deseori divergente, exprimate de reprezentanții celorlalte state membre, asupra inițiativelor legislative înaintate de Comisia Europeană. Rol nu foarte ușor, de vreme ce alianțele între statele membre se fac și se desfac în funcție de tema în discuție. În plus, perioada aceasta de șase luni a fost una extrem de delicată și la nivel european. Brexit-ul, alegerile pentru Parlamentul European, final de mandat pentru actuala Comisie, la fel pentru președintele Consiliului European, toate acestea au complicat vizibil sarcina atingerii consensului, ba chiar, de multe ori, au făcut-o să devină imposibilă.

4. Perioada este una foarte complicată, atât la nivel global, cât și regional. În cadrul Consiliului UE, instituție care reprezintă poziția statelor membre, după 2009, singura formațiune (din cele 10) care nu este prezidată de țara care deține președinția este tocmai cea care acoperă aria politicii externe și de securitate - Consiliul Afaceri Externe, aflat sub coordonarea directă a Înaltului Reprezentant, Federica Mogherini. Drept care, marja de manevră a președinției române pe această zonă nu a fost una foarte generoasă, iar succesul președinției noastre și pe acest domeniu, dacă e să fim sinceri până la final, depinde și de numeroși alți factori asupra cărora țara noastră nu poate avea decât cel mult o influență marginală.

ȘERBAN CIOCULESCU Lector Facultatea de Științe Politice, Universitatea București

1. Cred că a ieşit mai bine decât se temeau pesimiştii, Casandrele care pronosticau un dezastru. Nu ne-am făcut de râs, dar nici nu am strălucit. România îşi termină mandatul în mod relativ decent, cu toate că acuzaţiile unor oficiali şi instituţii europene referitoare la încălcarea regulilor statului de drept au proiectat o imagine negativă asupra guvernului şi implicit a ţării. UE ca atare nu este nici mai puternică şi nici mai slabă decât era la 1 ianuarie 2019, clivajele deja cunoscute se păstrează.

2. Europenii îşi vor aduce probabil aminte cu emoţie de marele scandal generat de desemnarea Laurei Codruţa Kövesi în funcţia de viitor procuror şef al UE, anume de felul în care PSD și ALDE s-au mobilizat spre a bloca numirea acesteia de către comisiile de specialitate din Parlamentul European. După arestarea lui Liviu Dragnea e probabil ca PSD să nu mai fie atât de dornic să continue campania contra doamnei Kövesi, fiind ocupat cu luptele interne. De asemenea, rata mare de participare a alegătorilor români la alegerile europarlamentare a fost o surpriză plăcută. Cred că summitul de la Sibiu va rămâne o vreme în amintirea publică europeană prin farmecul occidental al oraşului, primirea călduroasă din partea populaţiei locale, mâncarea bună şi atmosfera calmă, toate propice creionării unui viitor mai bun pentru Europa. Birocraţii din ministere şi de la Bruxelles nu vor uita să ne amintească că au fost închise, prin negociere, circa 90 de dosare legislative. De asemenea, se va spune că s-au atins marile obiective asumate de România, cum ar fi avansarea procesului de negociere privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027, dezvoltarea dimensiunii sociale a UE, prin punerea în aplicare a Pilonului European al Drepturilor Sociale, aprofundarea Uniunii Economice și Monetare sau promovarea cercetării și inovării, digitalizării și conectivității, în scopul creșterii competitivității economiei și industriei europene. Nu ştiu cât de adevărat este aici, nu am mare încredere în ceea ce spun birocraţii şi politicienii care îi comandă.

La capitolul elementelor cu minus, proiectele de reformă şi modernizare au stagnat, România nu a reuşit să contribuie la cristalizarea unei viziuni de compromis între planul Macron şi paradigma Merkel, nici nu a izbutit să diminueze fricţiunile grave dintre ţările Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Ungaria, Slovacia) şi binomul Franţa-Germania referitor la migraţie şi problema suveranităţii naţionale.

3. Aşa cum era de aşteptat, nu s-a dat undă verde unei viitoare noi extinderi a UE. România a mizat pe ancorarea Balcanilor de Vest la UE, or, vedem că nici Serbia, nici Muntenegru sau Macedonia de Nord (nu mai amintesc de Kosovo) nu sunt deloc mai aproape de o posibilă integrare. Ucraina e şi ea în conflict deschis cu Ungaria, are relații reci cu România din cauza limitării de către Kiev a drepturilor la educaţie în limbile minorităţilor. Nici Turcia, stat pe care România îl cultivă asiduu, nu e deloc mai aproape de integrare. România face parte dintre ţările UE care nu critică derapajele antieuropene şi împotriva statului de drept ale preşedintelui Erdoğan, dar acest lucru nu e spre lauda noastră.

4. Apărarea comună europeană avansează constant, dar nu în ritm accelerat. România susţine intensificarea cooperării militare europene, dar doreşte ca NATO să rămână principalul provider de securitate militară în Europa, realizându-se o complementaritate între UE şi NATO, cu menţinerea SUA ca partener de securitate esenţial al europenilor.

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a participat la 25 iunie, la Bruxelles, la ceremonia prilejuită de sărbătorirea a 15 ani de la înființarea Agenției Europene de Apărare. Dincolo de festivismul momentului şi de zâmbetul d-nei Federica Mogherini (Înaltul Reprezentant PESC), trebuie să dăm dovezi mai clare că apărarea europeană a intrat în etapa coerenţei şi a depăşirii orgoliilor şi obsesiilor naţional-suveraniste. Fondul European pentru Apărare e util, la fel şi programele EDA, dar e nevoie de mai mult. Altfel, proiectul aşa-zisei Armate europene va rămâne veşnic o utopie şi îi va irita şi mai tare pe liderii SUA, fără a da Europei „muşchi“ militar.

În fine, oficialii de la Bucureşti ne tot repetă că una dintre realizările notabile ale preşedinţiei române a Consiliului UE a fost suplimentarea cu 10 mii de oameni a gărzilor de coastă alocate operaţiunii Frontex. Iar Poliţia de Frontieră Română, prin Garda de Coastă, a participat în ultima lună la operaţiunea maritimă Multipurpose Maritime Operation in the Black Sea - MMO Black Sea 2019, organizată de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX). Riscul migraţiei rămâne unul important, de aceea Bucureştiul a mizat pe cooperarea cu celelalte capitale şi cu instituţiile europene.

OANA POPESCU Director Global Focus

1 și 2. Din punct de vedere tehnic, al „fișei postului“, deținătorului președinției, aceea de mediator neutru și (preferabil) eficient, România a avut o prestație superioară atât așteptărilor, cât și performanțelor sale politice din aceeași perioadă, ba chiar altor președinții anterioare. În esență, Bucureștiul a demonstrat că statul român (adică administrația) poate fi unul funcțional și mult mai capabil decât liderii săi politici.

În ciuda circumstanțelor derulării acestui exercițiu (Brexit încă în suspans, lipsa unui acord de viziune între statele membre privind reformele și viitorul UE după summitul de la Sibiu, alegerile europene și tranziția între un mandat și altul al instituțiilor europene), s-a avansat cu un număr de dosare care ar fi putut fi încheiate, sau nu, pe perioada mandatului actual, în funcție de capacitatea de mediere a președinției în exercițiu; diplomația românească a dovedit că are capacitate reală de mediere, de facilitare a unui compromis, de negociere multipartită; aparatul tehnic a fost punctual, prompt, cu o bună cunoaștere și înțelegere a dosarelor și cu dorința reală de a sprijini munca instituțiilor, în mod onest și echidistant.

În cea mai mare măsură, acest succes s-a datorat faptului că nivelul politic a cedat mult din influența pe care ar fi putut-o clama asupra procesului, astfel încât presedinția română a fost efectiv exercitată de diplomați și funcționari. Motivul cedării a fost, pe de-o parte, lipsa de înțelegere asupra proceselor și problematicii europene din partea guvernului, cât și lipsa interesului față de orice nu are potențialul de a aduce acestuia un beneficiu electoral, personal sau de imagine. Pe de altă parte însă, un rol esențial l-a jucat statutul de paria pe care guvernul l-a dobândit exact în aceeași perioadă față de Bruxelles și statele membre. Cu totul alta este impresia lăsată de presedinția română la nivel politic decât la nivel tehnic: va domina amintirea unui guvern care s-a folosit de această poziție de vizibilitate nu pentru a ridica profilul României, ci pentru a lansa atacuri la adresa UE și a încerca să îndrepte țara într-o direcție inspirată de rețeta lui Viktor Orbán. Dincolo de cercurile diplomatice și oficiale care au putut observa eficiența administrației românești în cadrul presedinției Consiliului UE, Europa va reține că un guvern a votat împotriva propriului candidat la funcția de procuror general european, în ciuda susținerii Laurei Codruța Kövesi de către Parlamentul European și de alte state membre; că miniștrii și prim-ministrul au avut prestații jalnice la Bruxelles și acces diplomatic aproape nul în statele membre; că partidele din coaliția de guvernare au fost repudiate de propriile familii politice europene, iar liderul PSD Liviu Dragnea a fost arestat în timpul mandatului României. Din fericire, alegerile europene au demonstrat reziliența societății în fața acestor derapaje.

Per total, statul român, prin intermediul instituțiilor sale, a devenit abia acum cu adevărat membru UE cu capacitate deplină de a „juca“ în interiorul Uniunii; societatea românească a demonstrat încă o dată opțiunea sa proeuropeană, în timp ce guvernul a lăsat o impresie deplorabilă, iar clasa politică a arătat că încă este mult în urmă și nereprezentativă pentru cei pe care nominal îi reprezintă.

3. Președinția Consilului UE nu este o platformă de pe care deținătorul să-și promoveze propriile interese, ci eventual să-și construiască o bună imagine și să se poziționeze pentru negocieri ulterioare. Înaintea noastră, Bulgaria, cu o președinție altfel banală, a reușit această performanță de a se poziționa pe subiecte importante (Turcia, Balcanii de Vest), de a deschide uși, a iniția contacte. Slovacia sau Estonia, la rândul lor aflate la prima președinție, au demonstrat și prin intermediul președinției (dar nu numai!) că sunt la fel de capabile ca orice alt stat membru să gestioneze un proces complex și foarte solicitant din punctul de vedere al resurselor umane și instituționale. Aceasta este, în definitiv, miza unei președinții a Consiliului. România a avut o președinție lipsită de ambiții din această perspectivă. Din cauza derapajelor antidemocratice ale guvernului, la acest moment este puțin probabil ca nivelul politic să poată valorifica la justa valoare performanțele tehnice ale administrației, având în vedere prăpastia între ceea ce au livrat fiecare către UE în această perioadă. Cu siguranță președintele Iohannis a câștigat un capital de simpatie în această perioadă, la fel ca și Reprezentanța noastră la Bruxelles, MAE, alte ministere, deci avem acum un bagaj consistent de atuuri pe care am putea începe să le folosim – ca și multă pricepere suplimentară în a utiliza mecanismele europene.

4. Nu au avansat mult proiectele din sfera PESCO, dar asta nu din cauza României. Au trenat chiar și dosare de mare interes pentru București, cum ar fi extinderea către Balcanii de Vest, iar în ce privește Parteneriatul Estic, s-a muncit mult ca să se obțină măcar demararea unui proces de reflecție care să se termine cu o poziție clară a UE față de vecinătatea estică în 2020. Principalii vinovați au fost însă neînțelegerile între statele membre privind calea de urmat, ca și alegerile europene, înaintea cărora nimeni nu a vrut să riște o poziție prea tranșantă. S-a avansat în schimb semnificativ în zonă asupra căreia există mult mai mult consens și unde UE chiar poate face ceva concret și important: amenințările hibride, prevenirea interferenței străine în alegeri, atacurilor informatice etc., iar aici și România a împins subiectul ori de câte ori a avut ocazia.

PAUL IVAN Senior policy analyst la European Policy Centre

1. Pe plan tehnic, de gestionare a activității Consiliului, au fost obținute rezultate în general bune, iar munca depusă de aparatul tehnic, în primul rând din Reprezentanța Permanentă a României, merită apreciată. Contextul a fost și el unul favorabil, pe finalul mandatului fostului Parlament European, cu dosare mature și cu interes general de finalizare a acestora.

În ce ține de întâlnirile și evenimentele organizate în cadrul președinției, feed-backul pe care l-am primit a fost mai critic. Au fost prea multe evenimente făcute neprofesionist, în grabă, fără suficientă organizare.

Dincolo de aceste elemente, există un plan mai general, care ține de atenția sporită de care România s-a bucurat în ultimele șase luni. Președinția română ar fi fost o foarte bună oportunitate pentru România să-și îmbunătățească imaginea în Europa, o oportunitate care vine la 14 ani. Aici avem un evident eșec. Un guvern a cărui preocupare principală a fost evitarea trimiterii în închisoare a șefului său, care a uzat o retorică antioccidentală și care a intrat în conflict cu instituțiile europene nu avea cum să transmită în Europa un mesaj pozitiv, care să sporească încrederea în România. Din acest punct de vedere, România și-a refuzat din nou ieșirea dintr-o marginalitate în care se încăpățânează să rămână.

2. Președinția în sine nu va rămâne în memoria publicului european. Nici alte președinții nu rămân. Președințiile rotative au devenit chestiuni destul de tehnice, care în general nu interesează publicul larg. La nivelul publicului informat s-a văzut înrăutățirea situației interne, o alunecare a României spre tabăra Poloniei și Ungariei, evitată parțial în ultimul moment, iar la cel al specialiștilor în afaceri europene s-ar adăuga rezultatele tehnic în general bune.

Brexit-ul nu va fi legat de președinția română, dar cazurile care țin strict de România (încercările repetate de a slăbi și controla sistemul de justiție, cazul Kövesi etc.), acelea sigur că sunt contabilizate în dreptul țării noastre. Pentru a da un alt exemplu, deși președinția română a avut ca prioritate tema alegerilor europene, tocmai guvernul român a organizat într-un mod deplorabil alegerile din diaspora. Ceilalți cetățeni europeni au văzut că în orașele lor românii sunt umiliți de statul lor, fiind ținuți la cozi de 6-8 ore pentru a-și exprima un drept fundamental.

3. Președinția rotativă limitează într-o oarecare măsura posibilitatea statului care o deține de a-și promova interesele specifice. Mai mult, contextul de final de mandat al Parlamentului European nu era unul favorabil lansării de noi inițiative. Acestea fiind spuse, România a reușit să finalizeze negocierile pe o serie de dosare care aduc beneficii și țării noastre. Acestea țin de negocierile privind viitorul buget al UE, al politicii de coeziune și politicii agricole comune, dar și chestiuni precum revizuirea directivei privind gazele naturale, un dosar important, cu implicații pentru securitatea energetică, întărirea drepturilor de autor, adoptarea de norme privind piața unică digitală și uniunea piețelor de capital, întărirea reglementărilor privind piața muncii și altele.

Dosarul extinderii și cel al Parteneriatului Estic sunt dosare pentru care nu există un foarte mare apetit politic în interiorul Uniunii și pe care influența României este limitată. Prin amânarea recentă a deschiderii negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord și Albania, extinderea a înregistrat un eșec de etapă, dar nu unul care ar trebui neapărat imputat președinției române.

4. De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, puterile președinției rotative în ce privește politica externă și de securitate comună au fost mult reduse, acestea fiind în bună măsură preluate de Înaltul Reprezentant și Serviciul European de Acțiune Externă.

Cu toate acestea, România a facilitat ajungerea la un acord privind Fondul European de Apărare, creat pentru a promova o bază industrială europeană de apărare, a fost adoptat un nou regim de sancțiuni orizontale pentru a contracara atacurile cibernetice venite din partea unor terți și altele. România și-a sabotat însă influența pe chestiuni de politică externă prin decizia luată neprofesionist, necoordonată și ieșită din poziția comună a UE privind mutarea ambasadei României la Ierusalim. O serie de poziții controversate pe Republica Moldova au slăbit, de asemenea, credibilitatea pozițiilor românești pe acest subiect.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22