Pe aceeași temă
Romania parea ca se misca spre inainte. In conditii normale, in 2004 PSD s-ar fi aflat dupa 8 ani de opozitie si si-ar fi propus abia acum sa revina la putere. Partidele Coalitiei ar fi fost confruntate azi cu o Opozitie capabila sa le scoata de la putere si ar fi trebuit sa se mobilizeze serios pentru a castiga din nou. Poate ca PSD s-ar fi destramat, si e probabil ca nu Ion Iliescu ar fi fost candidatul stangii la presedintie. Azi, Constantinescu, dupa doua mandate, ar fi trecut in fruntea unui partid, dar ar fi avut la indemana si scenariul retragerii la pensie. Lucrurile nu s-au intamplat insa deloc asa. Spre mirarea observatorilor, dar si a neofitilor, in 2000 CDR si Coalitia s-au destramat prematur. In plus, element decisiv pentru rezultatul alegerilor si configuratia raporturilor putere/opozitie, Constantinescu s-a retras din cursa prezidentiala creand haos si dezorientare in partidele guvernamentale, dar mai ales in electoratul propriu. Acest electorat, mobilizat cu mari eforturi in 6 ani, s-a risipit. Nu e de mirare, rezultatele scrutinului au sanctionat drastic aventura. PNTCD, identificat ca principal vinovat de situatie, dupa ce vreme de 4 ani isi asumase rolul dominant, a fost lasat in afara Parlamentului. PNL si PD, secundantele lui la guvernare, au reusit performante cat se poate de modeste. Impreuna au luat doar 15%.
Plecand cu acest handicap, Opozitia a avut si are o situatie extrem de dificila. Efectul produs nu a fost doar o prezenta quasi insignifianta in dezbaterile publice. Mai ales pierderea credibilitatii a constituit balastul major. Opozitia s-a vazut inconjurata de oprobiu si izolata din punct de vedere politic. De ce? Pentru ca sprijinul acordat de mass-media, de societatea civila, de o mare parte a opiniei publice si a intelectualitatii, si pe care il avusese aproape neconditionat in anii 1990-'96, a disparut. Eforturile Opozitiei de a se face auzita din nou in acest context nu au mai avut acelasi succes ca in trecut. Un repros - dincolo de dezamagirea provocata de prestatia ei cat s-a aflat la putere - a fost lipsa reformelor asteptate, promise, necesare. Coalitia s-a prabusit nu pentru ca a facut reforme si a provocat suferinte populatiei; s-a prabusit pentru ca nu a facut reforme decat in mult prea mica masura. Problemele s-au acumulat, viata oamenilor s-a inrautatit si electoratul s-a intors impotriva celor pe care ii votase. Increderea acordata in 1996 trebuia consolidata la guvernare prin schimbari semnificative.
Alt repros a fost cel al promisiunilor neonorate. Au fost mult prea multe pentru a le enumera aici, de la cele de tip simbolic (adevarul despre revolutie, despre mineriade etc.) la cele de tip social si economic (exemple: coruptia a proliferat, saracia a crescut). Reactia a fost absenta la vot sau votul oferit altor formatiuni.
PSD a ajuns la putere si, guvernand in asemenea conditii, a dominat si domina scena politica. Comportamentul sau autoritar vine din valorile pe care le promoveaza - ele sunt limitat democratice -, dar mai ales din dezechilibrul creat la ultimele alegeri. PSD practica "democratia" oportunist, adica numai in masura in care - si cand - ii serveste anumite interese. In rest, isi impune discretionar prioritatile si agenda, renuntand sa mai simuleze jocul democratic. Asta si din cauza ca nu gaseste o Opozitie capabila sa i se opuna consistent. Democratia nu este un act de generozitate al cuiva, ci expresia unui raport de forte. Ea cere neaparat grupuri de interese relativ egale ca influenta si pondere in societate. Dezechilibrul marcat in raportul de forte a creat de fapt un regim autoritar, cu tenta dictatoriala. Partidul de guvernamant se confunda cu statul, iar Opozitia pare o minoritate neputincioasa, condamnata - pentru cata vreme - sa ramana la periferia sistemului politic, exclusa de la decizii. Ghita Ionescu, in cunoscuta sa carte dedicata opozitiei, nota: "Adevarul este ca, daca opozitia ar fi capabila sa gaseasca modul de a interesa populatia, ea s-ar putea afirma chiar si in cele mai aspre conditii de represiune politica...". Cuvantul cheie aici este "interes". Intrebarea esentiala in operatia de reconstructie a Opozitiei este: interesele cui le serveste?
Definirea cu precizie a acestor interese precede preluarea puterii. Cui se adreseaza Opozitia atunci cand cere votul? Apoi, alcatuiesc acestia o majoritate? Cine vede in accederea ei la guvernare calea de a-si realiza interesele proprii? A raspunde ca "populatia urbana, mai bine informata, activa, cu venituri peste medie", desi este relativ exact, sociologic este prea vag. Iar dupa 2000 lucrurile s-au complicat. Un segment important din aceasta zona - nu doar saracimea urbana si rurala - voteaza PSD. Si nu e vorba aici doar de interese specifice, dar si de valori. Cauza este un efect pervers aparut dupa ultimele alegeri. PSD a preluat si o parte din valorile promovate de Opozitie in anii ‘90, tocmai acelea aflate in suferinta prin esecul Coalitiei cat s-a aflat la guvernare. Imprumutand din acest set de valori (proprietate privata, separatia puterilor, orientare proocidentala etc.), PSD a reusit sa dezarmeze ideologic Opozitia. Ea s-a vazut lipsita de mesaj. Este o problema pe care inca nu a rezolvat-o. Pentru a fi o alternanta la guvernare, ea trebuie intai de toate sa constituie o alternativa ideologica sau macar una in planul simbolurilor politice. Aceste lucruri erau transate si foarte clare in perioada 1990-2000, cand lumea romaneasca era polarizata cel putin din acest punct de vedere. Astazi acelasi peisaj este departe de a mai fi la fel de clar. Opozitia se vede confruntata inevitabil cu problema identitatii sale, pe care nu a rezolvat-o pana sa fie in situatia limita de a confrunta puterea in alegerile din acest an. In acest cadru, "cum trebuie reconstruita Opozitia?" ramane o intrebare deschisa. Implicatiile practice ale unui raspuns sau altul sunt evidente.
