Pe aceeași temă
În primul rând, luarea banilor încă de la începutul investigației penale de la cei bănuiți de comiterea de infracțiuni. Punerea banilor sau a bunurilor sub sechestru, ca apoi să ai ce confisca dacă judecătorul dispune confiscare. Miza este foarte mare, pentru că vorbim de miliarde de lei sau, vorbind de Europa, de miliarde de euro. Un proces nu se încheie decât atunci când s-a executat și hotărârea de confiscare. Dacă s-a terminat procesul și condamnatul are de plătit un milion de euro și e sărac lipit la sfârșitul procesului, nu poți să-l execuți. Punerea sub sechestru a bunurilor imediat de la începerea cercetărilor de asta este importantă, ca banii să poată fi confiscați. Nu ajunge să facă închisoare, trebuie luați banii. Fiindcă banii rămân afară și creează noi circuite de bani murdari, cum e crima organizată, și omul ăla poate iese chiar mai bogat din închisoare. Și doi, cred că unii își fac și socoteala că or să stea câțiva ani la închisoare, dar rămân cu banii și își asigură următoarele generații din punct de vedere financiar. Deci, oriunde ar fi banii sau bunurile, peste frontiere, oriunde ar fi ei duși, ascunși, ei trebuie sechestrați, tocmai ca să nu se piardă, și apoi confiscați.
E acesta și un răspuns la îngrijorările opiniei publice românești, care asta reproșează luptei anticorupție, că nu duce lucrurile până la sfârșit, că îi trimite pe oamenii corupți câteva luni la închisoare, dar apoi aceștia ies bine mersi cu întreaga avere.
Categoric este o îngrijorare pe care o aud și eu aproape zilnic a opiniei publice românești, care nu este nemulțumită că cei care comit infracțiuni de corupție, spălare de bani, fraudă și altele ajung la închisoare, ci este foarte nemulțumită că nu se confiscă banii acestor oameni.
Dacă e așa o urgență, care e stadiul transpunerii Directivei în legislația românească și de ce nu s-a reușit până acum?
Termenul limită a fost 4 octombrie 2016, asta a însemnat doi ani şi jumătate de la adoptarea Directivei și publicarea ei în gazeta oficială a UE. România putea să o transpună în prima zi, prima săptămână, prima lună, primul an, dar n-a transpus-o, niciun guvern până acum n-a transpus-o. În acest moment, adică din luna septembrie sau august, pe site-ul MJ există un proiect de lege pentru transpunerea acestei Directive, pentru a fi supus dezbaterii publice. Sper ca, după această dezbatere publică, procesul să se încheie prin adoptarea legii. Dar, în aceste condiții, în care vedem ce se întâmplă în parlament și cum parlamentarii fac orice ca să scape ei, cum modifică de exemplu conflictul de interese sau alte infracțiuni ca să scape ei, vă dați seama că nu vor vrea să le fie confiscate bunurile. De asta spun că în acest moment cred că este nevoie de o ordonanță de urgență.
Dar ministrul Justiției a declarat că în materie de confiscare România are legislația necesară și că depinde de judecător să aplice legea așa cum trebuie. Cu ce ar veni nou această lege?
O primă întrebare pe care eu o pun atunci este: dacă e legislația necesară și judecătorii își fac treaba, atunci de ce nu se confiscă până acum, dacă avem lege? Pentru că sunt judecători care-și fac treaba.
Deci ce ar mai trebui schimbat sau adăugat?
Sunt multe lucruri de schimbat. Eu am trimis comentarii la MJ. Directiva are mai multe lucruri care vin în ordine cronologică și în mod logic, atunci când se comite o infracțiune. În primul rând, dacă ai suspiciuni că persoana Ionescu a comis o infracțiune și începi să-l cercetezi, automat îi pui sechestru pe toate bunurile aflate sub controlul lui - că poate sunt pe alt nume, dar sub controlul lui - și asta trebuie să o dovedească polițiștii și procurorii. Pui sechestru, pentru că după aceea te trezești că nu mai ai ce confisca, ei le vând, divorțează. Și aici s-a creat această instituție nouă în România, Agenția de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), unde să fie depozitate bunurile puse sub sechestru și care să aibă grijă de ele. De exemplu, dacă sunt perisabile, să le vândă și să aibă bani în locul lor, ca să nu te trezești când confiști că iei niște mere putrede.
Al doilea pas - Directiva reglementează confiscarea normală, care există și azi în România, confiscare bazată pe condamnarea penală - te-a prins luând mită 25.000 de euro, te condamnă și-ți confiscă 25.000 de euro, atât. Dar mai prevede lucruri în plus față de Codul Penal român. A treia chestiune este confiscarea extinsă, și anume: te prinde cu 25.000 de euro mită și atunci judecătorul te condamnă pentru 25.000 de euro, dar se uită la averea ta și la veniturile legale și, dacă averea ta, cu a familiei tale depășește cu, să zicem, peste 10.000 de euro veniturile tale legale în ultimii cinci ani, atunci te întreabă de unde ai banii sau bunurile. Și dacă nu le poți justifica, atunci se confiscă, pentru că există prezumția că acea persoană și-a făcut averea tot prin comiterea de infracțiuni. Parcă îi aud pe unii parlamentari încercând să scape, invocând că se inversează sarcina probei. Nu se inversează. În primul rând, trebuie să vină procurorul și să dovedească că între averea pe care o ai în realitate și veniturile legale există o diferență de peste 10.000 de euro, trebuie să facă proba asta și să identifice bunurile pe unde le ai, casă prin cine știe ce insule, conturi etc., și atunci ăsta e un mijloc de apărare. După aia, e normal să-l întrebi: poți să justifici diferența? Nu poți să o justifici. Deci nu e o răsturnare a sarcinei probei și se practică deja în foarte multe țări și sunt și decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului care au spus că este foarte OK.
Un alt punct pe care îl prevede Directiva punerii sub sechestru și a confiscării este confiscarea de la terți.
Ce este confiscarea de la terți și ce aduce ea nou în legislația română?
Legislația română spune că poți confisca de la terți numai dacă terțul nu a cumpărat de bună-credință de la tine. N-a știut că e un bun care provine dintr-o infracțiune, atunci nu-l mai confiscăm. Directiva spune: se confiscă de la terți dacă i-ai făcut o donație terțului, dacă i-ai vândut un bun sub prețul pieței, că nu ai niciun interes să vinzi ceva sub prețul pieței, sau există orice alt indiciu că acea tranzacție către terț a ascuns de fapt schimbarea numelui proprietarului bunului. Și atunci se confiscă. Sigur că te uiți și la buna credință a terțului, dar, să fim serioși, dacă e o persoană apropiată și știe deja că e cercetată persoana de la care primește o donație sau copilul, sau nevasta care ia donația etc., atunci este evident că nu sunt de bună-credință. Și spune, de asemenea: orice alt element care arată că tranzacția de fapt a vrut să ia bunul de pe numele celui de la care trebuie să se confiște.
Directiva are o listă de infracțiuni unde este obligatorie confiscarea extinsă. Asta arată politica penală a UE, care spune: aceste infracțiuni sunt prioritare în aplicarea confiscării extinse, după care spune „și altele“ pentru care legea prevede o anumită pedeapsă. Dar important e să se vadă ce accentuează Directiva și deci UE.
Prima este corupția activă și pasivă, adică dai și iei, din sectorul public, corupția activă și pasivă din sectorul privat, fiindcă există corupție în sectorul privat, între două companii poate exista corupție sau între companie și stat. Apoi, corupția activă și pasivă care implică funcționarea instituțiilor Uniunii sau a statelor membre - dai sau iei tu, funcționar al UE, fie că ești la Bruxelles sau lucrezi la o instituție europeană oriunde în lume, fie că lucrezi la reprezentanța instituției europene din România, ești funcționar european. De asemenea, infracțiuni asimilate corupției, potrivit legii țării respective, în cazul nostru, potrivit legii române, și normelor internaționale.
A doua categorie sunt infracțiunile privind participarea la o organizație criminală, un grup de crimă organizată, cel puțin atunci când se produc beneficii economice. Și nu se poate face trafic de droguri, de prostituție, de femei, de copii, de arme, fără să fie o rețea de crimă organizată. A treia categorie prevăzută de Directivă este pornografia infantilă, dacă atragi, recrutezi un copil pentru a participa la pornografie, la activități pornografice sau profiți de el sau îl exploatezi, atunci se aplică confiscarea extinsă pentru cel care face acest lucru, care atrage copiii în pornografie infantilă. A patra categorie este interferența ilegală cu sistemele de date, indiferent de date, e vorba de date personale sau de alte date, pot fi date ale serviciilor, ale instituțiilor, orice fel de date, dacă o interferență e ilegală. Și, de asemenea, producerea pentru vânzarea, procurarea, importul, distribuția în orice fel a instrumentelor care sunt folosite pentru comiterea acestor infracțiuni.
În final, a cincea categorie - este vorba de orice infracțiune care este pedepsită cu o pedeapsă de cel puțin 4 ani. Acestea sunt cele cinci categorii din Directivă, la care România ar fi bine să adauge, că mai are în plus în art. 112 alin. 1 din Codul Penal, din confiscarea extinsă, introdus acum câțiva ani. Ce am văzut eu în proiectul MJ e că au pus doar orice infracțiune peste 4 ani și atunci ei au spus „intră toate“. Dar comentariul meu este următorul. Judecătorii nu vor aplica la toate confiscarea extinsă, trebuie să-i dai niște priorități. Dacă îi spui „aplică la toate cazurile“, mi-e teamă că n-o să aplice deloc sau o să aplice foarte puțin. E mult mai logic să-i dai niște priorități.
Viitorul este confiscarea civilă
Revenim la conceptul de confiscare fără condamnare. El nu este prezent în legislația românească.
Nu. E vorba de confiscarea civilă, pe care nu am reușit să o pun în această Directivă a confiscării, pentru că au fost alte state membre care s-au opus.
Ce state?
Mai multe, Spania, Germania. Confiscarea civilă se practică în Marea Britanie de foarte mulți ani, în Irlanda, în Bulgaria, chiar din perioada integrării europene, în momentul când au intrat în UE. Se practică în Italia, dar nu prin mijloace civile, ci penale, dar fără condamnare, că asta înseamnă confiscare civilă. Acum, de exemplu, Germania se gândește cum să introducă confiscarea civilă, pentru că viitorul acesta este, confiscarea civilă. Oricum, în această Directivă se prevede că urmează un studiu făcut de Comisie pe beneficiile confiscării civile, adică suma de bani, câți bani aduci înapoi la bugetul public, în buzunarele oamenilor. Iar ca europarlamentar, în grupul ECR al PE, voi atentă la acest studiu și voi face propuneri.
Ce înseamnă confiscarea civilă? Înseamnă că procurorii au de ales între a trimite pe cineva în judecată penală și a nu îl trimite și a merge pe confiscarea civilă. În general, dacă ai un grup mare de crimă organizată, de exemplu, ca să-i trimiți pe toți și să poți să confiști tot este foarte greu și procesele durează ani în șir și niciodată tu nu ai cum să prinzi toate infracțiunile comise de un grup sau de o persoană în toată viața lui. Îl prinzi într-un moment, atunci poți să-i faci probe dincolo de orice dubiu, care să ducă la condamnare. În unele cazuri poți să o alegi pe asta, dar în alte cazuri, în care ai grupuri mari și multe activități, se preferă varianta confiscării civile. Asta înseamnă că există, de exemplu, Oficiul de Recuperare a Averilor Ilegale, așa se numește în Irlanda, care, în numele statului, dă în judecată bunul, contul, nu te dă pe tine ca persoană și trebuie să dovedească că bunurile, conturile provin din activități nelegale, fără să ceară trimiterea la închisoare a ta sau a persoanelor respective. Și ăsta este un proces civil în fața unui judecător civil. Deci tot un judecător decide. Repet, e practicat în Marea Britanie și Irlanda de foarte mulți ani și cu mult succes, au confiscat foarte mult. De ce este viitorul? Pentru că toată lumea și-a dat seama că trebuie să aduci banii înapoi. Confiscarea civilă merge în civil pe principiul proporționalității. La confiscarea în penal, aceasta este precedată de o condamnare, fie că e condamnare doar pentru acele sume sau confiscare extinsă, omul acela riscă închisoare, privare de libertate și atunci probațiunea este foarte ridicată, nivelul de probațiune, dincolo de orice dubiu. În schimb, la confiscarea civilă omul nu riscă pierderea libertății, pentru că nu se cere trimiterea lui în judecată, la închisoare, nu se cere nicio pedeapsă, și atunci principiul probațiunii în civil este următorul: este mai probabil că banii sau bunurile respective provin din activități de natură penală decât că nu. Deci e principiul probabilității. Și știți ce se întâmplă? Dacă cineva vrea să intervină în proces, poate să spună: „hei, bunul acesta împotriva căruia voi v-ați îndreptat și vreți să-l confiscați e al meu“. În clipa aceea, tu trebuie să arăți că l-ai procurat legal. Și statisticile au arătat că în Irlanda de Nord și Marea Britanie în peste 80% din cazuri nimeni nu intervine în acele procese civile. Adică înghit în sec, scapă de pușcărie și rămân fără bunuri. Asta îți arată că e cel mai eficient mijloc și ăsta e viitorul și merge repede, probațiunea e mult mai simplă pentru că omul nu riscă închisoare. Dacă chiar e bunul lui și l-a dobândit legal, va interveni în proces și va face dovada asta și atunci nu i se va confisca.
La ei ați zis că merge repede, dar la noi, de exemplu, procurorii DNA s-au plâns de multe ori că...
Dar noi n-avem confiscarea civilă în România. Și confiscarea extinsă, și transpunerea Directivei, și apoi confiscarea civilă este lupta pentru care toți trebuie să ne unim s-o ducem ca să ne aducem banii înapoi, pe care și-i duc prin insule, și-i pitesc...
Aici voiam să vă ridic următoarea problemă, că procurorii s-au plâns de faptul că fiscul nu cooperează. Cum vor reuși să-și ia date și cum vom reglementa aceste raporturi între procurori și fisc, în momentul în care vedem că agenții ANAF nu sunt tocmai dispuși să ofere datele cerute de procurori în vederea confiscării?
Confiscarea e dispusă de judecători. Acum, toată lumea vorbește de procurori de parcă ei fac totul, asta ca să-i submineze. Arestează judecătorul, confiscarea o dispune judecătorul. După ce ai hotărârea definitivă de confiscare, astăzi, în România, cel care trebuie să o execute efectiv este ANAF, care ține de Ministerul de Finanțe și care execută mai pe sărite, pe unii da, pe unii nu. Au fost cazuri în care au secretizat confiscarea. De ce să o secretizăm? În foarte multe țări din Europa se confiscă în jumătate de zi, în câteva ore, nu stă nimeni la discuție.
Dar propunerea mea este alta. În afară de ANAF, deci Ministerul de Finanțe, la noi supraveghează confiscarea, adică executarea unei hotărâri până la capăt, judecătorul delegat. Acești judecători delegați stau ca delegați circa 3, 6, 9 luni, după care se reîntorc la instanță. Un astfel de judecător delegat, în opinia mea, nu va reuși, de cele mai multe ori, pe parcursul acestui mandat de 6 luni să execute o hotărâre. Eu nu spun că nu-și dau interesul, eu discut ca principiu. După părerea mea, singurul om care este interesat să-și vadă hotărârea executată până la ultima literă și confiscarea făcută până la ultimul leu, euro sau dolar sau ce o fi este judecătorul care a pronunțat soluția de confiscare definitivă. Eu aș pune sub acest judecător urmărirea și luarea oricărei măsuri pentru confiscare, inclusiv un ordin de percheziție sau un ordin de sechestrare de bunuri sau aducere de bunuri de pe nu știu ce insule. Pentru că acest judecător este cel care a gândit confiscarea, a văzut că banii nu provin legal și el e convins de măsura pe care a luat-o și va avea tot interesul să o vadă aplicată.
MCV a împiedicat clasa politică să desființeze DNA
Trecem la MCV. Pentru sau împotriva ridicării MCV?
Întotdeauna împotriva ridicării MCV.
De ce?
MCV a fost extrem de benefic societății românești, a fost extrem de benefic instituțiilor judiciare și ne-a ajutat pe toți ca țară, ca sistem juridic să mergem mai departe și destul de repede. Rapoartele MCV au contat extrem de mult. Mi-amintesc că erau vremuri când, de exemplu, se dădeau pedepse cu suspendare pentru corupție, adică corupția n-a fost considerată o faptă gravă și asta a fost criticat în unul-două rapoarte MCV și au început să vină pedepsele cu executare. Asta înseamnă că e un proces de învățare de fapt. Iar cei care fac rapoartele MCV și care vin aici în misiunile de verificare, de monitorizare și discută cu judecătorii și procurorii români și cu politicienii sunt judecători și procurori din statele membre, pe lângă cei de la Comisie. Sunt independenți și e o discuție de la judecător la judecător: corupția e o faptă gravă, da? - ne-o spunem unul altuia -, voi de ce n-o priviți așa? Deci au loc schimburi de experiență, practic. De asta spun că am evoluat.
În afară de asta, a împiedicat clasa politică să schimbe legislația sau să desființeze DNA, pentru că spune foarte clar în MCV, la lupta anticorupție, că cerința către România este să nu schimbe legislația pe care o folosește DNA, în special procedura de numire și revocare a procurorului șef al DNA și a procurorului general. Acum a început o întreagă nebunie cu schimbarea procedurii de numire, ceea ce ar fi o mare greșeală și un mare pas înapoi. Nu trebuie să ne fie rușine că avem MCV. Haideți să se termine în mod natural, atunci când condițiile sunt îndeplinite, pentru că el n-are nici o legătură cu Schengen. Și eu am spus: nu legați de Schengen.
Și cum știm când au fost adoptate reformele și faptul că acestea sunt ireversibile?
Și eu am crezut că sunt ireversibile în 2007, când mi se punea tot timpul această întrebare, înainte de integrare. Și doi-trei ani după aceea, când am crezut că la un moment dat politicienii sau oligarhii sau cei care ne bagă mâna în buzunar și se ating de banii publici vor spune: gata, nu mai merge, avem un sistem, avem instituții tari, ne prind, nu mai merge. Or, constat că ei nu spun asta, ei caută mijloace tot mai sofisticate prin care să nu fie ascultați, să nu fie prinși. Sau schimbă legile, cum a fost „marțea neagră“, când parlamentarii au votat să se scoată un sfert din Codul Penal, tot ce înseamnă infracțiune de serviciu, adică dacă ei comiteau un fals, pentru ei nu era fals, dacă ei comiteau un act de corupție, pentru ei nu era infracțiunea de corupție. Era ceva absolut de neimaginat.
Și intră și schimbarea procedurilor de numire în aceste tentative?
Da, intră și asta. CSM vrea neapărat trecerea propunerii de numire a procurorului general, adjuncții, a procurorului general al DNA, adjuncții, șefii de secție, sunt 33 de poziții de management de acest fel la Parchetul General, DIICOT și la DNA înapoi la CSM. Eu am câteva argumente împotriva acestei propuneri: 1) CSM este un organ colectiv, format din 19 membri. În afară de asta, votează secret. Un organ colectiv care mai votează și secret nu răspunde pentru nimic, orice decizie ar lua, nu răspunde nimeni pentru nimic. Ei sunt acolo pe 6 ani. Dacă decizia e proastă, nu știi cine e vinovat că l-a pus pe X procuror șef DNA sau procuror general. Și dacă nu știi cine e vinovat, nu poți să-l dai jos. 2) CSM este o instituție care încă nu și-a făcut tot ce are prin lege de făcut. Or, o instituție care nu și-a terminat treaba pe care o are deja prin lege nu este o instituție căreia să-i mai dai ceva să facă. Ei trebuie să facă managementul instanțelor, de exemplu, care să fie prietenoase cu oamenii, trebuie să facă ghidul pedepselor, ca să n-avem o pedeapsă pentru fapte apropiate sau similare, una de 3 luni și alta de 10 ani. Sau să facă unificarea practicilor judiciare ca să nu ne ducem ca la loterie în justiție. Au promovarea judecătorilor, au concursurile. Nu trebuie în niciun caz să primească bugetul, că ei vor și bugetul. Ei or să se transforme într-un Minister al Justiției. Or, nu există asta nicăieri în lume, nici măcar în statele postcomuniste care au mai creat CSM-uri din astea, consilii judiciare să le spunem, că au diverse nume. 3) În orice stat trebuie să existe o politică penală. Să presupunem că în România rata criminalității este foarte mare, pe o anumită infracțiune sau pe mai multe infracțiuni. Și atunci sunt alegeri și vine un partid care spune: eu voi reduce rata criminalității sau voi reforma justiția sau voi face asta, legat de justiție. Și vine la putere și vede că n-are nici un instrument, că toate sunt la CSM, care este independent și nu răspunde în fața nimănui. Nu se poate așa ceva. Nu poți să înlocuiești Ministerul Justiției, care are un ministru care răspunde politic sau care răspunde, că e tehnocrat sau e membru de partid, pentru ceea ce face într-un guvern. Nu există nicăieri în lume așa ceva.
Și acum să vă spun reversul. Cum e acum, e un ministru, are cap și nume, față, da? Cum am fost eu. Am făcut propuneri, Monica Macovei l-a propus pe X pe funcția de procuror șef DNA, sau pe funcția de procuror general, sau pe funcția de procuror șef de secție. Dacă s-a dovedit că X, cel propus, numit apoi de președinte, și-a făcut treaba, atunci lumea zice „bravo“. Dacă s-a dovedit că nu și-a făcut treaba, mă ia la rost. Și să știți că poți și să dai afară un ministru, e mult mai ușor să dai afară un ministru. Pe CSM, niciodată. Nu poți să schimbi CSM pe o numire proastă. Răspunderea individuală este cheia democrației. Nu există răspundere colectivă. Fără răspundere individuală nu facem nimic.
Revenind la MCV, ce e cu această propunere a monitorizării extinse, venită din zona Parlamentului European, de care s-a vorbit în ultimele săptămâni foarte mult la București?
Este un raport făcut din proprie iniţiativă (aşa se numeşte) a unei deputate olandeze din Gruparea ALDE şi care propune un mecanism pentru verificarea situaţiei de fapt şi a legislaţiei din statele membre, din perspectiva statului de drept şi a drepturilor omului. Noi avem Articolul 7 în Tratatul Uniunii Europene, despre care am mai discutat în România, care se raportează la 2, în fine, şi care spune că, atunci când un stat membru încalcă grav şi în mod repetat, în mod persistent drepturile omului sau statul de drept...
... criteriile politice...
... atunci se pot lua sancţiuni împotriva lui, mergând inclusiv până la suspendarea unor drepturi, inclusiv până la dreptul de a vota în Consiliu, pe o perioadă determinată. Bun, asta exista. S-a pornit de două-trei ori o procedură de genul ăsta, dar niciodată nu s-a dus până la capăt.
Vă referiţi la Austria şi Ungaria, din câte îmi aduc eu aminte.
Da. Unii vorbeau şi la noi despre asta în 2012.
Ce spune acest raport făcut din proprie iniţiativă, care practic e un fel de recomandare: hai să facem un alt mecanism, care să verifice tot - şi situaţia drepturilor omului, şi a statului de drept - şi care să fie unic pentru toate statele membre. Și care să înlocuiască două lucruri: MCV pentru România şi Bulgaria şi sistemul de raportare pe corupţie şi, respectiv, anticorupţie care există acum, din 2012 (la doi ani o dată, pentru toate statele membre, Comisia Europeană face un raport pe situaţia corupţiei şi a măsurilor anticorupţie luate).
Acum, eu sunt pentru drepturile omului, categoric, noi avem foarte multe rezoluţii pe drepturile omului. Dar ideea în sine e că tu ai două mecanisme care funcţionează - MCV în România-Bulgaria şi acest mecanism de raportare pe anticorupţie pe toate statele membre. Mie mi se pare lipsit de logică să le dau la o parte şi să creez ceva ce nu ştiu cum o să meargă. Şi vă spun eu că statele membre nu or să fie de acord să fie verificate aşa, pe tot.
Bun, că a venit vorba de ALDE şi ca susţinătoare a menţinerii MCV, aţi fost acuzată în ţară, în special din zona PSD şi a partidului domnului Tăriceanu, de lipsă de patriotism şi denigrarea ţării. Cum răspundeţi acestor acuzaţii, mai ales că ele au fost extinse la actualul guvern, acuzat că serveşte interese străine?
Ceea ce fac PSD sau ALDE - că e tot aia PSD sau ALDE -, prin cureaua de transmisie Antena 3 şi alte posturi, este a turna aşa, câte o picătură fierbinte în urechea omului până când crede. Ceea ce fac eu şi ceea ce am făcut toată viaţa este exact invers decât ce spun ei. Am peste 20 de cazuri câştigate pentru cetăţeni români la CEDO, cât eram avocat. După aceea, am scos cinci steguleţe roşii pe justiţie şi am intrat în Uniunea Europeană. PSD ne-a lăsat cu ele. Cine este trădător şi cine îşi iubeşte ţara: cine a ajutat să intre România în Uniunea Europeană sau cine a împiedicat să intre România în Uniunea Europeană? Când Năstase a plecat în 2004 ne-a lăsat cu cinci steguleţe roşii: pe marea corupţie – n-aveam niciun caz; pe reforma justiţiei – nu exista, nu începuse; pe drepturi de autor; pe spălare de bani – nu exista infracţiunea, nu era niciun caz; şi pe fraudă. Deci cine a trădat ţara? Ţara a trădat-o PSD, care o fură şi care nu o iubeşte, că dacă o iubeşti n-o furi. Şi dacă o iubeşti vrei să intre în Uniunea Europeană. Şi atunci eu întreb: dar de ce nu am intrat şi noi în 2004, odată cu celelalte state est-europene? Tocmai pentru că au făcut aceste lucruri.
Mai departe: cum să-mi trădez ţara, când eu mă zbat trei ani de zile să fac Directiva confiscării la Bruxelles ştiind că se aplică în România şi cu gândul la România, ca românii să-şi recupereze banii furaţi de politicieni români sau de alţii, oricum, luaţi din bugetele publice? Deci sunt minciuni.
Interviu realizat de CRISTIAN CÎMPEANU
