Cu ochii pe justitie si anticoruptie

Armand Gosu 26.05.2006

De același autor

Culoarea anticoruptiei s-a schimbat din rosie in galbena in Raportul de monitorizare dat publicitatii de catre Comisia Europeana saptamana trecuta. Este o recunoastere previzibila a progreselor inregistrate de Romania in acest domeniu si o recunoastere directa a meritelor Monicai Macovei. Documentul constata "pasi semnificativi" in reforma justitiei, de la Raportul din octombrie 2005 si pana acum, si apreciaza functionarea sistemului de atribuire aleatorie a cazurilor pentru judecatori, prin care se asigura impartialitatea sistemului. Romania este laudata pentru investigarea cazurilor "de coruptie la nivel inalt", in urma carora "patru persoane importante au fost actionate in justitie"

Cu toate acestea, Bruxellesul nu este convins de soliditatea progresului in lupta cu marea coruptie. Si spune acest lucru raspicat: "In lupta impotriva coruptiei la nivel inalt, Romania trebuie sa continue eforturile pentru a consolida si a construi pe baza progresului facut in lupta impotriva coruptiei. Reformele intreprinse de Ministerul de Justitie si DNA trebuie sa fie urmate de eforturi sustinute ale altor institutii de stat, astfel incat progresul facut sa devina ireversibil". Iar, in Concluziile Raportului, se mentioneaza ca "pe baza progreselor deja realizate, Romania trebuie sa-si continue eforturile si sa prezinte rezultate suplimentare in domeniul combaterii coruptiei". Cat despre justitie, tot la Concluzii, se afirma ca "pe baza progreselor deja realizate, Romania trebuie sa-si consolideze punerea in aplicare a reformelor judiciare actuale si sa imbunatateasca in continuare transparenta, eficienta si impartialitatea sistemului judiciar".

Faptul ca agricultura si finantele isi impart cele patru "stegulete rosii", iar justitia si anticoruptia nu figureaza printre domeniile de "preocupare serioasa" din Raportul Comisiei nu trebuie sa provoace erori de interpretare. Nu "steguletele" de la agricultura si finante pot amana aderarea Romaniei. Ele pot, cel mult, priva Bucurestiul de importante fonduri europene, in cazul in care intarzierile constatate de la Bruxelles nu vor fi la timp si pe deplin remediate. in fond, atat Gheorghe Flutur, cat si Sebastian Vladescu au suficient timp la dispozitie sa infiinteze si sa faca operationale Agentiile de Plati, un sistem integrat de administrare in agricultura, unitati de ecarisaj si tratament in encefalopatiile spongiforme si sa faca functional un sistem al administratiilor fiscale, care sa asigure interoperabilitatea cu restul statelor membre UE. Rateuri in functionarea unor institutii similare cu cele mentionate in dreptul Romaniei, in ultimul Raport, au inregistrat si mai inregistreaza si alte tari membre ale Uniunii.

Oricare ar fi ochelarii prin care am citi Raportul Comisiei, tot combaterea coruptiei la nivel inalt si reforma justitiei fixeaza data aderarii Romaniei. Pentru motivul simplu ca amanarea aderarii, potrivit Tratatului din mai 2005, poate fi decisa de Consiliu, la recomandarea Comisiei, cu majoritate de doua treimi, in cazul in care se constata grave deficiente in justitie, afaceri interne si politica concurentei. "Steguletul galben" pe justitie si anticoruptie se poate oricand transforma intr-unul rosu, atragea atentia Monica Macovei, intr-un interviu publicat saptamana trecuta. Precedentul a fost deja creat: "combaterea spalarii banilor" s-a transformat dintr-un "stegulet galben" intr-unul "rosu" pentru Bulgaria, cu ocazia ultimului Raport.

insa remedierea situatiilor criticate in Raport nu tine de competenta Monicai Macovei, ci de cea a Consiliului Superior al Magistraturii si mai ales a parlamentului. Tocmai acest lucru sporeste teama ca justitia si anticoruptia ar putea sa redevina "stegulet rosu". Reactia presedintelui CSM, Iulian Galca, care contrazice constatarile Raportului Comisiei, nu este de bun augur. Raportul deplange faptul ca 8 dintre cei 14 membri din conducerea CSM lucreaza cu jumatate de norma, iar 6 membri sunt in potential conflict de interese. Nici dinspre parlament nu vin motive de optimism. Intarzie dezbaterile la Codul Penal si la cel de procedura penala. Proiectul Legii finantarii partidelor politice e blocat la comisii, iar infiintarea Agentiei de Integritate se negociaza inca politic la nivelul coalitiei. Disparitia marii coruptii de pe meleagurile romanesti, constatata de presedinte si premier, ca si tentativa de a schimba procedura de numire si revocare a sefului DNA ridica serioase semne de intrebare asupra disponibilitatii clasei politice de a continua lupta cu coruptia.

Dintr-o data, Monica Macovei a inceput sa-i deranjeze pe mai toti puternicii zilei. I se sugereaza ca si-a incheiat misiunea si ca ar face bine sa-si caute de lucru in alta parte. Daca se poate, cat mai departe de Romania. Dar Raportul Comisiei o confirma pe d-na Macovei, care nu a incetat sa vorbeasca despre necesitatea continuarii reformei in justitie si a cerut insistent parlamentului mai multa fermitate in promovarea legislatiei impotriva marii coruptii. Au mai ramas de facut doar cativa pasi. Sta ain puterea parlamentului si a CSM sa-i faca. Daca-i vor face suficient de convingator, Romania ar putea nu doar sa intre in UE la 1 ianuarie 2007, ci si sa scape de procedura de monitorizare (ca pentru elevii codasi), pe care Comisia ar putea-o institui in primii trei ani de dupa aderare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22