De același autor
Săptămâna trecută mi-a apărut în feed-ul de Facebook, de mai multe ori, o postare cu scene din excelentul film „California Dreamin’” lansat în 2007. Filmul este inspirat de o poveste reală - în 1999, în timpul conflictului din Kosovo, un tren cu echipament NATO a fost oprit pentru patru ore într-o gară dintr-o comună, pentru că lipsea o ștampilă. La întoarcere, trenul stă două săptămâni, până sunt achitate taxele.
Povestea este interesantă pentru că este în același timp despre „ciocnirea” a două culturi, despre obsesia birocrației - faimoasa ștampilă de care încă n-am scăpat complet, dar și despre decizia unui om simplu, Florin Pătrăchioiu - șeful de gară din comună, să respecte regulamentul în ciuda presiunilor. Pătrăchioiu a fost sunat de toți șefii, inclusiv de Traian Băsescu, pe atunci ministru al Transporturilor, dar legea era de partea lui. Ulterior, a primit aprecieri și chiar o mică recompensă.
Filmul este ficționalizat și dramatizat. Sunt create mai multe planuri - o poveste de dragoste, o fabrică falimentară, un primar lingușitor cu americanii, iar „Doiaru’”, șeful gării din film, fură din trenurile cu marfă care trec „pe la el”. Povestea atinge și aroganța americanilor, obișnuiți să fie primiți peste tot cu deferență, dar este mai mult despre problemele tranziției postcomuniste într-o țară care cu 50 de ani înaintea întâlnirii din film aștepta să fie salvată de americani, doar ca să se trezească sub o dictatură comunistă de fabricație sovietică.
Postările despre care scriu nu sunt însă legate de niciunul dintre planurile poveștii, nici cele reale, nici cele ficționale. Comentariile care însoțesc postarea (răspândită de pagini care fac propagandă pentru AUR și Șoșoacă) se pot rezuma în ideea „le-am arătat noi americanilor cine suntem”.
Clipul selectat pentru postare are aproximativ două minute și conține replica esențială pentru cei peste 11.000 de oameni care au dat like: „F*ck USA, f*ck NATO! F*ck Bill Clinton și p-ăia de la București! Asta-i gara mea!”.
Pentru românii „suverani”, „aici pe veci stăpâni”, nimic altceva nu mai contează, dacă pretinzi suficient de convingător că aperi țărișoara împotriva străinilor. Absurdul situației este sublim: personajul corupt, blamat de cetățenii din film pentru falimentul fabricii (din cauza furturilor din trenurile plecate de la fabrică) este dat exemplu de patriotism și curaj, de cetățeni reali care trăiesc mult mai bine decât se trăia în ‘99. Unii chiar își exprimă în comentarii dorința arzătoare să avem printre noi mai mulți astfel de oameni, să-i punem în conducerea țării, dacă se poate.
Exemple de prostie
Din politețe sau poate lașitate, evităm deseori să numim prostia pe șleau, să o arătăm cu degetul, să o facem de rușine, măcar să se ascundă, dacă de dispărut nu va dispărea.
Voi îndrăzni însă în continuare să numesc prostia pe numele ei. Să promovezi antivaccinismul în mijlocul unei pandemii globale este o prostie1. Să ridici în slăvi diverse personaje doar pentru că urlă împotriva străinilor este o prostie. Să crezi că cel mai important criteriu al aleșilor este „românismul” este o prostie. Să crezi că orașul de 15 minute înseamnă că nu poți pleca prea departe este tot o prostie. Să crezi că Uniunea Europeană vrea să ne transforme în gay mâncători de insecte sau că Ursula von der Leyen e împotriva familiei, deși e căsătorită (o singură dată, sic!) și are șapte copii, sunt prostii. Să fii în UE, dar să te uiți cu jind la BRICS e o prostie. Să vorbești de ieșirea din NATO cu un război la graniță e o prostie cât casa de mare.
Lista poate continua măcar cu vreo pagină, dar cred că ideea e clară. Critici se pot face față de UE, față de NATO, față de orice, câtă vreme sunt bazate pe fapte, nu pe ficțiuni și teorii conspiraționale. Să nu vezi că interesul României e să fie în Europa și NATO, să alegi să crezi minciuni facile despre cum suntem cei mai bogați, mai deștepți și mai curajoși din lume, dar suntem „săpați” de restul este, vorba lui Creangă, un „cumplit meșteșug de tâmpenie”.
Prostiile nu sunt, desigur, limitate la România; se pot găsi suficiente exemple în SUA, dacă tot ne găsim în contextul ciocnirii culturale din film. Să cauți peste tot motive pentru uciderile în masă extrem de frecvente, dar să ignori cauza clară - accesul prea facil la arme e o prostie. Să votezi un om pentru că vorbește despre family values și interzicerea avortului, deși se știe că și-a părăsit un copil, a abuzat o fostă și a pus presiune pe alta să facă avort2 este o prostie. Să trăiești într-o țară cu tradiție în separarea religiei de stat, dar să trimiți în parlament fundamentaliști religioși care vorbesc deschis despre distrugerea acestei separații e o prostie. Să te uiți la Donald Trump care a încercat să dea o lovitură de stat după pierderea alegerilor din 2020, se visează dictator și face planuri pentru asta, dar să crezi că trebuie să fie din nou președinte e o mare prostie, mai ales dacă mai și reciți lozinci despre cum că America e cea mai liberă și democrată țară din lume.
Șansa împotriva prostiei
Interesantă în discursul dictatorilor wannabe de genul Trump și al țuțerilor lor este apetența crescută pentru răzbunare. Partidul Republican se străduiește de luni bune să găsească dovezi că președintele Biden ar fi comis ceva ilegal, să poată să-l treacă prin impeachment. De câteva zile au decis să înceapă procedura chiar în lipsa dovezilor, delirând pe la TV-uri prietene despre cum e cel mai clar caz de corupție din istorie, fără măcar să poată numi presupusele ilegalități, totul, ca să-l mulțumească pe Trump, care vorbește încontinuu despre cum va porni investigații asupra inamicilor săi politici pentru că l-au investigat pe el.
De când „războiul cultural”3 a luat mințile multor lideri politici (cu precădere în Partidul Republican), toate prostiile exemplificate anterior sunt ținute în viață de acest schandefreude postmodern, izvorât din probleme imaginare precum „agenda LGBT”, globaliștii criminali, elitele malefice și atotputernice, transumanism și alte fantezii. „Own the libs” (să domini/învingi liberalii4) rămâne de ani buni singura filosofie politică a dreptei politice americane.
Sute de mii de cetățeni debusolați din întreaga lume au fost capturați de falși profeți care pretind că luptă pentru libertate, în timp ce pregătesc terenul unor „democrații iliberale” (apud Viktor Orbán), care să readucă la putere oameni cu „fond biologic sănătos”5 și gândire pe măsură.
Prea mulți oameni s-au lăsat convinși de manipulatori abili că măsurile luate în pandemie pentru a proteja populația și dovedite astăzi a fi salvat milioane ar fi fost, de fapt, un plan să oprime individul, făcut de grupuri oculte. Prea mulți s-au lăsat amețiți de lingușeli despre cum sunt parte a unui popor măreț. Prea mulți cred astăzi că „serviciile” sunt peste tot și ghidează tot, rămânând impasibili la haosul generalizat și la surprizele politice care se țin lanț. Sigur, ideea că lumea e controlată de o cabală este, paradoxal, mai liniștitoare decât realitatea - că nu e nimeni în control și că lucrurile pot oricând să o ia razna și mai rău.
Dar mai grav este că toate astea cer un răspuns din partea celor care cred. Nu poți rămâne o victimă la nesfârșit, trebuie să lupți, să te afirmi, să arăți cine ești. Să strigi „F*ck NATO, f*ck USA”. Să ceri arestarea medicilor care au salvat vieți în pandemie și o fac în continuare, pentru că a spus pe Facebook un individ care a făcut bani din speculă imobiliară și s-a făcut remarcat la OTV. Să intri în casa unei deputate ca să o legi să spună adevărul despre comploturile ei mârșave și să-l lovești pe soțul ei în cap cu ciocanul pentru că nu-ți găsești ținta6.
Orice este bun dacă pare a fi neplăcut pentru globaliști, trotinetiști, vacciniști, ecologiști, lgbt-iști și alte categorii ce nu cred în marea luptă între Bine și Rău, care refuză să recunoască salvatorii - Trump, Simion, Șoșoacă, care strigă la noi de pe ecranele telefoanelor.
În urmă cu aproape o lună, mi-am amintit de marea manipulare AUR de acum doi ani - campania de strângere de semnături pentru demiterea președintelui Iohannis. AUR și-a făcut campanie electorală mascată în toată țara, profitând de valul de antipatie la adresa președintelui și pretinzând că acele semnături ar avea vreo putere sau vreo semnificație mai mult decât simbolică. În realitate, legea nu permite demiterea președintelui decât în condiții clare, dacă încalcă Constituția; popularitatea scăzută, aroganța sau chiar incompetența nu sunt motive suficiente.
I-am amintit asta unei foste reprezentante AUR din Zlatna, județul Alba, pentru că acum doi ani promova campania AUR neabătută, dar fără să poată explica mecanismul prin care semnăturile vor duce la demiterea președintelui. Răspunsul? A lăsat câteva comentarii agresive, agramate și incoerente, apoi mi-a trimis amenințări în privat și în final m-a dat în judecată pentru defăimare. O reeditare a celebrului „ciocul mic, acum noi suntem la putere”, doar că de data asta meciul nu e limitat la politicieni, ci este vizat oricine e o țintă legitimă, dacă e de partea inamicilor.
Rămân, totuși, optimist: România are suficienți oameni care să nu fie așa. S-au văzut mai bine în 2017 - 2018, când speranța unor reforme reale a produs o emulație dificil de înțeles acum. Cred că oamenii de atunci sunt încă aici, mai debusolați, poate mai cinici. Sper doar să nu fie resemnați. Că împotriva prostiei revanșarde s-ar putea să mai avem o singură șansă - să ne găsim suficientă motivație cât să ieșim la vot, la alegerile din 2024. //
1. Să amintim și că în noiembrie-decembrie 2023 avem epidemie de rujeolă în România, cauzată în special de rata redusă a vaccinării.
2. Este vorba de Hershel Walker, candidat al Partidului Republican pentru Senat în 2022. Walker a pierdut în final, însă scorul a fost destul de strâns, în ciuda scandalurilor în care a fost implicat.
3. Conflictul politic și mediatic între ceea ce numim generic progresiști și conservatori, pe teme socio-culturale care polarizează publicul precum drepturile LGBT, relația Biserică-Stat, schimbările climatice etc.
4. În SUA, termenul „liberal” e folosit colocvial pentru a desemna o persoană „de stânga” din punct de vedere politic, în general membri sau susținători ai Partidului Democrat.
5. Din apelul inițiat de generalul în rezervă și deputat AUR Mircia Chelaru, care evocă un discurs anticonstituțional și antidemocratic cu motive fasciste. https://romania.europalibera.org/a/cristian-pirvulescu-despre-armata-aur-si-apelul-lui-mircia-chelaru/32674872.html
6. Este vorba despre atacul asupra lui Paul Pelosi, soțul lui Nancy Pelosi, fosta lideră a Camerei Reprezentanților din SUA și fostă lider în Partidul Democrat. Atacatorul intenționa să o interogheze și să o tortureze pe Nancy Pelosi, pe care o considera personal vinovată de minciunile și comploturile puse la cale de Partidul Democrat.
