Referendum si democratie

Ioan Stanomir 04.08.2006

De același autor

Departe de a fi un anotimp al vacantelor si al relaxarii, verile autohtone ofera ocazia unor infruntari politice incarcate de patima. Numiri in functie ale vicepremierilor, verificari ale dosarelor de Securitate ori controverse privitoare la strategia coalitiei de guvernare: iata tot atatea puncte de pe agenda unei natiuni confruntate cu ezitarile propriei sale clase politice.

Pe acest fundal incarcat, o noua linie de batalie a fost deschisa, gratie deciziei luate de Curtea Constitutionala pe data de 11 iulie 2006. In acord cu noua lectura a organului de control constitutional, vechile limitari impuse sefului de stat in chestiunea convocarii referendumului erau eliminate. Ceea ce se nastea era o situatie radical diferita, ce reda institutiei prezidentiale prerogativa de a se adresa corpului electoral in probleme de interes national. Efectul deciziei este unul imediat. Sunt invocate, previzibil, temele favorite ale dezbaterilor publice autohtone, de la obedienta politica a organelor implicate pana la pericolul iminent al unei indrumari catre autoritarism.

Speculatiile sunt legate de dizolvarea adunarilor: in aceasta ipoteza, seful nostru de stat ar avea posibilitatea sa solicite natiunii avizul in privinta alegerilor anticipate. Sau chiar mai mult: beneficiind de noua sa arma legala, presedintele ar putea decide, unilateral, modificarea legii fundamentale. Din acest punct de vedere, ca si cu alte prilejuri, precizia argumentatiei si moderatia judecatii sunt abandonate in favoarea apetitului pentru senzationalism. Intoarcerea la argumentul juridic este, in acest context, salutara.

 

O traditie plebiscitara

 

Ceea ce nu se poate ignora, in analiza temei referendare la romani, este preeminenta puterii executive si tentatia ei de a recurge la consultarea populara in scopul ratificarii propriilor ei decizii politice. Asa cum s-a observat in mai multe randuri, traditia romaneasca este definita prin utilizarea constanta a plebiscitului: rezultatul votului este previzibil, dupa cum previzibila este mobilizarea autoritatilor de stat in vederea convingerii administrative a cetatenilor ce voteaza. Efectul este anestezierea constiintei civice si intarirea prestigiului guvernului sau sefului de stat. Atunci, ca si acum, argumentul invocat cu predilectie este interesul national. Limitarea libertatii politice se realizeaza in numele idealurilor nobile.

In aceasta serie de plebiscite autohtone se inscriu initiativele regimurilor autoritare/dictatoriale, dominate de personalitati charismatice. De la Alexandru Ioan Cuza pana la Carol al II-lea si maresalul Ion Antonescu, fictiunea sprijinului national a jucat un rol cheie in imaginarul constitutional si politic. Finalitatea gestului in cauza a fost una transparenta: neutralizarea adunarilor reprezentative si instituirea unui dialog direct cu natiunea, prin apelul la plebiscit. Cezarismul nu poate fi imaginat in absenta unei confirmari periodice a deciziilor luate de guvernanti.

Traditia plebiscitara nu poate fi redusa la Romania regimurilor autoritare. Practica referendumului, in anii de dupa 1990, este una in mod evident plebiscitara. Natiunea este vazuta nu ca un partener credibil de dialog, ci ca un actor institutional inert, a carui vointa autonoma poate fi simulata credibil. Relatia dintre fictiunea referendumului si practica politica postcomunista este vizibila in cazul celor doua voturi dedicate legii fundamentale: in 1991, ca si in 2003, ceea ce a lipsit a fost autentica dezbatere, realizata in cadrul unei societati libere. Ambele voturi au fost previzibile in configuratia lor, nu in ultimul rand datorita implicarii administratiei centrale si locale in manipularea institutionala. Efectul ultim al acestei tactici este vizibil in momentul actual al politicii romanesti: recursul la natiune este vazut ca o tactica utilizata de seful de stat pentru a obtine un cec in alb din partea electoratului si ca o arma in lupta sa cu premierul. Inca o data, miza constitutionala este determinata de trecutul recent.

Este legitima o astfel de lectura? Plasarea in context comparat a institutiei referendare indica riscul potential al utilizarii unui instrument de democratie semidirecta. In spatiul ex-sovietic sau in cel african, referendumul dominat de puterea executiva a condus, in toate cazurile, la validarea deciziilor deja luate si la slabirea unor democratii deja fragile. Apelul la natiunea fragmentata si inerta politic poate rezulta in extinderea numarului de mandate acordate sefului de stat sau in modificarea legii fundamentale, in baza sugestiilor formulate de seful de stat. Criza statului de drept poate fi agravata de practica referendumurilor nelibere.

 

Referendumul si limitele sale: cazul romanesc

 

Romania nu poate fi analizata in termenii evocati anterior. Fara a fi o democratie pe deplin consolidata, ea nu prezinta totusi trasaturile unei democratii de vitrina autoritare. In comparatie cu alti sefi de stat din tari semiprezidentiale, presedintele Romaniei dispune de atributii limitate. Imposibilitatea dizolvarii adunarilor sau interdictia revocarii sefului de guvern sunt doua argumente in aceasta directie. Temperamentul  prezidential nu poate schimba fundamental datele echilibrului juridic existent.

Semnificatia deciziei Curtii Constitutionale se cere raportata la acest context. Legea fundamentala de la 1991, revizuita in 2003, precizeaza expres ocaziile in care un referendum se convoaca obligatoriu si are efecte constrangatoare pentru institutiile de stat: este cazul suspendarii din functie a sefului de stat si de revizuire a Constitutiei insasi. Doar in aceste ipoteze enumerate limitativ referendumul conduce, automat, la modificarea realitatilor institutionale. Dar si aici convocarea sa este precedata de un act al adunarilor, de votarea initiativei de suspendare din functie, respectiv de trecerea prin parlament a legii de revizuire a Constitutiei.

In afara situatiilor cu statut constitutional definit, Constitutia face referire la ipoteza in care seful de stat este abilitat, dupa consultarea parlamentului, sa convoace natiunea in vederea exprimarii opiniei ei pe teme de interes national. Lectura Curtii Constitutionale este lipsita de ambiguitate, in conformitate cu comunicatul de presa al institutiei: doar seful de stat este abilitat sa identifice temele de referendum, in afara oricarei limitari a adunarilor.

Chiar si in noul context constitutional, natura consultarilor la care presedintele poate invita nu se modifica: referendumurile initiate in baza articolului 90 din legea fundamentala raman doar cu efect consultativ. In baza lor nu se poate proceda la schimbarea regimului constitutional si nici nu se pot impune alegeri anticipate. Votul popular are calitatea de a indica o anumita orientare publica. In nici un moment natiunea nu se poate substitui legislatorului. Diferenta dintre regimul autohton si cel al celei de V-a republici franceze este data, printre altele, de imposibilitatea sefului de stat de a forta adoptarea unui proiect de lege pe calea votului referendar. Daca se poate vorbi, in cazul romanesc, de un efect al deciziei populare in relatia cu adunarile, atunci acesta poate fi localizat in zona unei presiuni la care parlamentul poate fi supus. Situarea in contra curentului popular poate fi un argument credibil al presedintelui in confruntarea cu primul ministru si majoritatea sa parlamentara. Riscul blocajului este evident: daca seful de stat detine arma referendara, adunarile pot declansa procedura de suspendare din functie sau initia trimiterea in judecata pentru inalta tradare, in cazul gravei incalcari a legii fundamentale. Perspectivele recursului unilateral la referendum ar fi dramatice, pe durata medie si lunga.

Una dintre lectiile acestei ultime controverse constitutionale tine de necesitatea regandirii referendumului insusi. Instituirea unui referendum national convocat chiar de catre alegatori, pe modelul italian al veto-ului popular destinat abrogarii unei legi, ar fi semnul largirii cadrului de actiune civic. Educatia democratica trece prin abandonarea reflexelor plebiscitare ale autoritatilor. In cele din urma insa, cultivarea unei constiinte critice la nivelul intregii natiuni ramane unicul obstacol autentic in fata ipoteticei derive autoritare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22