Romania tribalasoacre, nasi, matusi, nepoate

  Micile scandaluri de presa, zvonurile si iritarile de pe piata, mai niciodata urmate si de consecinte ("Suntem la portile Orientului, unde totul este luat cu usuratate!"), vadesc, mai des decat s-ar cuveni, informatii despre rudele de sange sau nasie ale unor personalitati politice. Nicaieri in Europa, probabil, institutia nasiei nu are o mai mare importanta. (Imi vine sa cred ca nasii si finii vin sa substituie unele goluri, acolo unde familiile nu sunt destul de puternice si nu reusesc sa creeze o retea de protectii si influente destul de densa. Se pare ca barbatii si femeile noastre politice nu sunt destul de prolifici(e), asa incat familia de sange nu face fata nevoii de-a crea retele si fidelitati.)

Ca aceste retele familiale, extinse la dimensiuni clanice si tribale, nu sunt imediat aparente rezulta si din faptul ca ele constituie revelatii copioase pentru presa. Azi aflam despre matusa (sau matusile) unui prim-ministru, apucata la o varsta matusalemica, cu putin inainte de marea Trecere, de febra unor afaceri profitabile; maine, despre soacra cutarui politician integru, ca se deda cu delicii schimburilor de terenuri; in alta zi, ca un politician de provincie despre care n-a auzit nimeni a fost bombardat intr-un post major in guvern; si, totodata, ca este finul stiti dumneavoastra cui. Recent, o camera indiscreta de televiziune a surprins-o pe nepoata unei alese a poporului, comod instalata intr-un fotoliu senatorial, votand cu nonsalanta o lege importanta. Dupa care a fost exfiltrata pe de serviciu de catre un venerabil Ales, pentru a evita intrebarile inoportune.

Daca un ziarist serios ar ancheta mai indeaproape sistemul de rudenii si nasii ale barbatilor si femeilor de stat, modul in care se traficheaza influentele si se distribuie posturile in functie de aceste afinitati elective si/sau ne-elective in lumea noastra politica, ar iesi la iveala un spectacol surprinzator. Ne-am da seama de faptul ca sistemul partidelor politice nu este decat un joc al umbrelor si aparentelor, eurocompatibil, in jurul carora se ascund adevaratele mize, plasarea pe orbita a clientilor, punerea in joc a unor sisteme de influenta si, in ultima instanta, un anumit dispret pentru actiunea politica propriu-zisa. Scopul final este acea liniste care este starea de bogatie, datorita careia, in fine, nimic rau nu ti se mai poate intampla, dusmanii lovindu-se de grilajele de fier pazite de bodigarzi si caini-lupi, indaratul carora se pot derula linistite ospete, dupa partidele de vanatoare... in familie, intre fini si cumetri.

 Mi se va raspunde ca asta nu e chiar asa de rau; ca, la urma urmelor, familia e nucleul de baza al societatii - si ce e mai firesc decat sa se constituie atomii si moleculele unei societati din unirea nucleelor ei? Pe de alta parte, vor spune cei cu gust pentru istorie, asa a fost la noi totdeauna, n-o sa strici dumneata printr-o nesabuita luciditate un sistem care functioneaza, de bine, de rau, de veacuri. La cel din urma argument voi raspunde simplu, ca functioneaza, e adevarat, dar mai mult de rau (recent s-a vazut fizic ca ne ducem de rapa, tara o ia la vale). La cel dintai, raspunsul e mai complicat. Folosirea rudeniei pentru a acoperi afacerile suspecte, pentru a spala banii murdari nu are nevoie de condamnare morala, ar trebui doar sa puna in miscare justitia (de fapt, justitia, in ultima vreme, se pune in miscare, dar are greutati sa traga concluziile). Mai grav e faptul ca promovarile pe baza sistemului de rudenii si nasii sunt o frana la ceea ce s-a numit, cu un cuvant barbar ce acopera o notiune legitima: meritocratia. Fiecare fin, nepot numit in post mare de un nas si mai mare impiedica pe un altul, mai pregatit, mai inteligent, sa ocupe un loc ce i s-ar fi cuvenit (vezi Caragiale, Triumful talentului). E o pierdere colosala de energie, un instrument al demoralizarii nationale care ii duce la pierderea valorilor, la exil, la afanarea unei societati lovite, umilite. Azi e din ce in ce mai greu unui ins dotat intelectual, dar cu posibilitati materiale modeste, unui copil de taran, de exemplu, sa faca studii superioare sau chiar sa intre la liceu. Problema cu clanurile e ca unele prospera, iar altele sunt impinse iremediabil la periferie.

Societatea tribala este exact contrariul a ceea ce unii dintre noi am visat in momentul prabusirii comunismului: o societate civila. Nu e posibil sa construiesti o societate a cetatenilor, a sanselor egale, a raspunderii, daca introduci, intr-un mod masiv si lipsit de scrupule, un alt criteriu, al familiilor de tot felul. Nu intamplator, mafiile traditionale, cele din sudul Italiei, de pilda, se numesc pe ele insele "familii".

Cu nasii, cumetrii si nepotisme, democratia ramane o aparenta, care, din pacate, va reusi sa amageasca si "boborul" (pana la un punct!), si pe blanzii eurocrati, nu tocmai insensibili la farmecul nostru discret.