Francezii, o mai veche poveste de opt-in opt-out cu Marea Britanie

Parisul pare să considere că o ieşire a Marii Britanii din UE i-ar fi benefică. Însă cu siguranţă un Jean Monnet ar fi foarte trist să afle astăzi că Londra decide să părăsească astfel Uniunea.

Iulia Badea-gueritee 17.05.2016

De același autor

 

Dar, de fapt, ce caută Marea Britanie în Uni­u­nea Europeană? Cam la această întrebare se re­duce atitudinea francezilor faţă de Brexit şi această atitudine nu musai din snobism sau din prea mare înfumurare. Pur şi simplu, din punct de vedere istoric, rolul, locul, valorile, dar şi exigenţele sau, ro­mâ­neşte spus, mofturile Londrei în UE au de a face foarte mult cu Franţa. Istoria o şi ara­tă, pentru cititorul care are răb­darea de a căuta în scurta apar­tenenţă a Marii Britanii la UE: în 43 de ani de co­exis­ten­ţă, din 1973 încoace, prezenţa Londrei a fost condiţionată de Franţa. La în­ce­put, Londra a refuzat să se alăture statelor fon­datoare, pentru ca ulterior să ceară ade­ziu­nea. A fost refuzată din cauza Franţei, con­du­să pe atunci de un Charles de Gaulle anglofob (va împiedica intrarea britanicilor în UE de do­uă ori, în 1963 şi în 1967). În 1973 va intra în UE deoarece tot Franţa acceptă să nu se mai opună. Ulterior, toate marile proiecte eu­ro­pe­ne s-au decis doar cu preţul frecuşurilor foar­te vocale dintre Londra şi Paris. Odată intrată în Uniune, Londra a făcut totul pentru ca vo­cea ei să conteze, pentru ca specificităţile sa­le să fie luate în considerare. Însă, ca în po­ves­tea cu prinţesa mofturoasă, la un moment dat – şi acesta este acest moment dat –, opi­nia ei, mofturile ei, cererile ei cauţionate de şan­taj nu au mai trecut. Chiar mai mult, ele par aproape a nu mai influenţa nicicum poli­ti­ca internă şi externă a tra­di­ţionalelor ei partenere eu­ro­pe­ne, Germania şi Franţa. „Ce­le două state fondatoare se poartă ca şi cum nu ar avea nicio responsabilitate eu­ro­pea­nă particulară“, observa amar fostul preşedinte francez Gis­card d’Estaing, într-un in­ter­viu publicat de Le Point (mai 2016). A fost elocvent fap­tul că preşedintele care a în­cer­cat din toate puterile să schimbe poziţia bri­ta­ni­ci­lor înainte de referendum nu a fost vecinul de peste Canalul Mânecii şi nici fostul adversar din cele două războaie mondiale, ci Barack Oba­ma. SUA. Jandarmul uni­ver­sal care salvează orice incendiu? Greu de spus, însă cu sigu­ran­ţă un Jean Monnet ar fi foar­te trist să afle azi că Londra decide să părăsească astfel UE.

 

Oricum ar fi, interesul francezilor pentru su­bi­ect este minim şi rămâne limitat la presă. Zia­rele au început să acorde spaţii largi su­biec­tu­lui: dosare, interviuri, dezbateri, în Le Point, Courrier International, Le Monde, L’Express, te­leviziuni. Însă, încă o dată, nu mai mult de­cât trebuie şi doar în anumite limite: final­mente, francezii sunt foarte puţin preocupaţi de tot ceea ce înseamnă Europa şi consideră, ca de obicei, că există subiecte cu mult mai importante care „ţin actualitatea“. Marine Le Pen, teama de atentate, apropierea Cam­pio­natului European de Fotbal, nopţile „în pi­cio­are“ (nou fenomen de protest similar cu cel al Indignados, din Spania), ascensiunea tâ­nă­ru­lui ministru al Economiei, Emmanuel Ma­cron... Orice este mai important astăzi în Fran­ţa, posibilitatea unui Brexit fiind privită cu nonşalanţă şi chiar cu superioritate. „Și ce da­că ar ieşi din UE ? Doar nu am construit-o cu ei şi practic mai mult ne-au încurcat cu pre­tenţiile lor...“, îmi mărturisea mai ieri un co­leg jurnalist de la L’Express. Nu este, însă, nici pe de parte opinia împărtăşită de analiştii ca­re privesc inclusiv situaţia Hexagonului în ca­zul unui Brexit. „Francezii greşesc fiind indi­fe­renţi, atenţiona astfel Alina Mungiu-Pippidi, de la Hertie School University din Berlin. Îm­preu­nă cu Anglia reuşeau să ţină cumva piept supremaţiei Germaniei în Europa. Fără Londra, Parisul nu va mai putea opune o contraforţă, o contravaloare Berlinului.“

 

Deci, cine are de pierdut, din punct de vedere fran­cez? Parisul pare să considere că o ieşire a Marii Britanii din UE i-ar fi benefică: de fac­to, acest gest ar provoca o mişcare de in­de­pen­denţă a Scoţiei (cu puternice legături cu Franţa, istorice, dinastice etc.), profund pro­eu­ro­peană, poate şi a Irlandei de Nord. Franţa speră că ieşirea Londrei din ecuaţie va duce şi la slăbirea influenţei limbii engleze pe cu­loa­rele instituţiilor europene, dar şi că, fără An­glia, va scăpa puţin de presiunea pe care Lon­dra o aruncă asupra Parisului de atâtea se­co­le: „perfidul Albion“ nu a încetat niciodată să-şi arate diferenţa, capriciile, supremaţia şi chiar, adeseori, dispreţul faţă de francezi. Nu este deci de mirare că orice posibil eseu de discurs asupra subiectului s-a lovit de tăcerea sau de rictusul îngheţat al preşedintelui Fran­çois Hollande. Emmanuel Macron, ministrul Eco­nomiei, după ce a încercat să avertizeze asu­pra consecinţelor economice ale unui ast­fel de gest ireparabil (Marea Britanie importă 6% dinspre UE, dar exportă 51%, potrivit ul­ti­melor statistici), îşi pregăteşte de acum echi­pa pentru un après-Brexit.

 

Londra crede oare că se va descurca foarte bi­ne şi fără UE? Asta pentru că are un procent de şomaj foarte scăzut (5,1%), asta pentru că a fost mereu diferită (şi geografic, şi politic, şi istoric etc.) sau pentru că şi-a adus aminte su­bit de cuvintele lui Winston Churchill, din 1946 (cum că Statele Unite ale Europei ar fi cea mai bună soluţie, cu condiţia ca Marea Bri­tanie să nu facă parte)? Londra pare ori­cum să continue cu nonşalanţă drumul spre ie­şirea din UE, în ciuda sau chiar ignorând ce­ea ce doresc de fapt acei cetăţeni ai ei care au înţeles că UE este viitorul, şi nu trecutul lor: atât Le Point, cât şi site-ul Bloomberg au scris că din ce în ce mai mulţi britanici care lu­crează sau locuiesc pe continent cer pre­fec­tu­rilor din Hexagon un paşaport francez! Nu­mă­rul britanicilor îngrijoraţi de avantajele (fis­cale, medicale, sociale etc.) pe care le-ar pu­tea pierde în cazul unui Brexit, al britanicilor care locuiesc într-un alt stat al UE decât in­sula lor este de 1,2 milioane.

 

* Iulia Badea-Guéritée este jurnalistă la Paris.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22