O combinaţie explozivă: majorări de salarii şi tăieri de taxe

Lidia Moise 25.08.2015

De același autor

Codul Fiscal va ajunge pe masa de lucru a parlamentarilor abia după vacanţă, leafa medicilor câştigă un plus cât un TVA actual, iar sindicatele au sărit în acţiune şi fac presiuni asupra guvernului pentru a majora salariile tuturor bugetarilor.

 

O întreagă revoluţie fiscală şi salarială se veştejeşte sub bagheta otrăvită a po­li­ti­cu­lui. Premierul, asaltat de cererile de ma­jo­ră­ri de salarii, lansează un set de zece în­trebări retorice, în parte, de bun-simţ. Prea lungi aces­te întrebări, lăsând să se strecoare filosofia politică din spatele gândirii eco­nomice afişate. Ce treabă are, de pildă, analiza efec­te­lor relaxării fiscale pro­pu­se de el cu aruncarea răs­punderii pentru criza din 2009-2010 exclusiv pe ume­rii adversarilor politici? În secolul XXI, un guvern inteligent, când propune o acţiune de amploare, o face cu justificări faţă de contribuabili, proiecţii, estimări ale efec­telor viitoare, calcule privind pierderile even­tuale şi, în general, grijă atentă faţă de toate echilibrele. Ei bine, premierul şi echi­pa n-au cântărit po­vestea fiscală şi de ace­ea a apărut mesajul BNR: băieţi, ce fa­ceţi, tăiați şi apoi mă­su­raţi? S-a observat ner­vozitatea băncii centrale a României. Explicaţia acestei fră­mân­tări a boardului BNR are rădăcini în ce nu pot ei să spună: risipa inconştientă şi inoportună a banului public poate arun­ca ţara şi economia ei înapoi în criză.

 

Prosperitatea nu este rezultatul exclusiv al vreunei inginerii fiscale, nici nu se atinge cu majorări de salarii cu 25%. Salariul me­dicilor, de pildă, se va mări cu între 80 şi 180 de euro pe lună, în funcţie de gradele profesionale. Atunci când raţiunile po­litice sunt motoarele deciziilor economice este bine să analizăm atent efectele.

 

Desigur, parlamentarii din opoziţie doreau o readucere a TVA la cota iniţială, de 19%. Premierul nu trebuie însă să uite că, în momentul în care a preluat cifra, deşi el mergea pe 20%, a fost bă­nu­it de adversarii politici de lipsă de fair play. Le-a ciordit ideea, cum s-ar spu­ne în mahalaua manierelor mai lejere, unde îți păzeşti curtea cu câini, întrucât n-ai încredere în garduri, porţi şi uşi.

 

Majorarea salariilor me­di­cilor fix cu 25%, cât tă­ia­seră „ceilalţi“ în vremurile când criza dezmeticea România, era me­ni­tă să fie o nouă lovitură de imagine în faţa unui electorat care rămâne sărac, nu-i aşa, dar poate fi zăpăcit cu vorbe. Numai că socoteala din târg nu se potriveşte cu realitatea terenului. Tradiţia a demonstrat că, dacă majorezi salariile unor bresle pro­fesionale, toată lumea va cere acelaşi lu­cru, deschizi deci o cutie a Pandorei. Evi­dent, guvernanţii nu vor putea face faţă unei avalanşe de majorări de lefuri, deo­arece relaxarea fiscală taie capacitatea sta­tului de a plăti. Cerc vicios, nu-i aşa?

 

În esenţă, nu economia sau prosperitatea poporului au inspirat programul amplu de relaxare fiscală, majorări de salarii şi de pensii speciale, ci calculul rece şi cinic al po­ziţionării în alegerile de anul viitor. Această obsesie a creării unui avantaj în competiţia electorală a afectat logica eco­nomică a întregului pachet de măsuri. Cal­culele şi estimările arată că bugetul pierde peste 17 miliarde de lei prin reducerea fiscalităţii şi, în paralel, trebuie să plă­teas­că în plus încă 15 miliarde de lei pentru majorările de salarii. Un gol de 32 de mi­li­arde de lei, greu de susţinut de către orice guvern.

 

Sigur, anul viitor, fiind în plin exerciţiu elec­toral, se vor ascunde sub preş îngri­jo­rările. Mai mult, Ministerul Finanţelor are bani pentru a rezista vreo şase luni fă­ră să atace pieţele financiare. Dar banii puşi de-o parte, la sugestia FMI de altfel, nu asigură la infinit o guvernare liniştită. Vine 2017, an dificil, despre care nu ştim ma­re lucru din perspectiva pieţelor inter­na­ţionale. Ne putem aştepta la noi şocuri externe, creatoare de probleme, ne putem gândi la o scumpire bruscă a petrolului, ţi­nut sub presiune acum de reaşezarea pie­ţelor şi de reintrarea Iranului în piaţa inter­naţională. Zilele acestea fierbinţi de vară ne-au demonstrat clar că ce se în­tâm­plă la Atena ne afectează negativ, tur­bu­lenţele din pieţele asiatice ajung la noi via moneda unică şi că, în general, în acest moment nu există economie insularizată în faţa unei crize.

 

În esenţă, orice guvernare trebuie să fie res­ponsabilă, inteligentă şi eficientă. Este inacceptabil ca, în numele şi cu armele re­toricii politice, să dispreţuieşti lecţiile du­re ale trecutului apropiat, pe care rişti să-l retrăieşti. Criza din 2009-2010 are ră­dă­cinile adânc înfipte şi în inconştienţa gu­vernanţilor care au sacrificat finanţele ţă­rii de dragul voturilor, mărind salarii şi pen­sii fără a avea banii. Riscăm să cădem în aceeaşi capcană.

 

Mai riscăm să îngheţăm relaţiile cu finan­ţatorii instituţionali, FMI, Comisia Eu­ro­peană şi Banca Mondială, şi să rupem acor­dul de precauţie. Electoral nu con­tea­ză, că nu votează Christine Lagarde la Bu­cureşti, dar România rămâne fără plasă de siguranţă şi costurile datoriei publice pot ele singure să majoreze deficitul bugetar.

 

Agenţiile de rating stau cu ochii pe noi şi riscăm tăierea notei de ţară. Standard & Poor’s şi Fitch au tăiat nemilos ratingul României, în 2008, până la un calificativ de economie nefrecventabilă. Investitorii de portofoliu au zbughit-o cu banii, iar cei care finanţau datoria publică au urcat dobânzile la cer. Leul s-a prăbuşit şi a fost salvat de la o cădere brutală de banii FMI.

 

Apare însă, în 2017, un risc pervers, re­ve­ni­rea la impozitul progresiv, sacrificând cota unică. Ca să facă rost de bani pentru buget, guvernele au trei surse: se îm­pru­mută, scad cheltuielile sau măresc taxele. Ce taxe să mai măreşti, când de-abia ai redus TVA-ul? Te alungă lumea din piaţă cu pietre dacă urci cota. Eh, atunci apare soluţia scoasă din joben de stânga noastră politică, căreia niciodată nu i-a plăcut co­ta unică, deoarece nu oferă posibilitatea unor mişcări de imagine cu ajutorul dedu­ce­rilor fiscale, aşa de uşor ca impozitul progresiv. Revenirea la impozitul pro­gre­siv ar echivala cu o pierdere com­pe­ti­ţio­nală, deoarece în regiunea noastră im­po­zitele sunt deja ceva mai mici şi atrag in­vestitorii. Până la urmă, bunăstarea este creată de capital, care, investit, dă profit, locuri de muncă şi prosperitate. Toate aces­te giumbuşlucuri şi, mai ales, neîn­cre­derea în seriozitatea noastră alungă ca­pi­talul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22